Vizita oficială, în România, a Papei Francisc, s-a încheiat cu puțin timp în urmă, cu o ceremonie de rămas bun, oficiată pe Aeroportul Internaţional din Sibiu, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis. Au fost trei zile intense, marcate de întâlniri cu încărcătură istorică şi simbolică, la care au luat parte, în total, peste 500.000 de oameni. Prima zi a vizitei Sanctităţii Sale a fost dedicată Bucureştiului. În cea de-a doua, Sfântul Părinte s-a aflat în cel important loc de pelerinaj al comunităţii catolice din România, Şumuleu-Ciuc, iar, mai apoi, în importantul centru cultural şi religios care este Iaşiul. În cea de-a treia şi ultima zi a călătoriei sale în ţara noastră, Papa Francisc a fost la Blaj, unde, pe Câmpia Libertăţii, a beatificat şapte episcopi greco-catolici martiri, ce au suferit în închisori în timpul regimului comunist din România. Cristian Curte a urmărit aceste momente.
Reporter: Vasile Aftenie, Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu au fost beatificați, astăzi, pe Câmpia Libertății de la Blaj de Papa Francisc, într-un moment solemn. Unul dintre cele mai importante momente ale acestei slujbe a fost acela în care moaștele episcopilor Vasile Aftenie, Iuliu Hossu și Ioan Bălan au fost aduse de strănepoții episcopilor Tit Liviu Chinezu și Ioan Suciu, pentru a fi prezentate Suveranului Pontif. În mesajul pe care el l-a rostit cu prilejul Liturghiei de beatificare a făcut referire la unitate și libertate, două valori care ne pot duce mai departe, în acest mileniu așezat sub semnul speranței.
Papa Francisc: Îi avem în minte în mod deosebit pe cei șapte episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiți, acum. În fața persecuției aprige din partea regimului, ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplară pentru poporul lor. Cu mare curaj și tărie interioară, au acceptat să fie supuși la o dură detenție și la tot felul de cruzimi, decât să-și renege apartenența la biserica lor cea iubită. Acești păstori martiri ai credinței au recâștigat și au lăsat poporului român o moștenire prețioasă, pe care o puteți sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire./fdoman/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 iunie)