Previziunile săptămânii 20 – 26 mai 2019

Luni, 20 mai

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Reuniunea informală a miniștrilor mediului – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4 (20 – 21 mai)

  • Evenimentul va fi găzduit și co-prezidat de viceprim-ministrul, ministrul mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu, împreună cu ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș. La reuniunea informală vor participa miniștri pentru mediu din statele membre UE, statele AELS și statele candidate la aderarea UE, comisarul european pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit – Karmenu Vella, reprezentanți ai Secretariatului General al Consiliului, directorul executiv al Agenției Europene de Mediu și Secretarul General al Biroului European de Mediu. În prima sesiune a Consiliului informal de mediu, va avea loc o dezbatere privind schimbările climatice – „Soluții inovative și rolul cetățenilor în asigurarea unui viitor cu emisii reduse de carbon: cum să fructificăm mai bine oportunitățile legate de stilul de viață, economie circulară, planificare spațială”. În a doua sesiune de lucru se va aborda tematica biodiversității – „Rezultatele IPBES asupra Evaluării Globale ale Biodiversității și Serviciilor Ecosistemelor: Implicații pentru cadrul global și al Uniunii Europene pentru biodiversitate post 2020”

* Conferinţa cu tema „Utilizarea software-ului R în statistica oficială” – ora 9:00, la Institutul Național de Statistică, Bd. Libertății nr. 16 (20 – 21 mai). Organizator: Secretariatul General al Guvernului – Institutul Național de Statistică

* Conferinţa „e-Justice – provocări și oportunități în era digitală” – ora 9:30, la Palatul Parlamentului (20 – 21 mai). Organizatori: Ministerul Justiției şi Comisia Europeană

* Bruxelles: Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, prezidează cea de a 51-a reuniune a Consiliului Spaţiului Economic European. În marja reuniunii, ministrul român va participa la un seminar dedicat aniversării a 25 de ani de la intrarea în vigoare a Acordului privind Spaţiul Economic European, organizat de statele SEE AELS, urmat de un cocktail aniversar

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru politică externă
  • Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – sala: studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, Etaj 1
  • Comisia pentru afaceri europene – Corp B2, Parter

* Braşov: Premierul Viorica Dăncilă se va afla în județul Brașov pentru a verifica stadiul unor proiecte de investiții finanțate din fonduri guvernamentale. Prim-ministrul va avea întâlniri de lucru cu mai mulţi reprezentanți ai autorităților locale, ai antreprenorilor și producătorilor de alimente bio, ai sindicatelor din industria de armament, cadre medicale, cetățeni. Din delegația guvernamentală vor face parte mai mulți membri ai Cabinetului

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi – ora 13:10, la sediul PSD Sibiu

* Sinaia: Ambasada SUA în România organizează o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul comemorativ din Sinaia, dedicat eroilor americani din al doilea Război Mondial, căzuți la datorie în România – ora 11:30, în Piațeta Vulturii Libertății. Evenimentul marchează Memorial Day, ziua dedicată militarilor americani căzuți la datorie pentru țara lor. La ceremonie participă ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, oficiali civili și militari, români și americani, precum și ambasadori și atașați militari acreditați în România

* Jud. Vâlcea: Vizita ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Vasile-Daniel Suciu, în judeţ. Din program:

  • ora 10:00 – Şedinţă festivă a Consiliului Local, organizată cu prilejul împlinirii a 631 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului – la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea
  • ora 12:45 – Semnarea mai multor contracte pentru proiecte care au obţinut finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, ce urmează a fi implementate în judeţele Vâlcea, Dolj şi Mehedinţi, urmată de o declaraţie de presă – la sediul CJ Vâlcea

* Conferinţa „Viitorul Europei”, organizată de ALDE, la care participă preşedintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, invitat de onoare fostul preşedinte al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, sir Graham Watson – ora 10:30, la Clubul Diplomaţilor

* Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal – ora 12:00, la sediul PNL, Aleea Modrogan nr. 1

* Forumul economic al PRO România – ora 17:00, la Hotel Pullman, Sala New York

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan – ora 12:00, la sediul PNL Bihor

* Reşiţa: Conferinţă de presă susţinută de conducerea PNL Caraş-Severin – ora 13:00

* Cu ocazia hramului istoric în ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai), la Catedrala Patriarhală are loc oficierea Slujbei Privegherii – ora 16:00

* Cluj-Napoca: Consiliul Județean Cluj va anunța, de la ora 11:00, rezultatele concursului de soluții pentru proiectul „Noul Consiliu Județean Cluj – Extinderea și modernizarea clădirii sediului Consiliului Județean Cluj”, în cadrul unui eveniment organizat la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Str. Fabricii de Zahăr nr. 51. La finalul implementării acestui proiect sediul Consiliului Județean Cluj va deveni prima clădire publică „verde” din România, prietenoasă cu mediul și cu un consum de energie extrem de redus, aproape de zero

* Galaţi: Conferinţă de presă la Consiliul Judeţean Galaţi – ora 10:00

* Galaţi: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Galaţi – ora 14:00

* Râmnicu Vâlcea: Are loc şedinţa festivă a Consiliului Local dedicată celei de-a 631-a aniversări a primei atestări documentare a localităţii, într-un hrisov emis la 20 mai 1388 de către Domnitorul Mircea cel Bătrân, cu participarea reprezentanţilor celor mai importante instituţii publice din municipiu şi din judeţ– ora 10:00, la Primăria Râmnicu Vâlcea.  Ședința va fi urmată de o paradă până la statuia Domnitorului Mircea cel Bătrân, unde se va desfăşura un moment artistic realizat de actorii Teatrului Municipal „Ariel”

* Tulcea: Şedinţa Colegiului prefectural al judeţului Tulcea – ora 10:00, la Prefectura judeţului Tulcea

* Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, urmează să fie adus în țară, din Madagascar, şi va fi plasat în detenție, el fiind condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri

* Judecarea dosarului angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman – la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

* Curtea Constituţională a României a amânat, pentru această dată, discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale 215/2001

* Judecătorii Curții Constituționale (CCR) vor discuta despre conflictul sesizat de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, pe tema completurilor nespecializate de 3 judecători de la Curtea Supremă

* Curtea Constituțională (CCR) urmează să se pronunţe asupra sesizării PNL de neconstituționalitate a Regulamentului Camerei Deputaților în privința delegării de atribuții, sesizare făcută după ce vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a cerut CCR să constate un conflict juridic între Parlamentul României și Curtea Supremă

* Giurgiu şi Cluj: Miting al angajaţilor din sistemul penitenciar din cele două judeţe

* Academia Română, Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii Divizia de Istoria Tehnicii organizează Sesiunea tematică „125 de ani de la nașterea lui Hermann Oberth. O istorie a rachetelor în România” – ora 12:00,  în Amfiteatrul „Ion Heliade-Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125. Evenimentul va fi însoțit de expoziția „Hermann  Oberth – Părintele Zborului Spațial”, autor:  Liviu Pintican-Juga

* Cluj-Napoca: Are loc lansarea de carte a volumului Virgil Cândea, „Mărturii românești peste hotare, vol. VI.2. Ungaria”, editori: Ioana Feodorov și Andrei Timotin, prefață: acad. Ioan-Aurel Pop, București – Brăila, Editura Academiei Române – Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2019 – ora 13:00, în Sala de Conferințe a Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române. Prezintă: acad. Ioan-Aurel Pop – președinte al Academiei Române, Andrei Timotin, Ioana Feodorov și Anca Tatay

