Calendarul evenimentelor, 24 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 – Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Asociația Crescătorilor de Albine organizează cu prilejul „ Zilei Mondiale a Albinei”, în perioada 25 -26 mai, conferința cu tema „Apicultura în context european Și mondial”, precum și expoziția de produse apicole – ora 9:00, la sediul Asociației Crescătorilor de Albine din Bd. Ficusului nr. 42, sector 1

– Ministere

* Bistriţa: Conferinţă de presă susţinută de vicepremierul şi ministru al dezvoltării regionale, Daniel Suciu – ora 11:00, la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud

* Bistriţa: Conferinţă de presă susţinută de ministrul apelor şi pădurilor, Ioan Deneş – ora 13:00, la sediul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud

* Galaţi: Festivitatea de deschidere a Campionatului European de Box pentru juniori; cu participarea ministrului tineretului şi sportului, Bogdan Matei – ora 14:00, la Patinoarul Galaţi

* Oradea: Vizita ministrului transporturilor, Răzvan Cuc, în judeţul Bihor; conferinţă de presă pe şantierul autostrăzii din zona Biharia

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 45 milioane lei

* ​Bruxelles: Co-prezidarea de către secretarul de stat Maria Magdalena Grigore, în calitate de reprezentant al Președinției Consiliului UE, a Consiliului ministerial Africa, Caraibi, Pacific – UE (ACP – UE) (23 – 24 mai)

   – Partide, Electoral

* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL, Ludovic Orban – ora 13:00, sediul central al PNL, Aleea Modrogan nr. 1

* Miting electoral organizat de Alianţa 2020 USR PLUS, în contextul alegerilor europarlamentare din 26 mai, la care este prezent şi liderul ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt. Evenimentul este deschis cu concert, urmat de discursurile preşedinţilor celor două partide, Dan Barna şi Dacian Cioloş, şi ale candidaţilor la europarlamentare – ora 16:00, în Parcul Izvor din Capitală

* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de PNL Bistriţa-Năsăud – ora 9:00, la sediul PNL Bistriţa-Năsăud

* Cluj – Napoca: Conferinţă de presă organizată de PRO România Cluj; cu participarea comisarului european, Corina Creţu – ora 11:00, la sediul PRO România Cluj, Str. Napoca nr. 3, ap. 10

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de PNL Dolj; cu participarea europarlamentarului Marian Jean Marinescu  – ora 12:00, la sediul PNL Dolj

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de PSD Sibiu; cu participarea ministrului educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi a ministrului turismului, Bogdan Trif – ora 13:15 – sediul PSD Sibiu

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PNL Timiş  – ora 12:00, la sediul PNL Timiş

* Conferinţe de presă susţinute de preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, şi candidaţii pentru alegerile europarlamentare, Anghel Iordănescu şi Ilie Năstase:

  • Brăila – ora 17:00 – la sediul UNPR Brăila, Str. Mihai Eminescu nr. 39
  • Galaţi – ora 12,45 – la sediul UNPR Galaţi, Str. Domnească nr. 142
  • Tulcea – ora 9:15 – la Casa de Cultură a Sindicatelor, Piaţa Independenţei nr. 1

– Administraţie

* Monument dedicat lui Tudor Vladimirescu, realizat de Paul I. Popescu – inaugurat în prezenţa primarului Sectorului 6, Gabriel Mutu  – ora 11:00, în Parcul Tudor Vladimirescu, intrarea dinspre Bd. Iuliu Maniu

* Are loc o şedinţă de „Consiliere pt accesarea de fonduri europene” susţinută de către președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache și specialiștii CJ Ilfov, pentru persoanele care își doresc să acceseze fonduri europene, dar se pierd în hățișul birocratic – ora 11:00, la sediul Consiliului Județean Ilfov, Str. Ernest Juvara, nr. 3-5, sector 6

* Şedinţa comandamentului municipalităţii privind organizarea vizitei Papei Francisc în România – ora 12:00, la sediul Primăriei Capitalei, Sala de Consiliu de la etajul 3

* Conferinţă de presă susţinută de Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, privind cea mai mare campanie de plantare de copaci care a avut loc până acum în Capitală şi la impactul major pe care această măsură îl va avea asupra calităţii vieţii locuitorilor din sector – ora 17:30, Str. Caporal Luică, nr. 12-16, lângă benzinăria Rompetrol

* Agigea, jud. Constanţa: Evenimentul de aniversare a 35 de ani de exploatare a Canalului Dunăre-Marea Neagră, organizat de Compania Naţională Administraţia Căilor Navigabile SA  – ora 10:00, la sediul central CN ACN SA, Str. Ecluzeu nr. 1

* Iaşi: Şedinţa Consiliului Local Municipal Iaşi – ora 10:00

* Miercurea Ciuc: Serviciul Salvamont Harghita primeşte din partea Consiliului Judeţean mai multe echipamente, achiziţionate recent, care vor fi utilizate pentru prima dată cu ocazia vizitei Papei Francisc la Șumuleu Ciuc – ora 11:30

