Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară săptămâna viitoare

Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, de la 1 iulie, au decis Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului. Pe agenda sesiunii se numără modificarea legislației electorale și constituirea comisiei parlamentare de anchetă pentru analizarea sesizărilor din spațiul public privind o eventuală fraudare a alegerilor europarlamentare din 26 mai.

Viorica Dăncilă: Căutăm soluţii, astfel încât votul din diaspora să fie un vot al tuturor cetățenilor. Alianța PSD-ALDE merge pe două posibilități, una votul anticipat prelungit și cealaltă votul prin corespondență; prelungirea votului de la parlamentare prin corespondență și pentru alegerile prezidențiale.

Realizator: Comisia parlamentară pentru modificarea legislației electorală va cere puncte de vedere din partea românilor din afara granițelor legate de organizarea votului în diaspora.

Dorin Bădulescu, senator ALDE: Vot anticipat prelungit înseamnă că votăm de la o anumită oră înaintea de ziua votului din țară. Ora de închidere a urnelor este indicat să rămână aceeași, având în vedere că vom introduce această prevedere.

Realizator: Dimensionarea corespunzătoare a secțiilor de votare din străinătate va fi discutată de comisia parlamentară.

Tudor Benga, deputat USR: Ceea ce trebuie critic în acest proiect de lege, dincolo de problema cu votul anticipat, trebuie să fie măsurile de fluidizare, introducere electronică pe listele suplimentare, număr de birouri, de ștampile, de cabine de vot.

Realizator: Comisia parlamentară va dezbate proiectul de lege elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă, care prevede, printre altele, votul prin corespondență și votul prelungit anticipat, ne-a informat redactorul nostru, Petruța Dinu./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iunie