* Inaugurarea unei noi clădiri multifuncţionale construite în curtea Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Bucureşti – ora 11:00, Str. Pravăţ, nr. 24. Participă primarul sectorului 6, Gabriel Mutu

* Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București organizează, în perioada 20 – 26 mai (pentru studiile de Master), respectiv 27 mai – 2 iunie (pentru studiile de Licență), Gala Absolvenților UNATC 2019. Gala înseamnă peste 50 de evenimente: spectacole de teatru, proiecții de film, expoziții, prezentarea proiectelor de cercetare practică și teoretică ale absolvenților de la specializările Facultăților de Teatru și Film. Manifestările din cadrul Galei Absolvenților UNATC 2019 vor avea loc la sediul Universității (Str. Matei Voievod, nr. 75-77), la Teatrul Metropolis – Sala Gloria (Str. Bucovina, nr. 6), la Teatrul Mic – Sala Studio (Str. Gabroveni, nr. 57), la Teatrul Odeon (Calea Victoriei, nr. 40-42), la Teatrul Național București – Sala Mică (Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 2) și la Teatrul „Nottara” (Bd. General Gheorghe Magheru, nr. 20). Intrarea la evenimente este liberă (în limita locurilor disponibile), cu excepția celor care au loc la Teatrul „Nottara” și Teatrul Mic

* Ploieşti: Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești găzduieşte, în perioada 16 mai – 5 iunie, sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu din loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele internaționale și concursurile internaţionale sportive. Probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura astfel:

  • 20 – 21 mai – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă

* Sibiu: Fundația „Michael Schmidt” organizează evenimentul de decernare al Burselor din cadrul Programului „Deutsch Hat Klasse”, „Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşecolar – limba germană” – ora 16:00, în Aula Departamentului de Istorie, Patrimoniu şi Teologie Protestantă Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Bd. Victoriei nr. 40. Participă: Paul Jürgen Porr – preşedinte FDGR, Hans Erich Tischler – Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, Josef Karl – membru în consiliul Fundației Michael Schmidt, Conducerea Universității „Lucian Blaga”

* Suceava: Deschiderea oficială a celei de-a 26-a ediţii a Concursului International Studenţesc de Calculatoare Hard & Soft – ora 10:00, în Aula din Corp E (rectorat). Timp de o săptămână, în perioada 20 – 26 mai, 15 echipe din 5 ţări vor realiza un proiect complex hardware şi software. Preşedintele concursului: prof.dr.ing. Adrian Graur

* Târgoviște: Școala Gimnazială „Coresi” orgaizează dezbaterea cu tema „Educația ne unește” – ora 17:00, în amfiteatrul Școlii Gimnaziale „Coresi” Târgoviște

* Timişoara: Universitatea Politehnica Timişoara, împreună cu Teleuniversitatea, ISU Banat şi UPU SMURD Timiş, organizează un eveniment inedit, menit să ajute la salvarea de vieţi, studenţii din oraşul de pe Bega având ocazia să înveţe, direct de la specialişti, cum să acorde corect primul ajutor – ora 11:00, în holul Auditorium al Centrului de Conferinţe al UPT (20 – 21 mai)

* Cea de-a IV-a ediţie a Bucharest Technology Week 2019, unul dintre cele mai ample festivaluri urbane de tehnologie din România (20 – 26 mai). Din program:

► Expoziţia de tehnologie Tech Expo – în Piața Universității (24 – 26 mai)

► Business Summits, conferințe premium cu speakeri internaționali și locali pe diferite teme legate de tehnologie – la Radisson Blu Hotel (21 – 24 mai)

  • La Innovation Summit, în 21 mai, se va dezbate viitorul roboţilor sociali şi cum platforma Furhat Robotics redefineţte raportarea oamenilor la tehnologie
  • La HR Masters Summit, în 22 mai, subiectul de discuţie este recrutarea obiectivă (Unbiased Recruitment), Furhat Robotics dezvoltând un robot care reuşeşte să rămână imparţial în situaţiile de interviu cu persoane din culturi diferite decât cea a angajatorului

► Partner Events, cu peste 65 de manifestări ce au ca subiect comun tehnologia vor fi organizate în diferite locaţii din Bucureşti de către parteneri ai festivalului, pentru toate categoriile de public (20 – 26 mai)

* În Sala Studio a Teatrului Național București, are loc cel mai important eveniment din acest an din cadrul programului Innovation Labs 2019. Cele mai bune 40 echipe din cele cinci orașe centre universitare în care s-a desfășurat programul își vor prezenta invențiile din acest an, iar la finalul evenimentului vom afla marii câștigători ai Innovation Labs 2019. Din program:

  • ora 15:00 – Innovation Labs 2019 MVP Expo & Networking – Prezentarea produselor la standuri expoziționale a celor 40 de echipe IL din cele cinci centre universitare participante
  • ora 17:00 – Finala Innovation Labs 2019 – Cele mai convingătoare 18 echipe din programul IL 2019
  • ora 20:00 – Festivitatea de premiere

* Oradea: Universitatea din Oradea deschide, de la ora 10:00, lucrările celei de-a XXX-a ediţii a Săptămânii Ştiinţifice. Ceremonia festivă va avea loc în Aula Magna a Universităţii. Cu această ocazie, instituţiile şi firmele partenere vor fi premiate într-un cadru festiv, ca semn de apreciere pentru parteneriat în cercetare şi inovare. Săptămâna Ştiinţifică a Universităţii din Oradea va fi marcată, de fiecare facultate din cadrul instituţiei prin conferinţe, mese rotunde, concursuri, simpozioane, workshop-uri, expoziţii (20 – 24 mai)

* Oradea: Primăria Oradea va inaugura expoziţia „Însemnele Regalităţii Româneşti”, în cadrul căreia vor fi expuse mantia, sceptrul şi coroana de oţel ale Regelui Ferdinand, dedicată împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Oradea, pe 23 mai 1919 – ora 10:00, în sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea. Expoziţia este realizată cu sprijinul Muzeului Naţional de Istorie a României şi va fi deschisă publicului până în 23 mai inclusiv, urmând ca din 24 mai, după închiderea expoziţiei de la Primărie, mantia Regelui Ferdinand să fie transportată la Muzeul Naţional Peleş. Coroana de oţel şi sceptrul regal vor fi relocate la Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, unde vor rămâne expuse până pe 3 iunie

* Organizatorii Seratei „Eminescu, jurnalistul” prezintă o nouă întâlnire cu invitați speciali și subiecte interesante, în cadrul căreia Ecaterina Chifu va vorbi despre geniul universal eminescian, generalul Mihail Țăpârlea va prezenta contextul geopolitic al obținerii Independenței de stat a României, iar eseul lui George Vlaicu „Eminescu meloman” va încheia seria expozeurilor – ora 17:00, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Str. J.L. Calderon nr. 39, sector 2. De asemenea, va avea loc un moment poetic dedicat scriitorului Miron Manega și cu un moment muzical susținut de Andrei Ștefan Horvath