* Satu Mare: Deschiderea oficială a suitei de evenimente dedicate Zilelor Oraşului Satu Mare – ora 17:00

* Slatina: Conferinţă de presă susţinută de primarul Municipiului Slatina, Emil Moţ – ora 11:00, la Casa Căsătoriilor

* Târgu Mureş: Conferinţă de presă susţinută de prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa – ora 10:00, la Palatul Administrativ al judeţului Mureş, sala mică

– Economic

* „EnergiaTa” lansează – Ghidul prosumatorului – cu sprijinul „ENGIE Romania”, un instrument util pentru cei care vor să își producă singuri energia electrică și să o injecteze în rețea – ora 10:30, la FIX – Botanical Bar, Palatul Universul, Ion Brezoianu nr. 23-25. Cei prezenți vor afla care sunt etapele instalării panourilor fotovoltaice, care sunt avantajele unui astfel de sistem și vor afla și o serie de sfaturi utile cu privire la mentenanța unui astfel de sistem. Pe lângă acestea, este prezentat „Drumul Prosumatorului”, drumul legislativ pe care trebuie să îl parcurgă românii pentru a deveni prosumatori

* Conferinţa Naţională cu tema „Noutăţi şi bune practici în domeniul achiziţiilor publice. Achiziţia publică – o provocare permanentă” – la  Hotel Marshal Garden, sala Panoramic

* CP_Silva deschide uşile „Făuritorilor de Craft”. Tururile ghidate – Făuritori de Craft sunt 4 trasee dedicate unor meserii cu poveste, condimentate de un meniu cu ingrediente locale, inspirate din universul craftului. Ghidul celor patru tururi este Cristian Cismaru, fondatorul Asociației My Transylvania și unul dintre promotorii mișcării Slow Food în România, iar chefii implicați în proiect sunt Alex Dumitru, Alex Iacob și Toni Godeanu. Din program:

  • Astăzi – Tur dedicat lemnului, cu Ciprian Manda și chef Alex Dumitru
  • 13 iunie – Tur dedicat gătitului, cu chef Alex Dumitru
  • 26 iulie – Tur dedicat fotografiei, cu Ștefan Dinu (Allkimik) și chef Alex Iacob
  • 27 septembrie – Tur dedicat muzicii, cu The Mono Jacks și chef Toni Godeanu

* Braşov: Evenimentul de lansare a primei sucursale în teritoriu deschisă de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – ora 19:00, la Opera Brașov. În cadrul evenimentului, la care şi-au anunţat prezenţa oficialităţi din România şi din străinătate, vor primi distincţii „antreprenoare de top”, femei care conduc operaţiunile unor companii importante din judeţul Brașov

* Constanţa: Deschiderea Târgului de Imobiliare 2019, organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa – ora 10:00, la Centrul comercial VIVO! Constanţa

* Focşani: Salonul Auto Vrancea, organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vrancea (24 – 26 mai)

* Piatra-Neamț: Caravana – Smart Start USA (20 – 24 mai) ajunge astăzi la Piatra Neamţ la Hotel Central Plaza, Sala Milenium, Piața Petrodava nr. 1-3 – ora 17:30. Smart Start USA este un program privat care contribuie concret la dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, sprijinind atât dezvoltarea sectoarelor economice prioritare pentru exporturile românești, cât și consolidarea relațiilor comerciale româno-americane

* Începând de astăzi, persoanele fizice se pot înscrie pentru Programului RABLA pentru electrocasnice, prin intermediul aplicaţiei electronice pe pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu https://solicitant.afm.ro/PF/

 – Învăţământ, Cercetare

* În cadrul Bucharest Technoogy Week (20 – 26 mai), are loc Expoziţia de tehnologie (Tech Expo), programată în perioada 24 – 26 mai, este deschisă publicului doritor să testeze tehnologii high-end, fiind cea mai complexă expoziţie tech din România – în Piaţa Universităţii. În cadrul Tech Expo vor fi prezentate peste 300 de produse şi solutii tech, de la companii de renume pe piaţa locală şi internaţională

* Iaşi: În cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei, ediţia 2019, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi organizează, în parteneriat cu Muzeul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi, expoziţia cu titlul „Repere ale diplomaţiei româneşti: Conferinţa de Pace de la Paris”, care poate fi vizitată în perioada 24 mai – 30 iunie, la sediul central al BCU, în spaţiul expoziţional de la etajul I. Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc de la ora 11:30, în spaţiul expoziţional din sediul central al Bibliotecii şi îi va avea ca invitaţi pe prof. univ. dr. Daniel Şandru, coordonatorul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi, prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dr. Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naţionale ale României, Filiala Iaşi. Curator al expoziţiei este Carmen Voroneanu, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi

