Guvernul Republicii Moldova a demis şefii mai multor instituţii şi a acceptat cereri de demisie

Guvernul Republicii Moldova a demis, ieri, şefii mai multor instituţii şi a acceptat cereri de demisie, între care cele ale ambasadorului Republicii Moldova în Statele Unite şi a unui secretar de stat în Ministerul de Interne. Cea mai importantă demisie a fost cea a preşedintelui Curţii Constituţionale, în condiţiile în care aceasta a luat o serie de hotărâri controversate în perioada 7 – 9 iulie. Hotărârile fac obiectul unui aviz al Comisiei de la Veneţia, care urmează să fie publicat astăzi. Natalia Zaharescu, de la Radio Chişinău, cu detalii.
Corespondență din Chișinău – Reporter: Natalia Zaharescu – Președintele Curții Constituționale de la Chișinău, Mihai Poalelungi, și-a dat demisia, atât din funcția de judecător, cât și de președinte al instanței. Anunțul a fost plasat pe pagina oficială a Curții, fără a fi anunțate motivele. La scurt timp, decizia a fost comentată de către președintele Igor Dodon, care i-a îndemnat și pe ceilalți judecătorii constituționali să-și dea demisia. Comisia de la Veneția urmează să își prezinte avizul asupra hotărârilor luate de Curtea Constituțională, prin care fusese dizolvat Parlamentul, iar guvernul condus de Maia Sandu, votat de majoritatea parlamentară PSRM-ACUM, fusese declarat ilegal. Comisia de la Veneția a fost sesizată de către secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland. La nicio săptămână după pronunțarea hotărârilor, judecătorii Curții Constituționale le-au revizuit și anulat argumentând cu schimbarea situației de fapt din Republica Moldova, odată cu transferul de putere către guvernul condus de Maia Sandu. Noua majoritate parlamentară a creat o Comisie specială care să examineze circumstanțele a ceea ce a anumit o tentativă de puci constituțional din partea fostului partid de guvernare – Partidul Democrat, cu implicarea Curții Constituționale și a Procuraturii Generale./fdoman/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 iunie)