* Lansarea volumelor de poezie „Seasons”, semnat de Elena Liliana Popescu și tradus de Lee Kuei-shien, și „Existență sau Non-existență”, semnat de Lee Kuei-shien și tradus de Liliana Popescu – ora 18:00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român. Evenimentul va avea loc în prezenta autorilor, dar și a altor două poete din Taiwan, precum și a personalităților românești Magda Cârneci, Anca Irina Ionescu, Caius Dobrescu, Dușița Ristin. Evenimentul se va încheia cu un moment poetic în limba română și, respectiv, în limba chineză din volumele prezentate. De asemenea, publicul se va delecta și cu poeziile a două poete din Taiwan, Lin Hsueh-Mei și Chen Hsiu-Chen. Lansarea este realizată în colaborare cu PEN România și cu Muzeul Literaturii Române

* Tudor Gheorghe revine cu spectacolul „Femeia” la Sala Palatului – ora 19:00. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra și Corul Național Radio, împreună cu orchestra Concertino din Chișinău, sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează lansarea albumului „Natural”, semnat de Dana Florian, cantautoare, instrumentistă, compozitoare și poetă – ora 19:00, în Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* În perioada 16 – 23 mai, scriitorul Cristian Fulaș susține un turneu de promovare dedicat celui mai recent roman al său, „După plâns”, apărut de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Lectură publică și ședință de autografe Cristian Fulaș, „După plâns” (Polirom, 2019) – la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Elisabeta nr. 38.Vor vorbi, alături de autor: Carmen Mușat, Ovidiu Șimonca
  • Proiecție de film „După plâns”, o ecranizare a romanului omonim semnat de Cristian Fulaș, regia: Andrei Păcuraru, producător: Ina Sorescu

* Institutul francez din București organizează „Jazz Confluences”, un concert de jazz contemporan susținut de Lucian Ban, pianist de origine română stabilit la New York, alături de Benoît Delbecq și Alex Harding – ora 19:30, la Sala „Elvire Popesco”

* Muzeul Național al Țăranului Român anunță încheierea proiectului „Cu Tenda” – stories, images and sounds on the move [Living Memory of Southeastern Europe], proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene și derulat în parteneriat cu Association Center for Intercultural Dialog – Kumanovo din Republica Macedonia, O.R.S. Osservatorio ricerca sociale. Centro Studi, Politiche e Ricerché Sociali, din Italia, și Universitatea „Paisii Hilendarski” din Plovdiv, Bulgaria. După patru ani de călătorii cu tenda (cu cortul) pe urmele comunităților în mișcare din sud-estul Europei, cei patru parteneri europeni se reunesc la București pentru a prezenta rezultatele proiectului, în cadrul evenimentului „Zilele Cu Tenda la Muzeul Țăranului” (20 – 26 mai). Vor avea loc o serie de activități dedicate atât publicului larg, cât și echipelor partenere, formate din peste 20 de specialiști din diverse domenii (antropologie, muzeografie, arte vizuale, dialog intercultural, educație)

* Cluj-Napoca: În peroada 20 mai – 20 iunie, se desfăşoară expoziția „The Great Challenge – O antologie internaţională de caricaturi politice” – la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Str. Constantin Daicoviciu nr. 2. Din program:

  • ora 17:30 – Vernisajul expoziției de caricaturi politice „The Great Challenge/ Marea Provocare”
  • ora 18:30 – Piesa de teatru „Discursuri politice care N/AU schimbat lumea”, o producție „Texte bune în locuri nebune”

* Mihăileni, jud. Botoşani: Concert de vioară, harpă și dans contemporan în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2019 „Vive La Musique!” (17 mai – 2 iun.) Soliști: vioară – Alexandru Tomescu, harpă – Delphine Benhamou (Franța), coregrafie și dans: Lari Giorgescu – actor al TNB – ora 15:00, la Căminul Cultural

* Slatina: „Caravana filmului românesc – Cartea și filmul”, un proiect educaţional ce se adresează copiilor (preşcolari, şcolari şi liceeni) şi tinerilor de peste 18 ani, şi care urmăreşte să  evidenţieze conexiunile dintre arta scrisului şi cea a filmului – la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” (20 – 22 mai). Din programul zilei:

  • ora 9:00 – „Rămășagul”, regia şi scenariul: Ion Popescu Gopo, cu: Draga Olteanu-Matei, Angela Similea, Florin Piersic, Ion Lucian
  • ora 12:00 – „Dumbrava minunată”, regia: Gheorghe Naghi, scenariul: Draga Olteanu Matei, cu: Ernest Maftei, Diana Muscă, Elena Drăgoi, Florin Cercel, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei
  • ora 16:00 – „Cei care plătesc cu viaţa”, scenariul şi regia: Şerban Marinescu, cu: Ştefan Iordache, Adrian Pintea, Marcel Iureş, Maia Morgenstern

* Lancut, Polonia: Recital susţinut de muzicienii Mara Dobrescu (pian) şi Andrei Kivu (violoncel) – în Sala de Bal a Palatului de la Lancut. Evenimentul are loc în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică Clasică de la Lancut, eveniment de tradiţie, recunoscut în Europa pentru valoarea interpreţilor invitaţi şi a creaţiilor camerale prezentate

* Conferinţă de presă de lansare a ediţiei 2019 a turneului Junior Trophy – ora 11:00, la Centrul Naţional de Tenis – Bucureşti

  • Participă preşedintele FRT, George Cosac, Cătălina Cristea

* Începe turneul masculin de tenis ITF Ioana Cup – la Tenis Club Herăstrău – Bucureşti (20 – 26 mai)

* Galaţi: Are loc meciul al treilea al finalei Ligii I de futsal, CS United Galaţi – Imperial WET Miercurea Ciuc – ora 18:54

* Giurgiu: Are loc ultimul meci din etapa a 10-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal: AFC Astra Giurgiu – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 21:00, pe Stadionul „Marin Anastasovici”

* Au loc meciuri în Liga Naţională de baschet masculin:

  • Miercurea Ciuc: CSM VSKC Miercurea Ciuc – CSM 2007 Focşani – ora 17:00, la Sala Eross Zsolt (locurile 15-16)
  • Oradea: CSM CSU Oradea – U-Banca Transilvania Cluj – ora 18:00, la Arena „Antonio Alexe” (semifinale)

* Braşov: Conferinţă publică cu Lama Gonsar Tulku Rinpoche: „Karma – legea cauzei şi a efectului” – ora 18:30, la Centrul Cultural Reduta

* Oradea: Conferință de presă susținută de István Szokolszky – Fondator/Director concurs X-Man România: AROBS X-Man România 2019 – Ediție aniversară de 10 ani (1 iunie); X-Man România Junior – Duathlon pentru copii – Ediție de debut (31 mai, Piaţa Unirii) – ora 13:00, Hotel Ramada Oradea

* Zărneşti, jud. Brașov: Actriţa Evanna Lynch, care a întruchipat personajul Luna din filmul „Harry Potter”, va reveni la Sanctuarul „Libearty” de la Zărneşti, unde a mai fost în urmă cu trei ani, când a „botezat” una dintre ursoaice care abia ajunsese acolo, cu numele Ciere. Actriţa doreşte să facă la Sanctuarul de la Zărneşti muncă de voluntariat

*****

– Kiev, Ucraina: Ceremonia de învestitură a noului preşedinte ales, Volodimir Zelensky

– Chicago: Ceremonia de învestitură a noului primar Lori Lightfoot, devenind astfel prima femeie de culoare din istoria oraşului care ocupă această funcţie

– Paris: Are loc ediţia 2019 a Forumului OECD (20 – 21 mai)

– Guatemala: Reuniune a Grupului de la Lima pentru a discuta despre situaţia din Venezuela

– Munster, Germania: Vizita cancelarului german, Angela Merkel, la o unitate de rezervă a NATO

