„Puneți-i și lui un vot, acolo!” – Alegerile parlamentare din 1946 (XI)

de Silvia Iliescu

Blocul Partidelor Democrate, alianţa electorală a guvernului condus de Petru Groza, era format din Partidul Comunist, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor, Partidul Liberal-Tătărescu, Partidul Ţărănesc- Anton Alexandrescu şi Uniunea Patrioţilor · semnul electoral al BPD era „Soarele” · partidele democratice importante erau Naţional Liberal, Naţional Ţărănesc şi Partidul Social-Democrat Independent · guvernul a promulgat o nouă lege electorală care a extins dreptul la vot pentru toţi cetăţenii cu vârsta de peste 21 de ani şi pentru femei · campania electorală a fost neprincipială şi agresivă · din motive neexplicate, rezultatul alegerilor a fost anunţat cu 48 de ore întârziere  · guvernul a anunţat că BPD are 79% din voturi, adică 378 de mandate în Parlament, dintr-un total de 414 · diplomaţii şi corespondenţii de presă occidentali au afirmat că rezultatelele alegerilor au fost falsificate.

La 1 mai 1940 Alexandru Şiperco era primit ca membru al PCR aflat în ilegalitate. Avea 19 ani și participase la câteva ședințe UTC. A activat pe toată perioada războiului, pe când era ofițer instructor, apoi a fost dat afară din Armată pentru simpatiile sale politice. După instalarea comuniștilor la putere, a devenit membru în Biroul Politic UTC București, iar în 1945 a fost în nucleul celor șapte care au creat Uniunea Tineretului Progresist și după aceea Uniunea Tineretului Muncitor. Mărturia sa despre alegerile din 1946 este extrem de valoroasă ca document <din interior>.

„[În ianuarie 1945] a venit pentru noi o surpriză îngrozitoare. Țin minte că eram în şedinţa conducerii UTC-ului pe Bucureşti, pe regiune, şi-a venit Andrei Neagu cu o prelucrare şi anume: nu putem să mergem mai departe cu această organizaţie restrânsă, închistată, sectară, care nu primeşte pe nimeni înăuntrul ei şi care reprezenta vreo 2000 de oameni. Poate erau 20000 de <comunişti>, dar comunişti-comunişti erau 2000. 800 de la început şi la 7 noiembrie au mai fost primiţi din rândul simpatizanţilor, verificaţi, încă 1000 și ceva. Deci, vreo 2000. Nu se poate cu asta câştiga. Noi mergem acum spre eventualele alegeri, spre preluarea puterii, nu se poate câştiga în felul ăsta. […] Noi, în ilegalitate şi pe urmă în primii ani după 23 august 1944, primele luni, am creat organizaţii de social-democraţi peste tot . Adică trimiteam membri de partid să creeze organizaţii social-democrate, să avem cu cine face front unic. […]

Strada a fost cucerită de uteciști. Bătăi au fost și cu ţărăniştii şi cu liberalii , dar în primul rând cu nucleul legionar care acţiona în rândurile lor. Legionarii au susţinut atunci categoric PNȚ, fără să pot spune că Maniu a fost amestecat în asta. […]

La alegeri, nu ştiu dacă aţi observat, legionarii n-au acţionat . Au fost câteva prostii, [organizația] Sumanele Negre… s-a mai tras o dată, de două ori în maşini, dar legionarii dacă vroiau să-şi pună capul cu alegerile puteau să ne încurce foarte mult, dar , n-au făcut-o. N-au făcut-o, fiindcă şi noi am încetat orice presiune împotriva lor, le-am permis să iasă din ilegalitate, să primească buletine de identitate, să intre în muncă – nu în partid!

Spuneţi-ne, vă rugăm, aţi participat la şedinţe în cadrul strcturilor organizatorice ale PCR unde s-a pus problema deschis de <ajustare>, să spun aşa, a  rezultatului alegerilor din ‘46  ?

Nu. Ăsta era un lucru strict conspirativ. Rezultatul era concentrat la Ministerul de Interne care era ministerul lui Teohari Georgescu. Şi toţi directorii din Ministerul de Interne erau oamenii noştri, adică erau comuişti. De exemplu, responsabilitate directă pentru stabilirea rezultatului alegerilor era Direcţia lui Dulgheru, Mişu Dulgheru, unul dintre directori. […] Acolo se concentrau rezultatele.

Şi, pe de o parte, erau nişte rezultate falsificate, [la nivelul de] jos chiar, în sensul că nu peste tot au avut posibilitate partidele istorice să controleze direct ce se întâmplă: de câte ori votează… Au fost tot felul de şmecherii care erau cunoscute din trecutul istoric. […] Anecdota, nu ştiu cine mi-a spus, de la Dorohoi [despre] tatăl lui care vota… <Mă, mai lasă-mă să mă duc să mănânc! Ajunge de câte ori am votat…> Ca anecdotă , nu ştiu dacă era adevărată. Dar, cam asta era…

Deci dumneavoastră nu aţi participat la o anumită şedinţă la care s-a discutat deschis…

Nu. Lucrurile astea se petreceau fără şedinţe şi fără hotărâri şi fără proces verbal… Tacit.”

[Interviu de Emilian Blînda, 1994]