Revista presei internaţionale – 30 mai 2019

Boris Johnson – Greu de estimat care va fi drumul omenirii pe viitor. Presa internaţională pare să încerce zadarnic depistarea unor traiectorii, dar, după cum vom vedea, clarificările sunt departe.

„Vizita lui Trump în Japonia a fost un succes, dar pentru Japonia”, titrează revista americană Time, referindu-se la recenta vizită la Tokyo a liderului american. Iar ziarul japonez Asahi Shimbun comentează: „Cele patru zile petrecute în Japonia au părut să fi fost croite pe gustul lui Trump, căruia îi place să se afle în centrul atenţiei”. Un alt ziar japonez, Japan Times, anunţă că „Japonia va achiziţiona 105 avioane militare de tip F-35”. Dar, în China, South China Morning Post, un ziar din Hong Kong, estimează că acest acord „ar putea primi o ripostă din partea Beijingului, alimentând totodată o cursă a înarmărilor”.

În Europa, tentativele Turciei de a se apropia de Uniunea Europeană par să aibă slabe speranţe. În raportul său cu privire la Turcia, „Comisia Europeană remarcă, printre altele, declinul înregistrat în privinţa respectării drepturilor omului, arătându-se preocupată şi de corectitudinea sistemului electoral”, notează cotidianul american The Washington Post. Dar ziarul turc Sabah îl citează pe adjunctul ministrului de externe, Faruk Kaymakçı, care spune: „Ankara nu poate accepta criticile nedrepte şi lipsite de obiectivitate ale Uniunii Europene. Raportul cu privire la Turcia reflectă criza existenţială a UE”, conchide oficialul turc citat de acelaşi ziar.

În Marea Britanie, ceaţa din jurul Brexitului persistă şi, în plus, conservatorul Boris Johnson, fost primar al Londrei şi fost ministru de externe, „urmează să apară în instanţă din cauza unor minciuni pe care le-ar fi spus în legătură cu Brexitul”, informează cotidianul britanic The Guardian. Un alt ziar britanic, The Independent, notează că, potrivit acuzaţiilor, „Johnson ar fi minţit şi i-ar fi indus în eroare pe britanici, afirmând că apartenenţa Regatului Unit la UE ar fi costat săptămânal ţara 350 milioane lire sterline”. Ziarul belgian La Libre Belgique nu uită să amintească faptul că „intervenţia lui Boris Johnson în campania pentru referendum a fos decisivă pentru procentul de 52% atins”.

În sfârşit, recentele evenimente politice din România rămân şi ele în atenţia presei. Referindu-se la fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, postul de televiziune Euronews încă mai povesteşte, cităm, „cum a ajuns la închisoare cel mai puternic politician al României”. Revista franceză L’Obs remarcă faptul că, „rămasă orfană din cauza liderului său, stânga de la putere e în plină derivă”. Iar o altă publicaţie franceză, Libération, citează un militan român împotriva corupţiei, care spune: „Dragnea este rezultatul micii corupţii, încarcerarea lui e o mică victorie. Dar nu este sfârşitul luptei anticorupţie”.

Alexandru Danga – Agenţia de presă RADOR