* Oradea: Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai’’ Bihor, în parteneriat cu Asociația Learning Communities și Fundația Comunitară Oradea, în cadrul proiectului “STEM Education for Responsible Citizenship in EU” cu finanțare ERASMUS+, organizează, în perioada 24-25 mai, în holul expozițional al Bibliotecii, un Târg de știință dedicat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani – Biblio-Tech 2019 – între orele 11:00-16:00

 – Cultură

* De la ora 19:00, sub conducerea muzicală a dirijorului Gheorghe Costin, Orchestra Națională Radio, alături de Corul Academic Radio, aduc creația contemporană în fața publicului, prin Maia Ciobanu: Concert pentru trombon și orchestră, Christian Alexandru Petrescu: Trei poeme pentru mezzosoprană și orchestră, Adrian Iorgulescu: Răscruce de timp – cantată pentru cor și orchestră sau Călin Ioachimescu: Concert pentru violoncel și orchestră, primele trei fiind de asemenea interpretate în premieră absolută. Concertul se va derula cu participarea soliștilor Barrie Webb – trombon, Mircea Marian – violoncel și Andreea Iftimescu – mezzosoprană. Evenimentul are loc în cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi (19 – 26 mai)

* Cea de-a VII-a ediţie East European Comic Con are loc în perioada 24 – 26 mai, la Romexpo, fiind destinaţia preferată a pasionaţilor de filme, seriale, benzi desenate, jocuri şi internet East European Comic Con, cel mai mare eveniment din estul Europei, dedicat pasionaților de filme, seriale, jocuri video, cosplay și nu numai. Vladimir Furdik (The Night King – „Game of Thrones”) se alătură actorilor Robert Picardo (Stargate, Star Trek: Voyager), Nicholas Brendon (Buffy The Vampire Slayer) și Adam Brown (The Hobbit, Pirates of the Caribbean). Pe lângă Pavilionul B1, anul acesta, în premieră, organizatorii vor folosi și Pavilionul central, depășind astfel recordul suprafeței de desfășurare de anul trecut

  • Actriţa Carice von Houten, nimeni alta decât Melissandre, un personaj-cheie din fenomenul „Game of Thrones” va fi prezentă la eveniment pentru Q&A, poze și autografe sâmbătă, 25 mai (orele 15:00 – 19:00) și în prima parte a zilei de duminică, 26 mai (până la ora 14:00)

* În perioada 24 mai – 16 iunie, copiii sunt invitați, alături de părinții lor, la o multitudine de surprize și activități. Timp de patru weekend-uri, Opera Comică pentru Copii îi sărbătorește pe cei mici în spațiile special amenajate în clădirile și curțile OCC, unde copiii vor putea să descopere și să se bucure de jocuri și ateliere variate, precum și alte activități pregătite special pentru ei. Simultan, pe scenele celor trei săli – Sala Mare, Sala UnderGrant și Salonul Mozart – dar și pe scenele în aer liber sau la OCC Grand Arena FOC se vor desfășura peste 60 de reprezentații ale celor mai iubite spectacole ale Operei Comice pentru Copii, precum și spectacole-eveniment ale invitaților speciali

  • ora 15:00 – conferința de presă care va deschide Festivalul Opera Copiilor – la Salonul Mozart

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează vernisajul expoziției „Visez Deci Exist” – Dumitru Țepeneag – ora 17:00, la sediul său din Calea Griviței nr.64 – 66. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Muzeul Național al Țăranului Român în colaborare cu Ambasada Republicii Federale Germania la București și cu sprijinul Goethe Institut organizează vernisajul expoziţiei „La Fotograf” (24 -30 mai), cu ateliere, seri de povești, mâncăruri și muzici amestecate – ora 18:00, la Biblioteca Goethe-Institut, Pavilion 32, pe Calea Dorobanți nr. 32. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional. Din program:

  • ora 18:15 – live demo de ambrotipie cu Paul Aioanei de la Studio Foto Ambrotipescu
  • ora 19:00 – un „Gulasch mit hâlati muzicalâ” de Călin Torsan

* „La petite bouffe Cotroceni” organizează dezbaterea „Cafeneaua filozofică – Despre (ne)fericirea tiranilor”, dintre Leo Strauss și Alexandre Kojève din volumul „Despre tiranie” – ora 18:00, Str. Dr. Louis Pasteur, nr 38. Moderator: Grigore Vida

* Centrul Rus de Știință și Cultură prezintă recitalul de pian a lui Andrei Diev, pianist şi pedagog la Conservatorul din Moscova – ora 18:30, la Centrul Rus pentru Știință și Cultură

* Galeria Estopia organizează vernisajul expoziţiei „Lighting Grey”, de Sergiu Laslo – ora 19:00, la Galeria Estopia, Str. Bocșa nr. 5, sector 2. Curator: Claudio Scorretti. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 24 mai – 15 iunie

