Aproape 9% dintre copii fumează

De Ziua Mondială Fară Tutun specialiştii atrag atenţia asupra accesului facil al minorilor la produsele din tutun. Datele celui mai recent studiu legat de consumul de tutun în rândul copiilor arată că peste 8% dintre ei folosesc ţigări electronice în mod curent, iar aproape 9% deja fumează. Cercetarea a avut loc în anul 2017, pe un eşantion de peste 5.000 de copii din clasele VI-VIII.
Reporter – Marilena Frâncu: Deşi procentul adolescenţilor care fumează în mod curent ţigări este în scădere, acest beneficiu este contracarat de faptul că mai mulţi fumează ţigări electronice şi produse din tutun încălzit, a declarat Magdalena Ciobanu, medic pneumolog la Institutul Marius Nasta.
Magdalena Ciobanu: Din 2004 şi până în 2013 numărul copiilor care au afirmat că au încercat vreodată a scăzut de la 60% în 2004, la 34%. Însă între 2013 şi 2017 aceasta curbă nu a mai fost atât de abruptă, ba mai mult, fetele de 13-15 ani afirmau că au fumat mai mult. Când ne uităm la ce s-a întâmplat între 2013 şi 2017, din nefericire nu a fost luată nicio măsură care să aibă impact asupra copiilor şi singurul lucru care a apărut în 2016 a fost acea categorie nouă de produse din tutun care se inhalează, este vorba de produsele din tutun încălzit.
Reporter: Studiul arată nevoia adoptării de urgenţă a unor măsuri care să se adreseze în mod special copiilor şi adolescenţilor, susţin specialiştii./lazard/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITŢĂŢI (31 mai)