Comisia specială pentru pentru activitatea electorală îşi începe activitatea

O comisie parlamentară specială pentru modificarea şi completarea propunerilor în materie electorală îşi începe activitatea de astăzi. Lucrările ar urma să se deschidă chiar de la această oră. Între timp, preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut ieri reprezentanţilor guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege pentru îmbunătăţirea procesului electoral. Şeful statului a amintit că dreptul de vot este garantat de Constituţie şi a adăugat că şi-ar dori ca proiectul să poată fi adoptat de Parlament până la finalul actualei sesiuni, astfel încât noile prevederi să poată fi aplicate încă de la toamnă. Mihaela Mihai:
Reporter: Într-o declaraţie publică susţinută ieri la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Johannis a criticat din nou modul în care s-a desfăşurat, mai ales în străinătate, votul la alegerile europarlamentare şi la referendumul din 26 mai. El a spus că zeci de mii de oameni au fost nevoiţi să stea ore întregi la coadă pentru a-şi exercita un drept garantat de Constituţie. Şeful statului a venit şi cu câteva propuneri, elaborate de un grup de lucru de la Palatul Cotroceni şi transmise într-o scrisoare şi executivului. Este vorba de debirocratizarea procesului de vot, de un număr mai mare de secţii de votare în străinătate şi de dotarea corespunzătoare a acestora. KIaus Ionannis a vorbit şi despre o modificare a legislaţiei privind procedurile de urmat la închiderea secţiilor, dar şi de vot anticipat în străinătate. În acest sens, preşedintele a cerut guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege care să poată fi adoptat de parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare. Pentru purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, nu era nevoie de îndemnul preşedintelui, pentru că îmbuntăţirea procesului electoral este şi preocuparea social-democraţilor.

El a anunţat că AEP pregăteşte deja schimbări legislative, care vor fi prezentate guvernului săptămâna viitoare. Ar fi vorba – spune Mihai Fifor – de vot prin corespondenţă şi de unul anticipat extins. PNL este deschis atât pentru votul anticipat, cât şi pentru votul prin corespondenţă şi cel electronic, iar o lege în acest sens ar trebui adoptată până pe 15 iulie, spune liderul liberal, Ludovic Orban. El a afirmat totodată că liberalii vor cere convocarea unei sesiuni extraordinare, dacă un proiect de lege privind votul nu va fi adoptat până la finalul actualei sesiuni parlamentare. Ideea unei sesiuni extraordinare a fost evocată ieri şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu./lcoman/fcostea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 iunie)