Lovitură de teatru în Franţa în cazul unui pacient aflat în comă de aproape 11 ani şi care fusese deconectat, ieri, de la aparatele care îl ţineau în viaţa. Aseară, târziu, Curtea de Apel din Paris a admis un nou recurs al părinţilor şi a ordonat medicilor să reia hrănirea artificială şi tratamentul. Cazul a dezbinat familia bărbatului, dar şi societatea franceză, între cei care condamnă o eutanasiere mascată şi cei care cred că trebuie pus capăt unei terapii sortite eşecului. Corespondenta noastră la Paris, Daniela Coman explică:
Reporter: Avocații părinților lui Vincent Lambert au făcut ieri recursuri în urgență la Curtea de Apel din Paris, la Consiliul de Stat și la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, CEDO, în timp ce echipa medicală începuse procedura de întrerupere a tratamentului și de sedare profundă a pacientului, conform unei hotărâri definitive, pronunțate în 24 aprilie. În aceste recursuri avocații au invocat recomandarea Comitetului pentru drepturile persoanelor cu handicap al Națiunilor Unite, emisă pe 3 mai, care cerea să fie amânată renunțarea la tratament și să fie revizuit fondul cauzei. Anterior CEDO respinsese noul recurs al părinților.
Vincent Lambert, în vârstă de 42 de ani, se află în stare vegetativă de aproape 11 ani, după un accident rutier grav. Soția și cinci frați ai săi cer de ani de zile să se pună capăt medical acestei stări, în timp ce părinții se luptă să fie ținut în viață în mod artificial.
Pe lângă latura sa sensibilă, acest caz nu numai că a generat o adevărată dezbatere în societate pe tema dreptului de a murit cu demnitate, dar a ajuns subiect politic, în condițiile în care toate partidele aflate în plină campanie electorală pentru alegerile europene de duminică sau exprimat pe această temă./pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 mai)