Primul satelit de telecomunicaţii, „Telstar”

Cu 57 de ani în urmă (1962) a fost lansat, de la Centrul Spaţial Cape Canaveral (SUA), primul satelit de telecomunicaţii, „Telstar” (1), care a făcut posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic. Fiind primul obiect lansat în spaţiu de o companie privată (AT&T), satelitul Telstar 1 a fost realizat prin colaborarea dintre companiile private AT&T, Bell Telephone Laboratories şi agenţiile de stat NASA, poşta britanică şi cea franceză, care încheiaseră un acord pentru fabricarea unui satelit experimental menit să realizeze pentru prima oară transmisii de date, telefonie, televiziune peste Oceanul Atlantic. Telstar 1 a transmis primele imagini de televiziune a doua zi, 11 iulie 1962, dar acestea nu au fost publice, fiind doar pentru a testa sistemul (aceste prime imagini fiind de fapt un steag american care flutura în bătaia vântului), transmisia fiind făcută din S.U.A. în Franţa. Peste aproximativ două săptămâni (23 iulie 1962), au fost efectuate primele transmisii ce au fost văzute pentru prima oară în istorie de milioane de telespectatori de pe cele două maluri ale Atlanticului. În seara zilei de 12 iulie 1962, Telstar 1 a făcut şi primele transmisii telefonice, de date şi chiar de fax transatlantice din istoria umanităţii. Deşi nu mai este funcţional, Telstar 1 se învârte încă în jurul Terrei