Care sunt favoriţii pentru preluarea funcţiei de premier al Marii Britanii

Premierul britanic, Theresa May, şi-a anunţat demisia din funcţie a Partidului Conservator. Acest lucru se va întâmpla pe 7 iunie, urmând ca în săptămâna imediat următoare să înceapă procesul de alegere a unui nou lider care să o înlocuiască în funcţia de prim-ministru. Ce se va întâmpla în continuare și cine sunt favoriții pentru a prelua funcția de premier al Marii Britanii, aflăm acum de la corespondentul nostru la Londra, Dan Vasiliu.

Reporter: Boris Johnson este favoritul clar în cursa pentru locul rămas acum vacant, potrivit unui sondaj realizat în rândul membrilor Partidului Conservator. Fostul ministru de externe, care s-a aflat în fruntea campaniei în favoarea ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană înainte de referendumul din 2016, ar obține 39% din voturile membrilor de partid.

Candidatul clasat pe locul al doilea în ordinea preferințelor, cu 13% din voturi, este fostul ministru pentru Brexit, Dominic Raab, care a demisionat în noiembrie 2018, deoarece nu a fost de acord cu planul stabilit de Theresa May pentru ieșirea din blocul comunitar.

Ministrul de interne, Sajid Javid, și cel al mediului, Michael Gove, ar obține câte nouă procente din voturi, potrivit sondajului, în timp ce ministrul de externe, Jeremy Hunt, ar obține 8% din voturi.

Este de așteptat ca până la 20 de conservatori să își anunțe intenția de a candida pentru funcția de lider al partidului. Deputații vor vota pentru candidaţi și, după fiecare vot, cel clasat pe ultimul loc va fi eliminat din cursă până când se va ajunge la doar doi finaliști şi apoi va fi organizat un vot la care vor lua parte toți membri de partid. Se estimează că noul prim-ministru va fi numit în funcție undeva, înspre finalul lunii iulie, Theresa May urmând să rămână în Downing Street până la finalizarea acestui proces./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 mai