– Nicosia, Cipru: Vizita negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier

– Geneva, Elveția: Cea de-a 72-a Reuniune Mondială a Sănătății (OMS) (20 – 28 mai)

– Praga: Vizita ministrului de externe din Mongolia, Damdin Tsogtbaatar

– Seul, Coreea de Sud: Vizita prinţului moştenitor al Danemarcei, Frederik şi a soţiei sale, Mary (20 – 22 mai)

– Montevideo, Uruguay: Marşul anual al tăcerii silence, în memoria victimelor dictaturii

– Baku: Azerbaidjanul organizează ample manevre militare (20 – 24 mai)

– Londra: Zi de presă în cadrul expoziției horticole de renume mondial RHS Chelsea Flower Show (21 – 25 mai)

– Franţa, Elveţia, Germania şi Belgia: Încep turneele de tenis de la Lyon, Geneva (ATP), Nürnberg şi Strasbourg (WTA) (20 – 26 mai)

Marți, 21 mai

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* A 6-a reuniune a Consiliului de administrație al Agenției Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL) – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4 (21 – 22 mai)

* Conferința regională „Experiența României și a altor state membre în procesul de adoptare a acquis-ului comunitar în domeniul achizițiilor publice – lecții învățate” (Balcanii de Vest) – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4. Scopul conferinţei este de a sprijini statele din Balcanii de Vest (Serbia, Macedonia, Albania, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina) în procesul adoptării reformelor legislative și instituționale din domeniul achizițiilor publice în vederea aderării la Uniunea Europeană. Organizator: Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională pentru Achiziții Publice

* Conferința ministerială în domeniul apelor cu tema „Stadiul implementării directivelor în domeniul apelor: dificultăți și bune practici” – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4 (21 – 22 mai). În prima parte a Conferinței va fi prezentat documentul referitor la politica din domeniul apelor și a mediului marin, urmat de prezentări detaliate axate pe evaluările rezultate în urma implementării Directivei Cadru Apă și a Directivei privind tratarea apelor uzate urbane, astfel se vor obține câteva rezultate preliminare ale acestui proces, precum și ale discuțiilor cu factorii implicați. Organizator: Ministerul Apelor și Pădurilor

* În cadrul reuniunii informale a miniștrilor mediului (20 – 21 mai), are loc a treia sesiune de lucru a reuniunii pe tema managementului resurselor de apă – controlul poluării apei cu plastice/microplastice din râuri către mări; de la ora 11:00 are loc o conferință de presă cu participarea viceprim-ministrului, ministrul mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu, a ministrului apelor și pădurilor, Ioan Deneș și a comisarului european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella – la Sala „Nicolae Iorga”

* Conferință ministerială privind adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră, conferinţă co-organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi Comisia Europeană – ora 16:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2 – 4. Scopul conferinței este de a reuni reprezentanții statelor litorale (Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Turcia, Ucraina) și ai Republicii Moldova în vederea adoptării unei Agende maritime comune pentru Marea Neagră, la nivel de miniștri cu atribuţii în domeniul afacerilor maritime, în prezenţa unui reprezentant la nivel înalt al Comisiei Europene. Documentul, care a fost negociat cu sprijinul Comisiei Europene, se axează pe sectoare de activitate subsumate „economiei albastre”, care pot contribui la o dezvoltare economică sustenabilă a regiunii și, mai ales, a zonelor costiere (afaceri maritime, pescuit și acvacultură, cercetare și inovare, conectivitate, protecția mediului, turism, educație, formarea și dezvoltarea de competențe specifice unei economii maritime)

  • Declaraţii de presă susţinute de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi de Comisarul European pentru Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit, Karmenu Vella, în marja Conferinţei ministeriale privind adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, în contextul mandatului Preşedinţiei României a Consiliului UE – ora 18:00, la Palatul Parlamentului, Sala „Nicolae Iorga”

* Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE – în Clădirea Justus Lipsius

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

  • Comisia pentru administraţie publică – etajul 7, sala 7029

– Camera Deputaţilor

* Şedinţele Comisiilor parlamentare

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, Etaj 1

* Conferinţa „România durabilă: Piaţa gazelor naturale – Predictibilitate, Concurenţă şi Liberalizare”, organizată de România Durabilă şi Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economice, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, sub patronajul Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze – ora 9:00, la Academia de Studii Economice. Participă: Florin Ciocănelea, consilier al prim- ministrului, Bogdan Andronic, secretar de stat, Ministerul Economiei, Alina Popa, membru al Consiliului Director Petrom

* Are loc audierea publică organizată de Comitetul Economic și Social European (CESE) pe tema „Către o mai bună convergență economică și competitivitate în macroregiunile europene” – ora 10:00, la Ministerul Afacerilor Externe din România – Sala de conferințe „Grigore Gafencu”, Aleea Alexandru nr. 31

* Otopeni: În cadrul exercițiului „Steadfast Cobalt 2019” (19 mai – 2 iun.), cel mai mare exercițiu de comunicații și informatică de la nivelul Alianței Nord-Atlantice, astăzi este organizată o zi a presei – ora 9:00, la sediul Centrului 48 comunicații și informatică strategice, Șos. București-Ploiești, km 12,5 (intrarea pe linia de centură de la Otopeni)

* Catedrala Patriarhală îşi sărbătoreşte hramul istoric în ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Programul zilei:

  • ora 7:00 – moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului, vor fi aşezate spre închinare în baldachinul din apropierea Catedralei
  • Sfânta Liturghie – oficiată de Părintele Patriarh Daniel – în altarul de vară de pe Dealul Patriarhiei
  • Are loc premierea participanţilor la Concursul Naţional Catehetic „Hristos: sufletul satului meu” – după slujbă
  • Sfintele moaşte vor fi introduse în catedrală după ce ultimii pelerini vor aduce cinstire odoarelor aşezate spre închinare în baldachinul din apropierea lăcaşului de cult

* Universul Juridic și Camera de Comerț și Industrie București organizează Gala Legal Magazin, ediția a III-a, eveniment prin intermediul căruia vor fi premiate valorile și succesele profesiilor liberale, precum și ale instituțiilor publice românești – ora 18:45, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, Aula „Carol I”, Str. Ion Ghica nr. 4

* Conferinţa ZF „Cybersecurity Trends 2019 – Cum protejăm informaţiile şi sistemele de IT de oameni” – ora 9:00, la Hotel JW Marriott

* Jud. Ialomița: Eveniment organizat de Bayer România, cu tema „Peste 20 de ani de producție și procesare a semințelor în România” – ora 9:00, la Stația de Procesare a Semințelor de Porumb din Sinești (E85 DN2 – București -Urziceni). Vor face prezentări: prof. dr. Valeriu Tabără – președinte ASAS, Alina Crețu – director executiv APPR, Pascal Cassecuelle – director general Bayer România, Wouter de Vos – Site Lead Sinești

* Conferință de presă organizată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Autoritatea Națională pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România – ora 12:00, la sediul CCIR Business Center, Amfiteatrul Albastru. În cadrul evenimentului, va fi semnat un Protocol de Colaborare în domeniul formării și certificării profesionale, prin care cele două instituții își propun să coopereze în vederea îmbunătăţirii sistemului de formare şi certificare profesională inițială în sistem dual din România

* Sibiu: Sesiune de informare şi networking, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană – ora 18:00, la Hotel Golden Tulip Ana Tower, Sala „Goga”

