Forţele politice din Bulgaria trebuie să returneze circa 7,3 milioane de euro din subvenţiile de partid

Partidele şi coaliţiile politice din Bulgaria au termen până la sfârşitul anului 2020 să restituie fondurile primite în plus ca finanţare de la stat începând cu anul 2016. Dacă nu respectă acest termen, vor fi percepute dobânzi. Această modificare a fost votată în a două lectură a amendamentelor privind Legea partidelor politice. Suma totală care trebuie returnată este de 14,6 milioane de leva (circa 7,3 milioane de euro). Modificările legislative au fost iniţiate de Consiliul de Miniştri după ce s-a constatat că partidelor le-au fost plătite sume care depăşesc subvenţia de 11 leva (circa 5,5 euro) per vot. Astfel, au fost calculate peste 13 leva per vot, deoarece au fost luate în considerare şi voturile „nu susţin pe nimeni”. Subvenția anuală de stat acordată partidelor politice şi coaliţiilor pentru perioada începând cu data de 26 mai 2016 va fi recalculată. Diferenţa dintre subvenţiile de stat acordate va fi returnată, iar sumele vor fi rambursate bugetului central./ddaniela/asalar

www.bnr.bg -14 iunie