Camera Deputaţilor a adoptat modificări la legea privind darea în plată

Procedura de dare în plată ar urma să fie aplicată automat persoanelor al căror grad de îndatorare a depăşit cu cel puţin 20% nivelul maxim stabilit de BNR. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, astăzi, o modificare în acest sens a Legii care prevede darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Alte situaţii în care se aplică procedura dării în plată sunt cele în care debitorul a fost executat silit sau cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puţin 20 de procente nivelul cursului de la data contractării împrumutului. Soluţia revizuirii judiciare a contractului în vederea echilibrării şi continuării sale este prioritară faţă de soluţia încetării contractului, care va fi dispusă doar în cazul unei imposibilităţi vădite a continuării sale – se mai arată în proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor ca for decizional./lazard/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iunie)