Noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat în discursul de învestitură că va dizolva Parlamentul şi va devansa alegerile parlamentare care au termen în octombrie. Zelenski a mai anunţat că prioritatea mandatului său va fi încetarea conflictului din estul separatist al ţării, însă Rusia nu a fost invitată la ceremonia de învestitură. Aliaţii occidentali ai Kievului l-au felicitat călduros pe noul preşedinte ucrainean, iar Statele Unite şi ţările europene din Consiliul de Securitate al ONU au blocat dezbaterea cerută de Rusia pe tema noii legi a Ucrainei privind limba oficială.
Reporter: Doina Saiciuc – Nou lege impune tuturor cetăţenilor ţării să vorbească limba ucraineană și îi obligă sub amenințarea amenzilor pe angajații guvernamentali ai serviciilor publice, pe medici, profesori și avocați să vorbească limba oficială. Rusia a obținut numai cinci din cele nouă voturi necesare pentru desfășurarea reuniunii. Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia și Polonia s-au opus,, arătând că Moscova a urmărit să distragă atenția de la inaugurarea noului președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski. Ambasadorului Franței la Națiunile Unite, Francois Delattre, a spus Consiliului, înaintea votului, că cererea Rusiei nu a fost menită să ducă la o discuție constructivă și să-l pună pe noul președinte ucrainean într-o lumină proastă. În ciuda deciziei de blocare a reuniunii, ambasadorul Rusiei la Națiunile Unite, Vasili Nebenzia, a luat cuvântul denunțând faptul că limba rusă este exclusă din Ucraina si acuzând Consiliul de Securitate de cenzură./rpatulea/fcostea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 mai)