* Institutul Cultural Român organizează spectacolul „Text Shop”, one man show susținut de Gigi Căciuleanu, în cadrul Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni Aici-Acolo 2019 (22 – 26 mai) – ora 19:00, în Sala Mare a ICR, Aleea Alexandru nr. 38

* Teatrul Țăndărică prezintă premiera spectacolului ”Apolodor” în regia Silviei Roman, proiect câștigător al concursului SALT, platforma care susține artiștii emergenți din domeniul teatrului de animație și vizual, prin realizarea și producția de la idee la spectacol a proiectelor propuse – ora 19:00

* Concert al trupei Subcarpați intitulat „Dă-i Foale” – ora 19:00, la Arenele Romane. Maestrul Caliu este invitat special al celor de la Subcarpaţi. Acesta este unul dintre membrii fondatori Taraf de Haidouks, care în urma cu ceva vreme a pus bazele unui nou proiect – Taraf de Caliu

* Asociația moto Free Riders organizează în perioada 24 – 26 mai, primul festival în aer liber din an dedicat iubitorilor de muzică și două roți – „Iubim 2 Roți” – la Club Quantic. Vor urca pe scenă: Coma, Luna Amară, Bucovina, Cargo, Mihai Mărgineanu, Fără Zahăr, ZOB, Breathelast, Trooper, Implant pentru Refuz, Roadkill Soda, Revolver, Onenightstand, Lound Inc., Ati Edge & The Shadowbirds

* Formația The Underground Youth revine în concert la București, la Control Club, în cadrul turneului de promovare a recent-lansatului album „Montage Images of Lust and Fear” – ora 21:00

* „Amanda”, cel de-al treilea film al regizorului francez Mikhaël Hers, prezentat în premieră și premiat cu trofeul „Magic Lantern” în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia, va rula de astăzi, în cinematografele din România

* Galaţi: În perioada 24 mai – 2 iunie va avea loc, în organizarea Asociației Pro Valores, Turneul “Citadele Muzicale”, ediția  a VIII – a, protagonista fiind Eva Garet, copilul minune al pianisticii românești, care după succese impresionante pe scene importante și la competiții de mare valoare, acum se află în fața primului său turneu. La numai numai 13 ani, ea va face un adevărat maraton pianistic, prezentând un program deosebit de dificil, dar și de atrăgător, publicului din 6 orașe. Opusuri de: Bach, Haydn, Liszt, Dohnanyi, Ceaikovski, Scriabin și Enescu vor putea fi ascultate în versiunea interpretativă a Evei Garet la Galați, Mogoșoaia, Onești, Tecuci, Sinaia și Suceava. Primul eveniment din cadrul turneului va avea loc astăzi, de la ora 18:00 și va fi găzduit de Palatul Episcopal din Galați, Sediul Muzeului Istoriei și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos. Accesul se face prin Str. Domnească, nr. 141. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Sibiu: „Identitatea culturală: individ și comunitate” este tema ultimei conferințe speiciale FITS și TNRS dinaintea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – ora 18:00, în spațiul fostei Librării Habitus Sibiu. Evenimentul îl aduce în fața publicului, alături de Constantin Chiriac, pe Octavian Saiu – profesor, cercetător și critic de teatru

* Timișoara: În cadrul Sezonului cultural România-Franţa se desfăşoară un concert vocal-simfonic – ora 19:00, la Filarmonica Banatul Timişoara, Bd. Constantin Diaconovici Loga nr. 2.  Dirijorul concertului, maestrul Michaël Cousteau. Programul serii cuprinde: Rapsodia Română nr.2 op.11 de George Enescu, Concertul pentru pian şi orchestră de Paul Constantinescu, Concertul pentru pian şi orchestră de Guillaume Connesson, Chorals and Music-Boxes de Diana Rotaru şi Suita nr.2 „Daphnis şi Chloé” de Maurice Ravel

* Bergen, Norvegia: ICR Stockholm susține participarea artistei vizuale și curatoarei Tincuța Heinzel cu proiectul „Signal to Noise la Piksel Fest Spill 2019”, „Festival for elektronisk kunst og fri teknologi din Bergen, unul din cele mai importante festivaluri de artă digitală din Europa. Vernisajul expoziției, „Signal to Noise” va avea loc astăzi, când artista din România va fi prezentă  pentru a vorbi despre conceptul proiectului său. Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 25 mai – 16 iunie

* Comrat, Rep. Moldova: Cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni (26 mai), Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, derulează proiecte în șapte comunități istorice românești, în perioada 24 mai – 2 iun.  Astăzi, proiectul se va implementa în parteneriat cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și cu sprijinul Consulatul General al României la Cahul. Din program:

  • ora 12:00 – deschiderea evenimentului cu primirea invitaților şi o dezbatere unde se vor suține prelegeri despre conservarea și promovarea valorilor culturale și păstrarea identității românești în regiunea găgăuză – la Centrul de Informare al României găzduit de Universitatea de Stat din Comrat
  • ora 13:00 – se va desfășura un tur la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, singurul liceu cu predare în limba română din regiune. Elevii și profesorii liceului au pregatit un program artistic ce cuprinde momente de recital de poezii, dans şi interpretare corală pe muzică românească

– Sport

* Are loc lansarea mascotei oficiale a EURO 2020  – ora 13:30, la Academia de Tenis de lângă Arena Naţională; participă: ambasadorii Campionatului European de fotbal Gabriela Szabo, Miodrag Belodedici şi Dorinel Munteanu, precum şi Lucian Sânmărtean

* Are loc Campionatul Naţional de floretă masculin, proba pe echipe  – la Sala „Ana Pascu”/Floreasca

* Arad: Începe ediţia a 11-a a Raliului Aradului, a doua etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop (CNRD) 2019 şi etapă din cadrul Trofeului European pentru Raliuri (ERT) (24-25 mai)

* Bârlad: Conferinţa de presă ce prefaţează Finalele Superligii CEC BANK la Rugby, care vor avea loc pe Stadionul Municipal din Bârlad – ora 13:00, Primăria Municipiului Bărlad

* Oradea: Are loc meciul al treilea al finalei Superligii Naţionale de polo pe apă: CSM Oradea – Steaua Bucureşti  – ora 19:30, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”

* Ploieşti: Programul acţiunilor de presă premergătoare finalei Cupei României la fotbal – pe Stadionul „Ilie Oană”

  • ora 17:15 – conferinţă de presă Astra Giurgiu
  • ora 17:45 – antrenament oficial Astra Giurgiu – deschis presei în primele 15 minute
  • ora 18:45 – conferinţă de presă FC Viitorul
  • ora 19:15 – antrenament oficial FC Viitorul – deschis presei în primele 15 minute

* Tulcea: Se desfăşoară Campionatului Naţional de Fotbal Under – 11, Zona 2, turneu zonal din calendarul Federaţiei Române de Fotbal ce va reuni campioanele acestei categorii de vârstă din judeţele Iaşi, Bacău, Vrancea, Ilfov, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea (24 şi 25 mai) – pe stadionul Delta, Str. Tineretului, nr. 2

* Baku, Azerbaidjan: A XI-a ediţie a Campionatelor Europene de gimnastică aerobică, pentru juniori şi seniori, la care participă şi România cu o delegaţie formată din 27 de sportivi

* Kiev, Ucraina: Echipa naţională de minifotbal a României, vicecampioana europeană, va participa între 24 şi 26 mai la Klitschko Cup, o competiţie de pregătire, organizată la Kiev. Alături de echipa României, mai participă reprezentativele Angliei, Elveţiei, Irlandei, Croaţiei şi Ucrainei

– Diverse

* „Cine nu râde cu noi, râde împotriva noastră” – este sloganul cu care intră în scenă „Satul paralel”, spectacolul original de cabaret politic, adus pe scenă în premieră de foştii membri ai grupului Divertis, aflaţi la prima experienţă pe scena de teatru – ora 19:00, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor

* În perioada 24 – 26 mai, în Parcul Naţional, sector 2 se desfăşoară „Festivalul Mieilor”. Mielul este pregătit în toate formele şi pentru toate gusturile, iar ineditul acestui mare festival este „Stâna de Oi”,  amenjată tot în Parcul Naţional

* Iaşi: Deschiderea celei de-a noua ediție „Hangariada”, singurul festival de artă și zbor din România, eveniment organizat de echipa Teo’s Cafe (24 – 26 mai)  – ora 10:00, la Aerodromul Alexandru Matei din Iași Programul Hangariada cuprinde: show aviatic asigurat de „Hawks of Romania”, salturi cu parașuta, zboruri cu planorul, tiroliană, panou de cățărare, stand-up comedy, muzică live, petrecere Booha, discursuri inspiraționale, activități sportive, dansuri, ateliere handmade, teatru pentru copii și teatru pentru oameni mari, instalații de artă urbană realizate de Kaps Crew, vendori cu mâncare și băutură, spații special amenajate pentru animalele de companie, un cort special Mama și copilul și un spațiu de joacă pentru copii, de peste 1300 mp

* Hunedoara: Primăria Hunedoara și Muzeul Castelul Corvinilor organizează în perioada 24 – 25 mai, cea de-a cincea ediție a Târgului European al Castelelor – ora 9:30, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor

– S-a întâmplat într-o zi de 24 mai

* Cu 682 de ani în urmă (1337) începea „Războiul de 100 de ani” (încheiat în anul 1453), conflict armat între Anglia şi Franţa pentru teritoriile franceze stăpânite de dinastia engleză şi pentru Flandra. În prima parte, Anglia a obţinut importante victorii (Crécy/1346, Poitiers/1356). Spre sfârşit, însă, războiul a căpătat un caracter popular, prin intrarea în acţiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc. Anglia a început să piardă treptat posesiunile de pe teritoriul Franţei, cu excepţia portului Calais (pe care l-a stăpânit până în 1558)

