Boris Johnson îşi începe campania pentru a deveni preşedintele Partidului Conservator şi premier britanic

Fostul ministru britanic de externe, Boris Johnson, îşi va începe miercuri în mod oficial campania pentru a deveni următorul lider al Partidului Conservator şi premier, cu promisiunea de a părăsi UE pe 31 octombrie.

Zece conservatori mai candidează pentru conducerea conservatoare. Boris Johnson va pune ieşirea din UE, cu sau fără un acord, la baza campaniei sale. Fostul ministru de externe cauzează diviziune între parlamentarii conservatori, dintre care mulţi îi pun la îndoială caracterul şi modul de a judeca dar este, momentan, preferatul cursei.

Patru dintre candidaţi au promis să se asigure că Brexit are loc pe 31 octombrie, în prezenţa sau absenţa unui acord, dar miercuri laburiştii vor încerca să obţină susţinerea Camerei Comunelor pentru un plan care, speră partidul, ar putea preveni ieşirea dură din UE./aionita/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 iunie