Muzeele lumii, temple consacrate Muzelor, divinităţi ale artelor, depănând poveşti ce merită rememorate, îşi sărbătoresc ziua, în fiecare an, pe 18 mai. Constituite din colecţiile private ale unor persoane sau familii bogate, primele muzee din lume au fost, mai degrabă, un fel de cabinete de curiozităţi. În 1925, în timpul unor cercetări în vechea Mesopotamie, pe cuprinsul Irakului de astăzi, arheologul britanic Leonard Woolley descoperea o colecţie de artefacte rare, organizate şi etichetate. Era ceea ce unii istorici consideră drept prima colecţie muzeală din lume atestată documentar, Ennigaldi-Nanna, în străvechiul stat Ur, în apropierea celebrului Zigurat, reunită de o prinţesă babiloniană, Ennigaldi, şi de tatăl său, ultimul rege al Imperiului Neo-Babilonian, în jurul anului 500 î.Hr. Mai târziu, în jurul anului 280 î.Hr., la Alexandria, Ptolemeu I, regele reformator al Egiptului şi fondatorul magnificei biblioteci dispărute, a creat şi un muzeu, pentru a servi ca sanctuar şi loc pentru activităţi ale spiritului. În Evul Mediu, fenomenul colecţiilor a luat avânt, ducând, odată cu fervoarea expediţiilor de explorare, la configurarea de galerii şi cabinete cu artefacte rare. Unele dintre cele mai vechi muzee s-au deschis în Italia, în Renaştere, apoi la Basel, în Elveţia, şi la Oxford, în Anglia, majoritatea datând de prin secolul al XVIII-lea. Deoarece exista temerea că mulţimile ar fi stricat exponatele, primele muzee erau adesea accesibile numai celor din clasele medii sau superioare.
Cea mai veche colecţie de artă din lume, Muzeele Capitoline, de la Roma, îşi are originea în 1471, când Papa Sixtus al IV-lea a donat populaţiei Romei importante sculpturi antice. Muzeele Capitoline grupează muzee de artă şi arheologie, în trei clădiri principale, Palazzo Senatorio, construit în secolul al XII-lea şi modificat după proiectele lui Michelangelo, Palazzo dei Conservatori, ridicat la jumătatea secolului XVI şi redefinit tot de Michelangelo, şi Palazzo Nuovo, datând din secolul al XVII-lea. Muzeele Vaticane, pe locul al doilea ca vechime, în lume, au luat naştere odată cu expunerea pentru public a grupului statuar Laocoon, în 1506, graţie Papei Iuliu al II-lea. Situate în interiorul Vaticanului, ele adăpostesc opere de artă din imensa colecţie constituită de Biserica Romano-Catolică, de-a lungul secolelor.
La Florenţa, Galeriile Uffizi, considerate cel mai vechi muzeu din Europa, au luat naştere dintr-o colecţie de artă, într-un palat început, în 1560, la iniţiativa lui Cosimo de Medici, proiectat de arhitectul renascentist Giorgio Vasari. Lăsate moştenire de ultimul descendent al Casei de Medici „populaţiei Toscanei şi tuturor naţiunilor”, galeriile au fost deschise publicului în 1769, de către Leopold al II-lea, mare duce de Toscana, devenit mai târziu împărat al Sfântului Imperiu Roman. Devenite oficial muzeu în 1865, galeriile sunt, în prezent, între cele mai renumite din lume, găzduind capodopere ale artei universale.