* Se împlinesc 175 de ani (1844) de când inventatorul american, Samuel Morse, a transmis prima telegramă în codul Morse de la Washington DC, către asistentul său Alfred Vail, în Baltimore, Maryland pentru a inaugura prima linie telegrafică. Conținutul mesajului a fost: „Ce a făcut Dumnezeu?” (un citat biblic, numerele 23:23)

* Acum 144 de ani (1875) a luat fiinţă, la Bucureşti, Partidul Naţional Liberal, prin unirea diverselor grupări liberale existente. Fondat de Ion C. Brătianu şi C. A. Rosetti, PNL este cel mai vechi partid din România, conturat ca formaţiune politică încă din 1864 (după instaurarea dictaturii comuniste şi proclamarea Republicii, la 30.XII.1947, PNL a fost nevoit să-şi întrerupă oficial activitatea politică, pe care şi-a continuat-o, însă, în închisorile şi lagărele de muncă în care au fost trimişi zeci de mii dintre membrii săi. Prin Decizia civilă nr. 4/15.I.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti se consfinţea reluarea activităţii oficiale a Partidului Naţional Liberal, hotărâtă, în decembrie 1989, de un Comitet de iniţiativă compus din vechi membri ai partidului

* Cu 136 de ani în urmă (1883) era inaugurat „Brooklyn Bridge”, celebrul pod suspendat de peste East River, care face legătura între insula Manhattan (New York City) şi Brooklyn. Lucrările de construcţie (conduse, iniţial, de John A. Roebling şi, apoi, de fiul acestuia, Washington A. Roebling) au durat 14 ani. Podul era numit, în epocă, „a opta minune a lumii”, fapt datorat atât lungimii sale record, cât şi procedurii de construcţie, novatoare în acea vreme

* Acum 116 ani (1903) era inaugurat Castelul Pelişor, reşedinţă princiară şi regală. A fost construit între anii 1899-1902, din dorinţa regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman. În actul inaugural al castelului, pictat de regină pe pergament se consemnează: “Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă, primit-am această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste. Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor”

* Cu 113 ani în urmă (1906) apărea (până la 18.II/3.III.1907), la Chişinău, prima gazetă naţional-democratică, „Basarabia”, sub direcţia avocatului Emanoil N. Gavriliţă. Ziarul a iniţiat o vie campanie pentru libertăţi democratice şi introducerea limbii române în instituţiile de stat, revendicând, în acelaşi timp, o largă autonomie pentru Basarabia. În ultimul său număr a publicat poezia „Deşteaptă-te Române!”. Printre colaboratori s-au numărat: Pan(telimon) Halippa, Ion Inculeţ, Alexei Mateevici ş.a. (24.V/6.VI)

* Acum 111 ani (1908) a fost inaugurat noul sediu al Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti (ale cărui origini merg spre anul 1864), în prezenţa Regelui Carol I însoţit de Regina Maria şi a unor importante personalităţi ale lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci. Astăzi, poartă numele de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

* Se împlinesc 90 de ani (1929) de la primele cursuri de limbă germană la Radiodifuziunea Română, ţinute de Gh. Maurer, membru al orchestrei. Predate prin sistemul linguaphon, lecţiile au fost ulterior tipărite în broşuri

* Acum 71 de ani (1948) Iustinian Marina (1901-1977), mitropolitul Moldovei şi Sucevei, era ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat la 6 iunie acelaşi an, păstorind până la moartea sa, în martie 1977). Noul patriarh a condus Biserica în cea mai agresivă perioadă a ateismului comunist

* Acum 29 de ani (1990) s-a înfiinţat primul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală „Masca”, singurul cu acest profil din România, condus de actorul Mihai Mălaimare. Teatrul „Masca” reprezintă o experienţă unică în peisajul teatral românesc: a fost cel care a iniţiat primele spectacole de stradă din ţară şi a oferit spectacole de teatru în spitale şi în case de copii

* Se împlinesc 25 de ani (1994), de când, între 24 şi 27 mai, s-a desfăşurat, la Sinaia, conferinţa internaţională „România şi românii în ştiinţa mondială”, la care au participat circa 600 de personalităţi din 26 de ţări. Preşedinte al Comitetului de organizare a fost George Emil Palade (1912-2008), medic şi biolog american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1974

