Muzeul Național Cotroceni celebrează 28 de ani de la înființare

Miercuri, 10 iulie 2019, Muzeul Național Cotroceni aniversează 28 de ani de la înființare. Cu acest prilej, dedicăm publicului și partenerilor noștri – fără de care nu am fi ajuns aici – o suită de manifestări care să ofere bucurie în această zi specială.

Programul Zilei Muzeului Național Cotroceni debutează cu tururi ghidate gratuite. Acestea se vor desfășura  în intervalul orar 9.30 – 17.00 (intrarea ultimului grup), în limita locurilor disponibile. Persoanele interesate sunt rugate să se programeze la adresa relatiipublice@muzeulcotroceni.ro, până în data de 5 iulie. Accesul se face doar în baza acestei programări. Persoanele adulte trebuie să prezinte la intrarea în muzeu un act de identitate în original (CI, pașaport).

Începând cu ora 18.30, în Spațiile medievale ale muzeului, va avea loc vernisajul expoziției de colaje cu titlul “București, orașul în matricea otoman-orientală”, realizată de arhitectul Dan Lăcătuș și curatoriată de conf. dr. Cătălin D. Constantin și ing. arh. Ionel Motoc. Proiectul expoziţional urmăreşte evidenţierea evoluţiilor arhitectonice ale Bucureştiului, a influenţelor sau a suprapunerilor unor elemente foarte diferite, din epoci diferite, pe o matrice iniţială impusă istoric şi cultural de către conjunctura politică a Balcanilor Evului Mediu. Expoziția a fost vernisată pentru prima dată la Istanbul, la Küçük Mustafa Pașa Hamamı, marcând astfel și cei 140 de ani de relații diplomatice și culturale româno-turce. La Muzeul Național Cotroceni, ineditele lucrări vor putea fi văzute de vizitatori în perioada 11 iulie – 31 august 2019.

Ziua se va încheia cu o surpriză muzicală oferită de violoncelistul Adrian Naidin.