Considerat cel mai vechi muzeu universitar din lume, muzeul Ashmolean din Oxford a fost înfiinţat în cadrul Universităţii Oxford, dobândind, în 1677, prima sa colecţie, cabinetul de curiozităţi al lui Elias Ashmole, un britanic anticar, politician, astrolog şi iniţiat în alchimie. Colecţia includea monede antice, cărţi, gravuri, specimene geologice şi zoologice – unul dintre ele, ultima pasăre Dodo văzută în Europa, însă pasărea împăiată a fost atât de mâncată de molii, încât au mai rămas din ea numai capul şi o gheară. Astăzi, muzeul găzduieşte, între altele, manuscrise biblice, desene de Leonardo da Vinci, Rafael şi Michelangelo, acuarele de William Turner şi un veşmânt ceremonial al vestitului ofiţer britanic cunoscut ca Lawrence al Arabiei. British Museum din Londra, între cele mai vechi muzee din lume şi primul muzeu naţional public, a fost fondat în 1753, şi deschis publicului în 1759, pe baza colecţiei personale a medicului şi colecţionarului Sir Hans Sloane. Între artefactele expuse în cele 94 de galerii, provenite de pe toate continentele, ilustrând şi documentând istoria culturii umane de la începuturile sale până în prezent, figurează şi un fragment din Columna lui Traian. Una dintrele piesele de mare valoare este Piatra din Rosetta, o stelă egipteană datând din timpul domniei regelui Ptolemeu al V-lea, cu prima traducere cunoscută de hieroglife, pentru a căror descifrare savanţii au avut nevoie de 20 de ani.
Kunstmuseum din Basel găzduieşte cea mai mare şi una dintre cele mai semnificative colecţii de artă din Elveţia şi este listat ca sit de patrimoniu de importanţă naţională. Este un soi de „descendent” al Cabinetului Amerbach, o colecţie de lucrări de Hans Holbein, achiziţionate de oraşul Basel, în 1661, constituind primul muzeu deţinut de municipalitate.
În Franţa, primul muzeu deschis publicului a fost Luvrul, la Paris, în 1793, în timpul Revoluţiei Franceze, care a permis, pentru prima dată, accesul liber la fostele colecţii regale, pentru toate categoriile sociale. După ce Napoleon a fost învins, multe dintre comorile acumulate de el au revenit, treptat, la proprietarii lor. Planul lui nu a fost pe deplin realizat, dar conceptul unui muzeu ca agent de fervoare naţionalistă a avut o influenţă profundă în toată Europa. Unul dintre cele mai mari muzee din lume, cel mai vizitat muzeu de artă şi monument istoric, Luvrul este un punct de reper al Parisului. Emblema muzeului, La Gioconda sau Mona Lisa lui Leonardo da Vinci, a ajuns aici după multe peripeţii. Tabloul a fost expus, mai întâi, la Palatul Fontainebleau, apoi la Versailles, abia mai târziu la Luvru. În august 1911, s-a constatat dispariţia tabloului din muzeu, iar poetul Guillaume Apollinaire a fost suspectat de furt, alături de Pablo Picasso. Apoi, a reieşit că un angajat italian al muzeului Luvru îl furase, pentru a-l vinde unui negustor de artă din Florenţa. Recuperat, tabloul a fost expus în oraşe italiene, revenindla Luvru în 1913. O copie a celebrului tablou a fost descoperită la Muzeul Prado, pictată, se pare, în secolul al XVI-lea, de unul dintre discipolii lui Leonardo.
Muzeul Prado, din Madrid, a fost fondat în 1785 de către Carol al III-lea al Spaniei, şi deschis publicului în 1819. Superba galerie de tablouri (8.600 de picturi) este factorul care conferă muzeului renumele internaţional. Indiscutabil, la Prado se află cele mai mari colecţii ale artiştilor spanioli Diego Velázquez şi Francisco Goya, dar şi ale lui Hieronymus Bosch, favorit al Regelui Filip al II-lea al Spaniei.
În inima Imperiului Austro-Ungar, la Viena, colecţiile imperiale au fost aranjate ca muzeu naţional, muzee regionale creându-se la Graz, Innsbruck şi Salzburg, în perioada 1811-1834. Palatele Belvedere ale regilor habsburgi, de la Viena, s-au deschis cu o colecţie de artă în 1781. În palatul în care a locuit Prinţul Eugeniu de Savoia se găseşte Muzeul Austriac de Artă Barocă, în celălalt palat, Galeria Austrică de Artă, căminul celei mai mari colecţii de picturi semnate de Gustav Klimt.