* Se împlinesc 15 ani (2004), de când, la ora 5:50, în comuna Mihăileşti, judeţul Buzău, pe drumul european E85, a avut loc un grav accident rutier în urma căruia un camion, care transporta 20 de tone de azotat de amoniu, s-a răsturnat, provocând o explozie în care şi-au pierdut viaţa 18 persoane (dintre care şapte pompieri, trei localnici şi doi jurnalişti ai postului TV Antena 1)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Limbii Bulgare”, aleasă pentru faptul că în această zi sunt sărbătoriţi la bulgari Sfinţii Chiril şi Metodie, creatorii alfabetului chirilic, folosit pentru scrierea în limba bulgară. Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul Niculae Mircovici, din partea grupului minorităţilor naţionale – Uniunea Bulgară din Banat. NOTĂ: În Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Ierarh Metodie şi Sfântul Cuvios Chiril sunt prăznuiţi la 11 mai, fiind numiţi „apostolii slavilor”, pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă

– 1895: S-a născut Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect israelian originar din România; animator al mişcărilor de avangardă (până în 1940); apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, influenţat de cubism (m. 1984)

– 1908: S-a născut actorul Fory Etterle (nume real: Cristofor Etterle) (m. 1983)

– 1913: S-a născut Anghel Rugină, economist american de origine română; specialist în probleme financiare, a lucrat în cadrul FMI; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (m. 2008)

– 1914: A murit Pompiliu Eliade, critic şi istoric literar; s-a aplecat îndeosebi asupra relaţiilor culturale franco-române; a popularizat literatura franceză printr-o serie de studii; membru corespondent al Academiei Române din 1912 (n. 1869) – 105 ani

– 1914: S-a născut Jules Perahim, pictor şi grafician; stabilit în Franţa; una din figurile reprezentative ale avangardismului suprarealist românesc (m. 2008) – 105 ani

– 1915: S-a născut tenorul Garbis Zobian (m. 2002, în SUA, unde se stabilise)

– 1920: S-a născut sculptorul francez de origine română Ion Vlad; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (m. 1992, la Paris)

– 1923: S-a născut Ion Caraion (numele real: Stelian Diaconescu), poet, eseist şi traducător (din poezia franceză, canadiană, americană) (m. 1986, la Lausanne/Elveţia, unde se stabilise din 1981)

– 1923: S-a născut Victor Felea, poet, eseist şi critic literar (m. 1993)

– 1923: S-a născut inginerul Radu Voinea; specialist în mecanica teoretică, teoria mecanismelor, stabilitate elastică şi dinamica autovehiculelor şi maşinilor; membru titular al Academiei Române din 1974, preşedinte al acestui for (1984-1990) (m. 2010)

– 1924: S-a născut Antoaneta Ralian, una dintre cele mai prolifice traducătoare din literatura engleză și americană, publicistă (m. 2015) – 95 de ani

– 1928: A murit Constantin Hârjeu, general, inginer; lucrări de istorie şi teorie militară; ministru de război (1912-1913); membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1856)

– 1929: S-a născut istoricul, editorul și profesorul Ştefan Ştefănescu; a fost preocupat de domenii precum: istoria medie a României, demografie istorică, istoria instituţiilor, istoria structurilor socio-politice medievale ale Ţării Româneşti, istoria relaţiilor internaţionale; a editat izvoare istorice privitoare la istoria României; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2018) – 90 de ani

– 1930: S-a născut (la Beirut, Liban) Dirayr Mardichian, fost arhiepiscop al Bisericilor Armene din România şi Bulgaria (1960-2010) (m. 2010)

– 1937: S-a născut interpretul de muzică populară Benone Sinulescu

– 1939: S-a născut Simion Ghimpu, poet, prozator, pedagog din Republica Moldova (m. 2010) – 80 de ani

– 1940: S-a născut Petre Bokor, regizor de teatru şi film, scriitor, traducător şi profesor; stabilit în Canada, din 1977; după căderea regimului comunist, a revenit la Bucureşti, unde a pus în scenă mai multe spectacole (m. 2014)

– 1942: S-a născut Monica Săvulescu Voudouri, sociolog, scriitoare și traducătoare din literatura olandeză; trăieşte, din 1985, în Olanda, stabilindu-se în ultimii ani la Atena

– 1943: S-a născut dirijorul de cor Voicu Enăchescu; fondatorul şi dirijorul Corului de cameră „Preludiu” al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”

– 1944: A murit Nicolae Petraşcu, critic literar, prozator şi publicist; fratele pictorului Gheorghe Petraşcu (n. 1859) – 75 de ani

– 1947: S-a născut Adrian Popescu, poet, prozator şi eseist

– 1954: S-a născut poetul, prozatorul şi publicistul Florin Iaru (pseudonimul lui Florin Râpă) – 65 de ani

– 1962: S-a născut scriitorul Dan-Bogdan Hanu

– 1964: S-a născut (în Siria) Raed Arafat, medic de origine palestiniană, specializat în anestezie-terapie intensivă, instructor în probleme de medicină de urgenţă; în septembrie 1990 a început să pună bazele Serviciulului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) la Târgu Mureș, devenit ulterior serviciul medical național de intervenție rapidă – 55 de ani