* Conferinţa Circular 4R Economy, al doilea eveniment din seria de Conferinţe Green Report din 2019, organizate în parteneriat cu Ministerul Mediului – ora 9:00, la Institutul Cervantes din Bucureşti. Aflat la a V-a ediție dedicată economiei circulare, evenimentul reuneşte componenta de business, cea legislativă și administrativă, punând la aceeași masă reprezentanți ai industriilor de reciclare, colectare și salubritate, ai autorităților publice centrale și locale, generatorii de deșeuri şi reprezentanţi ai presei

* Are loc cea de-a patra ediţie a Conferinţei „Primele 1000 de zile din urmatorii 100 de ani pentru promovarea educaţiei timpurii”, cu tema „Educaţia Timpurie şi profesioniştii viitorului” – ora 9:00, la Banca Naţională a României, Sala „Mitiţă Constantinescu”

* Între 21 şi 24 mai, la Radisson Blu Hotel, sunt aşteptaţi peste 30 de speakeri internaţionali şi locali, de la companii precum: Agenţia Spaţială Europeană (ESA), Google, Microsoft, Spotify, sau LinkedIn. În 21 și 22 mai, la Bucharest Tech Week, Furhat va interacționa cu participanții de la primele două conferințe de business din cadrul Bucharest Technology Week (20-26 mai):

  • La Innovation Summit, în 21 mai, se va dezbate viitorul roboților sociali și cum platforma Furhat Robotics redefinește raportarea oamenilor la tehnologie
  • La HR Masters Summit, în 22 mai, subiectul de discuție este recrutarea obiectivă (Unbiased Recruitment), Furhat Robotics dezvoltând un robot care reușește să rămână imparțial în situațiile de interviu cu persoane din culturi diferite decât cea a angajatorului

* Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) organizează cea de a VII-a conferință internațională „Education in Israel: Zionist Traditions, Challenges, and Identities” – ora 10:00, la sediul SNSPA, Bd. Expoziției nr. 30A, Sala 804 (21 – 22 mai)

* Academia Română, Institutul de istoria Artei „G. Oprescu” și E. O. Hoppé Collection Curatorial Assistance organizează vernisajul expoziției „Portretul unei Țări: România Mare în fotografiile lui Hoppe, 1923” – ora 12:00, la Bibilioteca Academiei Române, Sala „Th. Pallady”, Calea Victoriei nr. 125. În deschiderea vernisajului, la orele 11:00, în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române, dr. Graham Howe, director la Curatorial Assistance/ E. O. Hoppe Estate Collection din Pasadena, California, va susține conferința „A Londoner Wandering in Romania. E. O. Hoppe’s Portrait of a Country”. Expoziția va fi deschisă în perioada 21 mai – 20 iunie

B n* Conferinţă de presă despre a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Târgovişte – Babel, organizat de Teatrul Tony Bulandra între 2 şi 9 iunie, cu susţinerea Primăriei Municipiului Târgovişte şi a Consiliului Local – ora 12:00, la Ceainăria Cărtureşti Verona

* Proiecţie-eveniment a documentarului „Citizen Europe”, regia Angeliki Aristomenopoulou şi Andreas Apostolidis, organizată de Goethe-Institut Bucureşti – ora 19:00, la Goethe-Institut, Calea Dorobanţi nr. 32

* Vernisajul expoziției „ON THE ROAD” (21 mai – 5 iun.), urmat de proiecția filmului „Travelling with the Karakachani” – ora 19:00, la Muzeul Național al Țăranului Român

* Lucrarea „Cathedrale” semnată de Marcel Iancu va fi scoasă la vânzare la licitaţia organizată de Artmark – ora 19:00, la Palatul Cesianu-Racoviţă

* „Zilele Filmului Coreean”, ediţia a II-a, eveniment organizat de Ambasada Republicii Coreea în România, împreună cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi Grand Cinema & More – ora 19:30, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City (21 – 24 mai)

* Iaşi: Concert de vioară, harpă și dans contemporan în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2019 „Vive La Musique!” (17 mai – 2 iun.). Soliști: vioară – Alexandru Tomescu, harpă – Delphine Benhamou (Franța), coregrafie și dans: Lari Giorgescu – actor al TNB – ora 19:00, la Palatul Culturii, Sala Voievozilor

* Cracovia: În perioada 7 martie – 9 iunie, în galeria Centrului Internațional pentru Cultură de la Cracovia este deschisă o amplă expoziție, intitulată „Ani de derută. Avangarda în Europa Centrală, 1908-1928”, autori: dr. Karel Srp, dr. Lenka Bydžovská, curatoare dr. Monika Rydiger. Manifestarea de la Cracovia va fi susținută de un program conex de evenimente, la care ICR Varșovia este partener. Din programul zilei:

  • În Sala mare a Centrului Internațional pentru Cultură, va avea loc prelegerea „Romanian Art under the Spell of the Avant-garde”, dedicată artei de avangardă din România, susținută de istoricul de artă și curatorul român Erwin Kessler

*****

– Bishkek, Kârgâzstan: Ministrul afacerilor externe indian, Sushma Swaraj, va reprezenta țara sa la reuniunea Consiliului Miniștrilor de Externe al Organizației de Cooperare din Shanghai (SCO) (21 – 22 mai)

– Malawi: Alegeri prezidenţiale şi parlamentare

– Madrid: Sesiunea inaugurală a Parlamentului, la care vor fi prezenţi parlamentari catalani incarcerați

– Berlin: Poliția germană preda către Israel arhivele personale ale scriitorului Max Brod care au fost furate – ora 15:30

– New York: Consiliul de Securitate al ONU se reunește cu privire la situaţia tensionată din Libia

– Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland participă la deschiderea intrunirii șefilor de birouri ai Consiliului Europei

– Ayia Napa, Cipru: Conferința anuală a directorilor serviciilor penitenciare și de probațiune despre avantajele și riscurile utilizării noilor tehnologii în gestionarea suspecților și infractorilor (21 – 22 mai)

– Strasbourg: În cadrul Forumului mondial pentru democrație, Direcția Generală a Democrației organizează cea de-a treia ediție a Forumului Copiilor „Copiii, actori ai cetățeniei”

– Londra: Este anunţat câștigătorul Premiului Internațional pentru Literatură Man Booker – ora 20:45

– Londra: Brandul global de smartphone-uri HONOR dezvăluie primul design holografic din lume, în viitoarea serie tip flagship HONOR 20. Această lansare reprezintă o altă etapă majoră în evoluția HONOR, fiind prima serie de smartphone-uri compusă din HONOR 20, HONOR 20 PRO și HONOR 20 Lite. Seria HONOR 20 va fi prezentată la evenimentul de lansare globală care va avea loc, astăzi, în metropola britanică. Lansarea îi va invita pe utilizatori să „surprindă extraordinarul” (Capture Wonder) prin camera foto profesională și efectul vizual excepțional al designului holografic – o capodoperă realizată prin îmbinarea perfectă a laturii artistice cu tehnologia Triple 3D Mesh de ultimă generație

Miercuri, 22 mai

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Are loc întâlnirea anuală a „Interreg 2019”, organizată de Comisia Europeană cu sprijinul Președinției României a Consiliului UE – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4. Organizator: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (22 – 23 mai)