La începutul secolului al XIX-lea, la Praga, colecţiile de istorie naturală ale conţilor de Sternberg şi alte familii nobile au fost reunite într-un muzeu, deschis în 1823, cu intenţia de a promova identitatea naţională. Muzeul de Istorie şi Navigaţie de la Riga este cel mai vechi din Letonia şi din ţările baltice, deschis în 1773 de consiliului oraşului, ca Himsel Museum, după colecţiile aparţinând lui Nikolaus von Himsel (1729–1764), un medic din Riga. Muzeul Naţional Brukenthal, cel mai vechi din România, constituit la sfârşitul secolului al XVIII-lea, la Sibiu, din colecţia de picturi aparţinând lui Samuel von Brukenthal, guvernator habsburgic al Transilvaniei, a fost deschis oficial publicului în 1817. Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg a fost fondat în 1764 de Ecaterina cea Mare a Rusiei şi deschis publicului din 1852. Include peste trei milioane de opere de artă şi artefacte ale culturii mondiale. Între acestea se numără o imensă cupă de secol XIX, numită Kolivan, cântărind 19 tone, care este supranumită ‘Ţarina Vazelor’.
În America de Nord, Muzeul Societăţii Filosofice Americane din Philadelphia datează din 1743, fiind precursorul celor mai vechi muzee din SUA, iar Muzeul Charleston este recunoscut de American Alliance of Museums ca primul muzeu din America, creat în 1773, asumându-şi misiunea de a păstra istoria culturală şi naturală a oraşului Charleston, cel mai vechi şi mai mare din statul Carolina de Sud, ca şi rolul ţinutului în Războiul Civil. Emblematic pentru Statele Unite rămâne Metropolitan Museum of Art, sau MET, din New York, creat în 1870, care etalează 5.000 de ani de artă, cu exponate din întreaga lume, datând din epoca de piatră, până la contemporaneitate.
În America Latină, o serie de muzee naţionale îşi au originea la începutul secolului al XIX-lea: Muzeul argentinian de Ştiinţe Naturale Bernardino Rivadavia din Buenos Aires a fost fondat în 1812; Muzeul Naţional al Braziliei, de la Rio de Janeiro, îşi are originea, în 1818, într-o selecţie de picturi deţinute de Ioan al VI-lea, regele exilat al Portugaliei, fiind prima instituţie ştiinţifică şi cel mai mare muzeu de istorie naturală şi antropologie din spaţiul latino-american. Muzeul Aurului din Lima, Peru, îşi datorează existenţa perseverenţei unui înstărit fiu al naţiei, Miguel Mujica Gallo, care, inspirat de tradiţiile Anzilor, care asociază aurul Zeului Soarelui, Inti, cel mai venerat în Imperiul Inca. În 1960, Gallo a folosit miile de artefacte rare adunate de el pe tot parcursul vieţii, pentru a configura un spaţiu consacrat obiectelor de cult şi podoabelor din aur prelucrate de strămoşii săi, ca şi unei colecţii de 20.000 de arme din toate epocile, din întreaga lume, cele mai vechi datând din secolul al XIII-lea, însoţite de uniforme militare, armuri şi alte obiecte care definesc însemnate personaje ale istoriei. Între acestea îşi încântă vizitatorii măşti imperiale, vase ornitomorfe din aur laminat cu turcoaze, pahare de aur şi argint şi alte obiecte folosite pentru ceremoniiile cultului Soarelui, instrumente muzicale, o sabie a ţarului rus Alexandru I, o sabie a regelui spaniol Ferdinand al VII-lea, o sabie a marchizului de Lafayette, un revolver al lui Petru al II-lea al Braziliei. Tot în Peru, Museo Inka din Cusco este găzduit de o simbolică reşedinţă colonială din vechea capitală istorică, ridicată la începutul secolului al XVII-lea, reconstruită a jumătatea secolului al XVII-lea şi din nou după cutremurul din 1950. Muzeul reuneşte o vastă colecţie de vase ceremoniale din lemn sculptat, textile, mumii şi idoli din aur