52 de georgieni care au ajuns la spital după ce au fost răniţi la protest rămân internaţi – anunţă autorităţile de la Tbilisi

Ministerul Sănătăţii de la Tbilisi informează, sâmbătă, că 52 de persoane rănite la protestul antiguvernamental de joi seară rămân internate în câteva spitale din capitala Georgiei, starea de sănătate a majorității răniţilor fiind stabilă – potrivit televiziunii locale 1TV.

În secţia de chirurgie a Clinicii Ingorokv, de exemplu, rămân internaţi nouă pacienți operați imediat după ce au fost transportaţi la spital din centrul Tbilisi, unde au fost grav răniţi în timpul intervenţiei forţelor speciale.

Amintim că mii de georgieni au ieşit în stradă, joi, la Tbilisi, după ce o delegație de deputați ruși care au participat la o întâlnire a unui grup interparlamentar al țărilor ortodoxe a intrat în clădirea Parlamentului georgian.

În noaptea de 21 iunie, poliția a dispersat mulţimea de manifestanţi folosind gaze lacrimogene, bastoane și gloanțe de cauciuc, intervenţia forţelor de ordine soldându-se cu 240 de răniţi./sdan/sdm2

www.1tv.ge – 22 iunie