* Presidential CMD(h)+PRAC – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4 (22 – 23 mai). Comitetul pentru evaluarea riscurilor în farmacovigilență (PRAC) este comitetul Agenției Europene a Medicamentului (EMA), responsabil cu evaluarea și monitorizarea siguranței medicamentelor de uz uman. PRAC este responsabil pentru evaluarea tuturor aspectelor legate de gestionarea riscurilor asociate cu utilizarea medicamentelor de uz uman. Organizator: Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale

* Constanța: Forumul Investiţiilor la Marea Neagră – ora 9:00, la Centrul Diplomatic Mamaia, Şos. Mangaliei nr. 74 (22 – 23 mai). Organizator: Ministerul Transporturilor. Dintre temele care vor fi dezbătute: transportul și conectivitatea digitală a Mării Negre, coordonarea mecanismelor de finanțare privată și publică la nivel național, regional și European, conectivitate inteligentă / transport multimodal durabil, utilizarea durabilă a combustibililor alternativi

* Bruxelles: Consiliul Educație, Tineret, Cultură și Sport – în Clădirea Justus Lipsius (22 – 23 mai)

* Boboc, jud. Buzău: Exerciţiul militar European Spartan 2019 are loc, în perioada 13 – 24 mai, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Astăzi – Ziua media (Media Day) – jurnaliștii vor putea asista la un exercițiu de zbor ce va avea loc la baza aeriană din Boboc și va cuprinde aterizarea aeronavelor C-27J SPARTAN pe piste neamenajate și pe distanțe scurte, parașutarea de personal și materiale, cooperarea cu aeronave de luptă, coordonarea acțiunilor aeriene cu cele ale forțelor terestre și evacuare medicală. Deplasarea jurnaliștilor către baza aeriană Boboc (terestru sau aerian), din localitatea Boboc, jud. Buzău, se va face cu mijloace puse la dispoziție de Forțele Aeriene Române, cu plecare/decolare în jurul orei 8:00 din Baza 90 Transport Aerian, Str. Zborului nr. 1, din localitatea Otopeni, jud. Ilfov

* Are loc Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni – ora 17:30, la Muzeul Naţional Cotroceni, Bd. Geniului nr. 1-3 (22 – 26 mai)

* Arad: Are loc expoziția „Demo Metal şi Demo Plast Vest”, care va prezenta noutățile pe care furnizorii le oferă producătorilor de componente și produse din plastic, cauciuc și materiale compozite pentru industriile: auto, construcții de mașini, telecom, electrică, alimentară, medicală și construcții – ora 10:00, la Expo Arad (22 – 25 mai)

* Craiova: Târgul CONTEX – „Colecţii de vară”: îmbrăcăminte, încălţăminte, confecţii damă, bărbaţi şi copii, confecţii textile, tricotaje, pielărie, blănuri, marochinărie, artizanat, handmade, târg organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Dolj (22 – 26 mai)

* Timişoara: Începe ediția de vară a Salonului Industriei Uşoare – îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii – ora 10:00, la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22 (22 – 26 mai)

* În cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a VI-a în anul școlar 2018 – 2019, are loc proba la Limbă și comunicare

* Are loc festivitatea de absolvire a celei de-a doua serii de cursanţi ai Programului de studii postuniversitare Managementul Strategic al Ospitalităţii, organizat în comun de Academia de Studii Economice (ASE) şi École Hôtelière de Lausanne (EHL), una dintre cele mai prestigioase şcoli din lume în domeniul turismului şi ospitalităţii – ora 15:00, în Aula Magna a Palatului ASE

* Ploieşti: Colegiul Național „Mihai Viteazul” găzduieşte, în perioada 20 mai – 30 mai, sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu din loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele internaționale și concursurile internaţionale sportive. Astăzi are loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională

* Conferinţa istorică şi cultural – spirituală „Latinitatea răsăriteană a românilor – câteva consideraţii”. Invitat de onoare: acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop – preşedintele Academiei Române – ora18:00, la Biserica „Şerban Vodă”, Str. Petre Țuțea nr. 1

* Concert susţinut de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului olandez Marijn Simons, alături de Marius Ungureanu – violă, în cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi (19 – 26 mai) – ora 19:00, la Sala Radio. Compozitorul Dan Dediu este directorul artistic al evenimentului și Radio România, prin Orchestrele și Corurile sale, este co-producător al manifestării

* Piatra-Neamț: Concert de vioară, harpă și dans contemporan în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2019 „Vive La Musique!”  (17 mai – 2 iun.) Soliști: vioară – Alexandru Tomescu, harpă – Delphine Benhamou (Franța), și actorul TNB, Lari Giorgescu – dans contemporan – ora 19:00, la Teatrul Tineretului. Proiectul se derulează în cadrul Sezonului Cultural România-Franța 2019, sub înaltul Patronaj al Ambasadoarei Franței în România, Michele Ramis

* Timişoara: Cea de a patra etapă a Caravanei Gaudeamus Radio România 2019, eveniment organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Timișoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara – ora 12:15, în Piaţa Victoriei (22 – 26 mai)

* Galaţi: Federația Română de Box organizează Campionatele European de box pentru juniori, masculin şi feminin, la care vor participa peste 500 de sportivi din 40 de ţări – ora 16:00, la Patinoarul din Galaţi (22 mai – 2 iun.)

*****

– Washington: Are loc audierea ministrului american de finanțe, Steven Mnuchin, în cadrul Congresului american

Joi, 23 mai

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* MISSOC (Sistemul de informații reciproce privind protecția socială) – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4 (23 – 24 mai). Tema principală a Președinției României în domeniul ocupării forței de muncă și al politicii sociale este „Mobilitatea forței de muncă ca element-cheie pentru echilibrul pieței muncii”. Organizator: Ministerul Muncii și Justiției Sociale

* Reuniune comună a coordonatorilor naționali și a coordonatorilor ariilor prioritare SUERD – ora 9:00, la Ministerul Afacerilor Externe, Aleea Alexandru nr. 31 (23 – 24 mai). Organizator: Ministerul Afacerilor Externe, Unitatea pentru Pregătirea Președinției

* Reuniune a Grupului de lucru pentru medicamentele homeopate (HMPWG) – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4 (23 – 24 mai). Organizator: Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale

* Întâlnire a Consiliului de administrație al EUROPOL – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4 (23 – 24 mai). Organizator: Ministerul Afacerilor Interne / Inspectoratul General al Poliției Române

* Vizită COREPER II – ora 9:00 (23 – 25 mai). Organizator: Ministerul Afacerilor Externe, Unitatea pentru Pregătirea Președinției

* Tulcea: Grup de lucru la nivel înalt privind impozitarea – ora 9:00, la Hotel Delta, Str. Isaccei nr. 2 (23 – 24 mai). Organizator: Ministerul Finanțelor Publice

* Jud. Timiș: La Mănăstirea Timișeni-Șag are loc simpozionul național de teologie cu tema „Isihasm și spiritualitate filocalică în tradiția teologică românească”, organizat de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, în colaborare cu Mitropolia Banatului

* BIMtech – Asociația pentru Cercetarea, Dezvoltarea și Implementarea Tehnologiilor în Construcții organizează „BIMcon”, prima Conferință Națională care unește cele mai importante entități şi personalități implicate în promovarea conceptelor BIM (Building Information Modelling) în domeniul construcțiilor – ora 9:00, la Ramada Plaza Bucharest, Sala Europa

* Conferința anuală de presă a Grupului Bosch în România – ora 11:00, la sediul Robert Bosch S.R.L., Str. Horia Măcelariu nr. 30-34

* Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) organizează Forumul pentru Relaţia cu Investitorii şi Analiştii, conferinţă anuală dedicată celor mai bune practici în relaţia cu investitorii şi guvernanţa corporativă. Evenimentul are loc sub patronajul ministrului mediului, afacerilor, comerţului şi antreprenoriatului, Ştefan Radu Oprea

* Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti şi Editura Universul Juridic organizează evenimentul „Data Protection; Soluţii şi responsabilităţi – un an de la intrarea în vigoare a GDPR”, ediţia a VII-a – Aula Carol I, Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Str. Ion Ghica nr. 4

* Baia Mare: Târgul „ProTehnica”, ediţia a II-a, manifestare ştiinţifică şi expoziţională dedicată tehnologiilor şi echipamentelor industriale, care va reuni şi trei saloane specializate: Salonul Prevent, ediţia a III-a; Salonul Energii Regenerabile şi Alternative, ediţia a IX-a, şi Salonul Inventatorilor Maramureşeni, ediţia a XIII-a – ora 11:00, la Centrul de Instruire şi Marketing din Baia Mare, Aleea Expoziţiei nr. 5. Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al Judeţului Maramureş şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş (23 – 24 mai)

* Hunedoara: Primăria Hunedoara și Muzeul Castelul Corvinilor organizează cea de-a cincea ediție a „Târgului European al Castelelor”, un eveniment unic în România, care doreşte să promoveze frumuseţea monumentelor istorice din țară și din Europa – ora 9:30, la Muzeul Castelul Corvinilor, Str. Castelului nr. 1-3 (23 – 26 mai)

* Piatra Neamţ: Târgul Producătorilor Agricoli, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ (23 – 26 mai)

* În cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a VI-a în anul școlar 2018-2019, are loc proba la Matematică și Științe ale Naturii

* Are loc Adunarea Plenară a Congresului Studenților din România, ediția a XII-a, (23 – 26 mai), organizat de Uniunea Studenților din România – ora 10:00, la Biblioteca Națională, Sala Aula Magna

* Ploieşti: Colegiul Național „Mihai Viteazul” găzduieşte, în perioada 20 mai – 30 mai, sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu din loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele internaționale și concursurile internaţionale sportive. Astăzi și mâine se desfășoară evaluarea competenţelor digitale

* Muzeul Municipiului București prezintă conferința „Mic îndreptar de igienă vizuală”, susținută de conf. dr. arh. Roland Kunst, profesor de design la Universitatea de Arte Plastice București – ora 18:30, la Palatul Suțu

* Concert de muzică  jazz şi pop susţinut de Big Band-ul Radio, dirijat de compozitorul Ionel Tudor, alături de invitaţii speciali ai serii: Nadia Trohin (voce) şi Mircea Tiberian (pian) – ora 19:00, la Sala Radio

* Kaja Draksler, Petter Eldh și Christian Lillinger prezintă proiectul „PUNKT.VRT.PLASTIK” într-un nou concert din stagiunea de jazz „Artist in Residence” – ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România București fm

* Braşov: Concert simfonic extraordinar susţinut de Filarmonica Braşov, dirijor – Mădălin Voicu, solist – Florin Ionescu-GalaţI, vioară – ora 19:00, la Sala Patria

* Cluj-Napoca: În zilele de 23 şi 24 mai, Gabriela Adameşteanu va fi prezentă în municipiu pentru promovarea celui mai recent roman al său: „Fontana di Trevi”, apărut în 2018 la Editura Polirom. Din program:

  • ora 16:00 – Atelier de lectură şi dezbatere cu studenții Facultății de Litere – la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Sala „Lenau”, Str. Horea nr. 31. Vor vorbi, alături de autoare: Mihaela Ursa, Alex Goldiș, Mihnea Bâlici

* Iaşi: În perioada 16 – 23 mai, scriitorul Cristian Fulaș susține un turneu de promovare a celui mai recent roman al său, „După plâns”, apărut de curînd în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom. Programul zilei:

  • ora 13:15 – Atelier de scriere creativă cu Cristian Fulaș – la Colegiul Național Iași
  • ora 17:00 – Romanele „Fâșii de rușine” și „După plâns” în dezbatere la Clubul de lectură Alecart – la Librăria „Orest Tafrali”. Prezintă: Andrada Strugaru, Viviana Gheorghian, Tamara Bivol. Moderator: Nicoleta Munteanu

*  Lisabona: Vernisajul expoziției „NEMȚOI”, care cuprinde 61 de sculpturi în sticlă ale artistului Ioan Nemțoi – ora 17:00, la Muzeul Național al Caleștilor din Lisabona (MNCoches). Evenimentul este organizat de Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona, Ministerul Culturii din Portugalia, Direcția Generală a Patrimoniului Cultural Portughez și MNCoches (23 mai – 6 oct.)

* Slănic Moldova: În perioada 23 – 26 mai 2019 Club Offroad Dacii Liberi Bacău organizează, pentru al cincilea an consecutiv, Trofeul Dacii Liberi, prima etapă din Campionatul Național de Offroad din România. Desfășurată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Comisiei Naționale de Offroad din România, etapa de la Slănic Moldova deschide sezonul competițional românesc

*****

– Uniunea Europeană: În perioada 23 – 26 mai, au loc alegeri europarlamentare, toți cetățenii cu drept de vot din statele membre ale UE având ocazia să își aleagă reprezentanții în Parlamentul European. Regatul Unit va participa la 23 mai la alegerile europene, organizând astfel scrutinul chiar dacă se află în negocieri pe tema Brexitului. În România, alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 26 mai

– Ljubljana: Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, se va întâlni cu președintele Sloveniei, Borut Pahor, și cu alți înalți oficiali (23 – 24 mai)

Vineri, 24 mai

* Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România, organizează Conferinţa Naţională „Intervenţia Terapeutică în autism -mod de viaţă”, în 24 şi 25 mai. Din program:

  • ora 9:30 – prelegeri în plen şi expoziţie produse efectuate în ateliere de către persoane cu Tulburări din Spectrul Autismului – în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei nr. 88

* Conferinţa Naţională cu tema „Noutăţi şi bune practici în domeniul achiziţiilor publice. Achiziţia publică – o provocare permanentă” – la  Hotel Marshal Garden, Sala Panoramic

* În cadrul Bucharest Technoogy Week (20 – 26 mai), are loc Expoziţia de tehnologie „Tech Expo” (24 – 26 mai), unde vor fi prezentate peste 300 de produse şi solutii tech, de la companii de renume pe piaţa locală şi internaţională – ora 14:00, în Piaţa Universităţii

* Oradea: Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai’’ Bihor organizează Târgul de știință „Biblio-Tech 2019”, dedicat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani – ora 11:00, în holul expozițional al Bibliotecii. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociația Learning Communities și Fundația Comunitară Oradea, în cadrul proiectului „STEM Education for Responsible Citizenship in EU” cu finanțare ERASMUS+ (24 – 25 mai)

* În cadrul festivalului „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi” (19 – 26 mai) are loc un concert susținut de Orchestra Națională Radio, alături de Corul Academic Radio, sub conducerea muzicală a dirijorului Gheorge Costin. Soliști: Barrie Webb – trombon, Mircea Marian – violoncel și Andreea Iftimescu – mezzosoprană – ora 19:00, la Sala Radio

* Începe „East European Comic Con”, ediția a VII-a, dedicat pasionaților de filme, seriale, benzi desenate, jocuri şi internet – ora 16:00, la Romexpo (24 – 26 mai)