şi argint solid, precum şi arme, unelte şi ceramică Inca şi pre-Inca. În Mexic, cunoscut drept Casa Azul (Casa Albastră), Muzeul Frida Kahlo din Ciudad de Mexico dezvăluie universul celei mai admirate artiste plastice latino-americane, cu obiectele personale şi trusele ei de pictură. Casa Azul a fost transformată în muzeu în 1958, fiind astăzi unul dintre cele mai populare obiective turistice din capitala mexicană, deţinând unele dintre cele mai importante opere ale pictoriţei. În Cuba, exotica sa capitală, La Habana, sau Havana, se mândreşte cu un muzeu al Farmaciei, datând din 1886, fondat de catalanul José Sarrá, recunoscut de regele spaniol Alfonso al XII-lea, în 1881, ca Doctor în farmacologie al Casei Regale. Muzeul prezintă istoria farmaciilor din oraş şi evoluţia lor în ţară, cu trei săli de expoziţie. În prima sală este vechea farmacie, cu mobilierul original, a doua sală este dedicată farmaciilor din Havana, găzduind o colecţie de sticluţe medicinale şi instrumente medicale extrase din săpăturile arheologice din oraşul vechi, precum şi o serie de reţetare valoroase, iar în cea de-a treia sală se vând produse farmaceutice naturale şi tradiţionale. Tot în Havana, El Museo Del Ron, Muzeul Romului, le oferă vizitatorilor şansa de a experimenta procesul de fabricare a romului, într-o călătorie spre originile celei mai faimoase băuturi din Cuba. Situat în cartierul istoric, muzeul este găzduit într-o clădire renovată, de secol XVIII. Aici, o machetă a unei locomotive cu aburi aminteşte că ţara insulară a fost prima din America Latină care a folosit calea ferată pentru transportul trestiei de zahăr.
În India, Muzeul Indian din Calcutta este cel mai vechi din ţară, datând din 1814, iar Casa Tagore, construită în 1784, găzduieşte astăzi un muzeu despre viaţa şi activitatea marelui scriitor, aflându-se în custodia Universităţii Rabindra Bharati. În Africa, la Cairo, Muzeul de antichităţi egiptene, sau Muzeul Egiptean, a fost înfiinţat în 1858, expunând artefacte de la ultimele două dinastii din Egiptul Antic, obiecte din mormintele faraonilor, precum şi din Valea Regilor.
Istanbulului i-a revenit onoarea de a găzdui, începând din 2012, singurul muzeu din lume dedicat unui roman. Muzeul Inocenţei (Masumiyet Müzesi), purtând numele romanului laureatului Premiului Nobel pentru Literatură în 2006, Orhan Pamuk, a fost găzduit într-o casă de secol XIX din fremătânda metropolă de pe Bosfor, aflată la răscrucea dintre Orient şi Occident. Obiectelor descrise ca a fi aparţinut personajelor romanului le ţin companie manuscrisele autorului, note ale sale, fotografii, fragmente din ziare din vremea creării operei şi obiecte specifice celei perioade. În Inocenţa Obiectelor, originalul catalog al autorului turc, Pamuk vorbeşte despre tradiţiile îndrăgitului său oraş, psihologia colecţionarului şi rolul muzeelor. În al său Manifest pentru Muzee, fără a subestima importanţa unor muzee simbolice ca Luvru, Muzeul Metropolitan de Artă, Muzeul Britanic, Ermitaj, Prado, Muzeele Vaticane, Pamuk se declară împotriva folosirii acestor comori ale umanităţii drept matriţe pentru muzeele viitoare. Măsura succesului unui muzeu nu ar trebui să fie capacitatea acestuia de a reprezenta un stat, o naţiune sau o istorie anume, ci de a dezvălui umanitatea individuală, opinează scriitorul turc. Viitorul muzeelor este chiar în propriile noastre cămine, crede el, pledând pentru o trecere, între altele, de la reprezentare la expresie, de la monumente la case, de la naţiuni la persoane, de la grupuri la indivizi, de la istorie la istorisiri.
(autor: Cristina Zaharia)