– 1966: A murit prozatorul şi ziaristul Alexandru Cazaban (n. 1872)

– 1967: S-a născut actorul de teatru și film Ovidiu Cuncea

– 1969: S-a născut pianista Nicoleta Luca-Meiţoiu – 50 de ani

– 2011: A murit Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (n. 1932)

– 2016: A murit dirijorul şi profesorul Paul Popescu; între anii 1979 şi 1997 a fost dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române; anterior a fost dirijor al Orchestrei Operei Române (1966-1979), al Orchestrei Simfonice a Cinematografiei (1959-1966) şi al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara (1954-1959) (n. 1929)

EVENIMENTE EXTERNE

 – Irlanda: Alegeri pentru Parlamentul European şi referendum constituţional

 – Bruxelles: Președintele Consiliului European, Donald Tusk se întâlnește pe prim-ministrul italian, Giuseppe Conte

– Strasbourg: Conferința „Drepturile femeii la intersecție: consolidarea cooperării internaționale pentru a pune capăt gap-ului dintre cadrele juridice și punerea lor în aplicare” se va concentra pe îmbunătățirea eforturilor de a pune capăt violenței împotriva femeilor, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor omului și un obstacol major în calea egalităţii femeilor. Participă: preşedintele Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, ministrul francez pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați și lupta împotriva discriminării, Marlène Schiappa, raportorul special al ONU pentru violență împotriva femeilor, Dubravka Šimonović, președintele Grupului de experți pentru acțiune împotriva violenței împotriva femeilor și violenței în familie (GREVIO) Feride Acar și comisarul european pentru drepturile omului, Dunja Mijatović

– Paris: Comitetul permanent al Adunării Parlamentare (APCE) se va întruni sub președinția franceză a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

– Paris: Al 11-lea Forum economic internaţional al OCDE pentru America Latină şi regiunea Caraibilor

– Strasbourg: Grupul de experți împotriva traficului de persoane (GRETA) va publica raportul său privind Finlanda

– Roma: Miting ce încheie campania electorală a Mişcării 5 stele pentru alegerile europene

– Viena: Ultima reuniune a partidului de extremă dreaptă austriac FPOe din cadrul campaniei electorale privind alegerile europene

– München: Ultima reuniune a conservatorilor din cadrul PPE la care participă cancelarul Angela Merkel şi cancelarul austriac Sebastian Kurz, din cadrul campaniei electorale pentru alegerile europene

 – Beijing: Preşedintele chinez, Xi Jinping îl întâlneşte pe vicepreşedintele brazilian, Hamilton Mourao

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Europeană a Parcurilor Naţionale”, prin care se doreşte conştientizarea opiniei publice europene faţă de importanţa rezervaţiilor naturale protejate şi a parcurilor naţionale; ziua a fost stabilită în 1998, prin decizia Adunării Generale a Federaţiei Parcurilor Naturale şi Naţionale din Europa (Europarc), şi marchează apariţia primelor parcuri naţionale din Europa la 24.V.1909 ( – 110 ani), prin decizia autorităţilor din Suedia de a transforma nouă parcuri în parcuri naţionale. NOTĂ: România este membru al Europarc prin Academia de Ştiinţe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidenţa autorităţii Europarc sunt Delta Dunării şi Parcul Naţional Retezat

– Bulgaria: „Ziua scrierii slavone, a învăţământului şi culturii bulgare”. Sărbătoare naţională

– Ziua Independenţei Statului Eritreea – 1993

– 1494: S-a născut pictorul italian (florentin) Jacopo Da Pontormo (numele adevărat: Jacopo Carrucci), considerat un reprezentant timpuriu al manierismului (m. 1557) – 525 de ani

– 1543: A murit Nicolaus Copernic (numele latinizat al lui Mikolaj Kopernik), astronom polonez; a elaborat şi a fundamentat ştiinţific concepţia heliocentrică, care o infirma pe cea geocentrică a lui Ptolemeu; adoptată unanim abia în secolul al XVII-lea (n. 1473)

– 1686: S-a născut Daniel Gabriel Fahrenheit, fizician olandez de origine poloneză; unul din fondatorii termometriei; a introdus scara termometrică cunoscută sub numele „scara Fahrenheit“; a fost primul care a utilizat mercurul ca lichid termometric și a fabricat primele termometre de dimensiuni reduse care puteau măsura temperatura umană și temperatura atmosferică până la 96 de grade; a inventat o formă îmbunătățită de hidrometru (m. 1736)

– 1743: S-a născut Jean Paul Marat, publicist şi om politic francez; ca preşedinte al Clubului iacobinilor a avut un rol important în răscoala din 31.V-2.VI.1793, soldată cu excluderea girondinilor din Convenţia Naţională şi cu instaurarea dictaturii iacobine (m. 1793, asasinat)