Sărbătoarea Europei la românii din Ungaria

În contextul deținerii de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, Consulatul General al României la Gyula a organizat, cu ocazia Zilei Europei, o serie de manifestări. În ziua de 17 mai 2019, la Casa de Cultură din Chitighaz (Kétegyháza), Ungaria, sub patronajul consulului general român de la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a avut loc manifestarea intitulată „Ziua Europei, la Chitighaz”, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, al Primăriei, Autoguvernării Românești, a Școlii Generale și Grădiniței din această localitate cu veche tradiție românească.

Manifestarea a subliniat valenţele europene ale României, a promovat ca destininaţie turistică ţara noastră, în general și județul Timiș în particular, îndeosebi în perspectiva deținerii de către Timișoara a titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

În cuvântul de bun venit, consulul general Florin Trandafir Vasiloni a subliniat importanţa deținerii președinției Consiliului Uniunii Europene de către România, a amintit pe scurt ideile care stau la baza proiectului european, necesitatea consolidării acestuia, precum și rolul asumat de România în actualul context european. Cuvinte de mulțumire au fost adresate participanților de către reprezentantul CJ Timiș, de primarul Maria Kalcso și ceilalți parteneri locali ai manifestării.

 Prima parte a programului cultural a cuprins un program oferit de preșcolari și elevi din Chitighaz, care au prezentat valorile culturale ale românilor din această localitate (cântece, poezii ale autoarei locale Lucia Borza; dansuri populare și poveșți preluate de la renumitul povestitor local Teodor Șimonca); cântece populare interpretate de Gheorghe Gros, din Chitighaz, conducătorul Ansamblului Folcloric „Doina Bihorului” ; dansuri tradiționale ale formației locale „Kalaris” și cântece oferite de Fanfara Baptistă din Chitighaz.

 Ansamblul Profesionist „Banatul”, din Timișoara, sub bagheta maestrului Luca Mădălin, a susținut un program folcloric, care a subliniat multiculturalitatea Banatului,  prin perechile de dansatori îmbrăcați în costume populare bănățene româneșți, sârbești, nemțești, bulgare și maghiare. Soliștii vocali Ciprian Pop și Roberta Salagea au cules ropote de aplauze.

Evenimentul la care au au luat parte circa 400 de participanți, a fost onorat de prezența multor oficialități, între Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), însoțit de alți clerici; Sava Diamandi, reprezentant al Ambasadei României la Budapesta, Adrian Tudor, reprezentant al Consulatului General al României la Szeged; Tolnai Peter, vicepreședintele Consiliului Județean Bekes; Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al minorității româneșți în Parlamentul de la Budapesta; Alexandru Fina, președintele interimar al Autoguvernării Românești pe Țară din Ungaria (AȚRU) și președinte al Autoguvernării Românești Locale Chitighaz; Maria Kalcso, primarul comunei Chitigha; Rakoczine Tripon Emese, viceprimarul Chitighazului; Pluhar Laszlo, primarul orașului Elek (Aletea); Bela Nagy, primarul orașului Medgyesegyháza; Kolisa Zoltan, comandantul Poliției Gyula; Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AȚRU; pr. Florin Olteanu, parohul Chitighazului, protopop de Gyula, și director adjunct al Centrului de documentare și Informare al ATRU, pr. Aurel Becan, protopop de Szeged și membru al Prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); Anamaria Brad, reprezentant guvernamental ungar pt. Învățământ; Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, Erika Borbely, directorul Școlii Generale din Chitighaz; Petru Sălăjan, directorul Școlii Generale din Aletea; prof. habil Florin Ciobanu, de la Universitatea ELTE din Budapesta, reprezentanți ai autoguvernărilor românești din mai multe localități ungare ș.a.

Din România au participat Andrei Călin Lucaci, administratorul public al Consiliului Județean Timiș; Alina Pădureanu, decan în cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad; Delia Barbu, directorul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș; Livia Banu şi Monica Terean (director și reprezentant al BRECO – Biroul Central pentru Cooperare Transfrontalieră RO-HU Oradea); Codruța Bogdan, inspector general adjunct la Inspectoratul Județean Școlar Bihor;  Eugen Gagea, prodecan în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad; Claudia Toma, președintele Asociației „Iris Research” din Arad, s.a.

La final, valoarea simbolică a acestui eveniment, care a scos în evidență tradițiile românilor din Banat, dar și ale celor care trăiesc în Ungaria, rolul unității și al afirmării identității naționale și a unității românești, în context european, au fost subliniate de către PS Părinte Episcop Siluan, care i-a felicitat pe organizatori. Consulul General Florin Trandafir Vasiloni a  invitat pe participanți la o recepție, care a cuprins în special produse tradiționale din Banat. Recepția a continuat ideea multiculturalității județului Timiș, prin prezentarea vinurilor din podgoriile locale si a deliciilor culinare specifice românilor, sârbilor, bulgarilor și germanilor care trăiesc în armonie în acest ținut.

            Componentă științifică a manifestărilor dedicate de către Consulatul General al României la Gyula  Zilei Europei a cuprins Conferința Internațională Europa: tradiție, cultură, administrație, proiect derulat în parteneriat cu Universitatea  „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV), în data de 16 mai 2019. 

La această conferință au participat cca. 60 de universitari și oameni de cultură din România și Ungaria. Au adresat cuvinte de salut Ramona LILE, rectorul UAV; consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni și Alina Pădurean, decanul   Facultății de Științe Umaniste și Sociale din cadrul universității arădene. La conferință au participat și reprezentanți ai comunității românești din Ungaria, printre care Gheorghe Petrusan, președintele Autoguvernării Românești din jud. Csongrad și Szeged; Mihaela Bucin, șeful Catedrei de Limba și Literatura Română de la Universitatea din Szeged, s.a.

https://www.youtube.com/watch?v=QH7gSU_B2Ro