TVR organizează alegeri pentru membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj

Votul se va desfăşura marți, 11 iunie

Televiziunea Română organizează, în perioada 4 – 12 iunie 2019, alegeri pentru membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj (CEA) din SRTv.

Comisia de Etică şi Arbitraj este un organism care lucrează independent de Consiliul de Administrație şi de Comitetul Director ale SRTv și a cărui înfiinţare este prevăzută de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTv, republicată, conform căruia divergenţele privitoare la aplicarea Statutului ziaristului din SRTv trebuie soluţionate de o „instanţă internă de arbitraj”.

De asemenea, Statutul Ziaristului din SRTv prevede, la art. 44, constituirea Comisiei de Etică şi Arbitraj a Societăţii Române de Televiziune, „garant al respectării şi aplicării acestui Statut”.

Comisia de Etică şi Arbitraj este formată din şapte membri, dintre care un reprezentant al Consiliului de Administraţie, un reprezentant al Preşedintelui-Director General şi cinci reprezentanţi propuşi de plenul ziariştilor din televiziunea publică şi validaţi de Consiliul de Administraţie, conform Statutului Ziaristului din SRTv.

Potrivit Regulamentului de organizare şi desfăşurare a alegerilor, poate candida orice persoană, salariată a SRTv sau nu, pe baza unei solicitări adresate Biroului Electoral Bucureşti sau Birourilor Electorale Teritoriale (pentru studiourile teritoriale), constituite la nivelul SRTv, însoţită de o scrisoare de motivaţie şi un Curriculum Vitae (CV) detaliat.

Candidaturile se depun personal, în perioada 4-5 iunie 2019, între orele 10.00-17.00, şi în data de 6 iunie a.c. între orele 09.00-12.00.

Biroul Electoral Central (Bucureşti) îşi desfăşoară activitatea la sediul SRTv – Sala de Protocol din Corp Studiouri (date de contact: telefon: 021.305.88.16; e-mail: alegericea@tvr.ro).

Campania electorală se desfăşoară începând din 6 iunie 2019, ora 18.00, până la data de 10 iunie, ora 18.00.

Votul se va desfăşura marți, 11 iunie, între orele 8.00–18.00, la sediul central al SRTv şi la studiourile teritoriale.

Rezultatele finale ale alegerilor vor fi afişate miercuri, 12 iunie 2019, după soluţionarea eventualelor contestaţii.

Calendarul detaliat:

  • Marți 4 iunie – miercuri 5 iunie 2019 (orele 10.00-17.00) şi joi 6 iunie 2019 (orele 9.00- 12.00) – depunea personală a candidaturilor;
  • Joi 6 iunie 2019, ora 17.00 – validarea candidaturilor;
  • Joi 6 iunie, ora 18.00 – luni 10 iunie, ora 18.00 – derularea campaniei electorale;
  • Marți 11 iunie 2019, între orele 8.00 – 18.00 – desfăşurarea scrutinului;

După ora 18.00 – numărarea voturilor şi stabilirea câştigătorilor. Afişarea rezultatelor.

  • Miercuri 12 iunie 2019 – între orele 8.00-12.00, depunerea contestaţiilor

Până la ora 14.00 – soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale.

Pe tot parcursul scrutinului pot participa reprezentanţi ai salariaţilor şi ai presei în calitate de observatori, pe baza solicitărilor adresate Biroului Electoral Central, la adresa alegericea@tvr.ro, până luni, 10 iunie 2019, ora 12.00. Acreditările se vor elibera marți, 11 iunie 2019, începând cu ora 8.00.

Candidaţii clasaţi pe primele 10 locuri, în ordinea numărului de voturi obţinute, sunt propuşi spre validare Consiliului de Administraţie al SRTv, după cum urmează:

  1. a) primii cinci clasaţi, în ordinea numărului de voturi obținute în cadrul scrutinului – pentru calitatea de membru titular în Comisia de Etică şi Arbitraj a SRTv,
  2. b) următorii cinci clasaţi, tot în ordinea numărului de voturi obţinute – pentru calitatea de membru supleant.

Documentele privind desfăşurarea scrutinului se regăsesc pe site-ul www.tvr.ro: tiny.cc/8k6k7y.