Şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene, prima reuniune după alegerile pentru Parlamentul European

Şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene vor avea, astăzi, o primă reuniune după alegerile pentru Parlamentul European. Reuniunea marchează, practic, debutul informal al negocierilor pentru desemnarea noilor oficiali de rang înalt de la Bruxelles.

Corespondenţă de la Bruxelles – Reporter: Alina Stănuţă – Odată încheiate alegerile pentru Parlamentul European se intră în linie dreaptă cu negocierile pentru cele mai înalte funcţii din Uniune: preşedintele Consiliului European, căruia îi expiră mandatul la 30 noiembrie; preşedintele Comisiei Europene, al cărui mandat se termină la 31 octombrie, sau preşedinte al Bănci Centrale Europene.

Potrivit unui calendar, la începutul lunii iulie se decide prin vot preşedintele Parlamentului European, iar apoi, în câteva săptămâni, se alege tot prin vot în Parlament preşedintele Comisiei Europene, la propunerea Consiliului European. Consiliul, în acord cu preşedintele ales apoi propune componenţa Colegiului Comisarilor. România este reprezentată astăzi la Bruxelles de preşedintele Klaus Iohannis./ilixandru/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 mai