Premierul Bulgariei a avertizat Macedonia de Nord să nu utilizeze retorica anti-bulgară

Prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, a avertizat candidata pentru aderarea la Uniunea Europeană, Macedonia de Nord, să nu folosească „retorica anti-bulgară”, să nu prezinte istoria Bulgariei ca fiind a sa şi a subliniat că „acest lucru trebuie să înceteze”, scrie portalul EurActiv.

Portalul a remarcat faptul că Skopje a suferit o lovitură puternică atunci când miniştrii europeni nu au ajuns la un consens privind începerea negocierilor de aderare pe 18 iunie, deşi Macedonia a ajuns la un acord istoric cu Grecia, în privinţa denumirii fostei republici iugoslave. EurActiv reaminteşte că Bulgaria este un puternic susţinător al integrării europene a Balcanilor de Vest, inclusiv a Nacedoniei de Nord, însă publicaţiile din presă din ultimele săptămâni au dezvăluit interpretări diferite ale istoriei. „Bulgaria, a cărei statalitate a fost creată în secolul VII, crede că fosta republică iugoslavă, care este cunoscută sub numele de Macedonia după sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, ‘fură’ episoade din istoria medievală şi modernă bulgară”, explică portalul.

Într-un interviu acordat în exclusivitate EurActiv, noul preşedinte al Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, a avertizat asupra potenţialului de creştere a tensiunilor cu Bulgaria, în principal legat de activitatea comisiei mixte, care se ocupă cu istoria comună a celor două ţări. Skopje şi Sofia au semnat un acord cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi au convenit să creeze o comisie comună pentru a lucra asupra unor probleme, cum ar fi istoria, limba sau apartenenţa etnică.

Portalul afirmă că această comisie a făcut puţine progrese, iar opoziţia din Bulgaria îl critică pe Borisov pentru că este prea blând cu ţara vecină. „Bulgarii au început să se plângă la Bruxelles de activitatea comisiei, susţinând că nu există niciun rezultat. Neoficial, ei spun că, ‘dacă nu există rezultate, vă vom bloca”, a declarat Pendarovski în interviu. Solicitat de EurActiv să comenteze lipsa de consens privind începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord, Borisov a declarat: „Ei încă trebuie să mai îmbunătăţească multe lucruri. Nu mă înţelegeţi greşit, dar atât timp cât se duce această dispută despre revoluţionarul Goţe Delcev, dacă a fost bulgar sau macedonean şi continuă discuţiile despre eroii care au luptat atât pentru Bulgaria, cât şi pentru Macedonia, despre pământul pe care s-au născut, iar opoziţia bulgară mă întreabă ce face comisia bilaterală, eu zic că este mai bine pentru ei să crească. Repet, nu mă înţelegeţi greşit”. „Goţe Delcev (1872-1903) a fost un revoluţionar bulgar pe teritoriul actualei Republici Macedonia de Nord, care la acel moment era încă parte din Imperiul Otoman. În Macedonia de Nord, el este perceput, de asemenea, ca erou naţional şi macedonean”, scrie portalul de la Bruxelles.

Directorul Institutului de Istorie Naţională şi conducătorul echipei din Macedonia de Nord din comisia bilaterală privind istoria, limba şi provenienţa etnică, Draghi Gheorghiev, a declarat recent că Macedonia de Nord nu-l va recunoaşte niciodată pe Goţe Delcev ca fiind bulgar, subliniind că Bulgaria consideră astfel de afirmaţii drept extremiste şi ofensatoare. Preşedintele Pendarovski a lăsat să se înţeleagă în interviu că recunoaşterea lui Delcev drept bulgar este ca o linie roşie pe care Skopje s-ar putea să nu fie pregătită să o treacă.

Întrebat dacă amânarea începerii negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord va stimula forţele anti-europene şi anti-occidentale din ţara vecină, premierul Borisov a răspuns: „Comisia pentru istorie, limbă şi provenienţă etnică trebuie să îşi finalizeze activitatea. Ei pot spune ‘Bulgaria ne opreşte’ sau ‘Bulgaria ne pune obstacole’, însă nu pot permite ca acest lucru să continue. Acum trebuie să facă compromisuri în comisie. Şi retorica anti-bulgară trebuie să înceteze”./ddaniela/gpodea

www.novini.bg – 22 iunie