Protest în Piaţa Constituţiei al taximetriştilor autorizaţi

Taximetriştii autorizaţi protestează astăzi în Piaţa Constituţiei faţă de proiectul de ordonanţă de urgenţă care ar urma să reglementeze funcţionarea companiilor de transport alternativ, precum Uber, Bolt sau Clever. Ei spun că, dacă va fi adoptată în actuala formă, viitoarea lege ar reprezenta o formă mascată de concurenţă neloială. Reporterul nostru Alexandru Lancuzov este în Piaţa Constituţiei.
Bună dimineaţa, Alex! Câte persoane estimezi că s-au strâns până acum la protest?
Reporter: Sunt aproximativ 200 de taximetrişti la acest protest, autorizat pentru 800 de autovehicule. Maşinile de taxi sunt parcate în spaţiul liber din faţa Palatului Parlamentului, fără a afecta circulaţia. Taximetriştii afiliaţi Confederaţiei Cotar sunt nemulţumiţi inclusiv de noua formă a proiectului de ordonanţă de urgenţă privind transportul alternativ. Sunt mai multe puncte despre care ei susţin că ar putea duce la concurenţă neloială, şi anume: vechimea maşinii permise pentru Uber, Bolt sau Clever la cel mult 15 ani, în timp ce la taximetria clasică este de până la maximum 10 ani; în al doilea rând, taximetriştii au tarif fix, în timp ce la transportul alternativ se permite un tarif dinamic, în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi aglomeraţia sau cererea de pe piaţă. Proiectul Guvernului privind reglementarea transportului alternativ a parcurs toate etapele prevăzute în procesul de dezbatere publică şi acum se aşteaptă avizele de la mai multe ministere./gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 iunie