* Teatrul „Stela Popescu” prezintă premiera spectacolului de cabaret politic „Satul paralel”, în regia lui Attila Vizauer, interpretat de foştii membri ai grupului Divertis, aflaţi la prima experienţă pe scena de teatru – ora 19:00, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor

* În cadrul Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni „Aici-Acolo 2019” are loc spectacolul „Text Shop”, performance-ul one man show al lui Gigi Căciuleanu, organizat de Institutul Cultural Român (ICR) – ora 19:00, în Sala Mare a ICR

* Are loc concertul trupei Subcarpați „Dă-i Foale” – ora 19:00, la Arenele Romane

* Galaţi: Are loc primul eveniment din cadrul turneului „Citadele Muzicale”, ediția  a VIII – a (24 mai – 2 iun.), protagonistă fiind Eva Garet, copilul minune al pianisticii românești – ora 18:00, la Palatul Episcopal, Sediul Muzeului Istoriei și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

*****

– Irlanda: Referendum constituţional

Sâmbătă, 25 mai

* În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Asociația Crescătorilor de Albine (ACA) organizează, cu prilejul „Zilei Mondiale a Albinei” (20 mai), conferința cu tema „Apicultura în Context European şi Mondial”, precum și Expoziția de produse apicole – ora 9:00, la sediul ACA, Bd. Ficusului nr. 42 (25 – 26 mai)

* Cea de-a IV-a ediţie „RO-Wine – The International Wine Festival of Romania” – ora 12:00, la Fratelli Studios, Str. Glodeni nr. 1-3 (25 – 26 mai)

* Jud. Constanţa: Aeroportul „Alexandru Podgoreanu” Tuzla şi Asociaţia Regională pentru Promovarea Aviaţiei organizează, Campania Feel SEAvic – ora 10:00, pe Plaja Tuzla. Sub sloganul „Pentru o plajă sălbatică, nu sălbăticită”, evenimentul constă în realizarea unei acţiuni de ecologizare a plajei Tuzla – ca parte a programului de responsabilitate socială – pentru sensibilizarea comunității locale și conservarea naturală a peisajului

* Târgu Mureş: Asociaţia pentru Cultură, Multimedia şi Educaţie Democratică Alpha, prin Institutul de Studii Multiculturale Alpha, în parteneriat cu Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş şi Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” al Academiei Române organizează, în perioada 25 – 26 mai, ediţia a VI-a a Conferinţei internaţionale „Globalization, Intercultural Dialogue and Naţional Identity (GIDNI – 6)”

* Teatrul Odeon prezintă avanpremiera spectacolului „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, regia Peter Kerek – ora 19:00, la Sala Majestic (25 și 26 mai)

* Recital de pian susţinut de Ieronim Gugu – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala Mică

* Are loc prima Conferință de Muzicoterapie din România, organizată de Asociația Română de Muzicoterapie și de Universitatea Națională de Muzică București (UNMB) – ora 9:30, la (UNMB).  Sunt invitați să susțină prelegeri: prof. dr. Karin Shumacher, Universitatea de Arte din Berlin, prof. dr. Jos de Bakcher, Facultatea de Medicină din Leuven, Școala de Arte ”Luca”, Leuven, Angelica Postu, pianistă/muzicoterapeută, Centrul Universitar de Psihiatrie ”Charite”, Berlin, dr. sc. mus. Monika Nöcker-Ribeaupierre, Centrul Liber de Muzicoterapie, Munchen

* Între 25 mai și 15 iunie, Opera Comică pentru Copii sărbătorește copilăria printr-un amplu festival dedicat celor mici: Festivalul Opera Copiilor (FOC). Alături de familiile lor, cei mici sunt așteptați la sediul OCC din Calea Giulești nr. 16 pentru a descoperi mulțimea de spații noi și jocuri pregătite special pentru ei, pentru a se bucura de activitățile în aer liber din curtea OCC și din zona Aventura Parc, dar și pentru a viziona spectacolele preferate alese dintre cele 60 de reprezentații, care se vor desfășura în cele trei săli și în curtea instituției

* Târgu-Jiu: Concert de vioară, harpă și dans contemporan în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2019 „Vive La Musique!” (17 mai – 2 iun.) Soliști: vioară – Alexandru Tomescu, harpă – Delphine Benhamou (Franța), coregrafie și dans: Lari Giorgescu – actor la TNB – ora 20:00, în Parcul „Coloana fără sfârșit”

* Braşov: Cea de-a V-a ediție a Maratonului Internațional Brașov – Maratonul panoramic al Romaniei, are loc în perioada 25 – 26 mai. Fondurile colectate în cadrul competiției vor fi direcționate către Sanctuarul Urșilor „Libearty” din Zărnești, gestionat de Asociația Milioane de Prieteni. Zona de start şi de finish este Piaţa Sfatului

*****

– Tokyo: Vizita preşedintelui SUA, Donald Trump, în cadrul căreia se va întâlni cu premierul japonez, Shinzo Abe (25 – 28 mai)

Duminică, 26 mai

* Europarlamentare România va deschide un număr record de secții de votare în Republica Moldova – 36, la alegerile pentru Parlamentul European care se vor desfășura astăzi. În comparație cu scrutinul europarlamentar precedent din 2014, numărul secțiilor deschise în Republica Moldova este de patru ori mai mare. Cele mai multe secții vor fi deschise în orașul Chișinău – 12, amplasate în 7 locații. De asemenea, în premieră, va funcționa o secție de votare la Durlești

* Între 26 – 29 mai are loc a XIII-a ediţie a Congresului internaţional „CLIMA 2019”, cel mai mare eveniment european dedicat proiectării construcţiilor viitorului, cu tema „Mediul construit în faţa provocărilor aduse de schimbările climatice” („Built Environment Facing Climate Change”) şi care reuneşte peste 1000 de participanţi din peste 40 de ţări. Evenimentul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Academiei Române

* Teatrul de Comedie aniversează  zece ediții ale proiectului „COMEDIA ȚINE LA TINEri” – ora 16:00, la Sala Nouă. Evenimentul va fi marcat prin conferința „COMEDIA ȚINE LA TINEri: 10 ediții și o nouă generație în teatrul românesc”, moderată de criticul de teatru Octavian Saiu și avându-i ca invitați pe regizorii: Vlad Cristache, Vladimir Anton, Eugen Gyemant și Alexandru Mâzgăreanu. Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie

* Recital cameral susţinut de Tania Zâmbreanu – vioară şi Clementina Ristea-Ciucu – pian – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala Mică

* Mogoşoaia, jud. Ilfov: În perioada 21 aprilie – 26 mai, Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia organizează ediţia a VIII-a a Mogoşoaia ClasicFest. Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Asociaţia Culturală Pro Valores. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din program:

  • ora 17:00 – Recital susţinut de copilul minune al pianisticii românești – Eva Garet, aflată în primul ei turneu „Citadele muzicale”, ediția a VIII-a
  • ora 18:00 – „Jocuri de copii” – concert susținut de Les Enharmonique Piano Duo – Anamaria Biaciu Popa și Maria Indricau

* Craiova: Concert de vioară, harpă și dans contemporan în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2019 „Vive La Musique!” (17 mai – 2 iunie). Soliști: vioară – Alexandru Tomescu, harpă – Delphine Benhamou (Franța), coregrafie și dans: Lari Giorgescu- Actor al TNB – ora 19:00, la Filarmonica de Stat