Calendarul evenimentelor, 14 iulie 2019

EVENIMENTE INTERNE

 – Economic

* Bârlad: Centrul de Informare Europe Direct Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad şi Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad, organizează, de la ora 11:00, „Ziua Porţilor Deschise” şi „Gala proiectelor REGIO”. În deschiderea evenimentului are loc vernisajul unei expoziţii inedite, cu lucrări semnate de artista Cela Neamţu. Partea a doua a evenimentului, va fi organizată, în sala Teatrului „Victor Ion Popa”, unde va avea loc Gala proiectelor REGIO în care vor fi premiate, în mod simbolic, o serie de proiecte de impact, derulate în județul Vaslui prin intermediul Programului Operațional Regional 2007-2013, de asemenea vor fi promovate și proiectele aflate în implementare

– Cultură

* Centrul Cultural Expo Arte organizează închiderea oficială a Sezonului România – Franța – Arte vizuale & Creație Digitală, Muzică – în Parcul Carol, Club Expirat, Parcul Carol București. Cu această ocazie, vor fi organizate în Parcul Carol standuri cu demonstraţii culinare, evenimente dedicate copiilor, artă stradală. De la ora 18:00, va avea loc un concert, pe scenă urmând să urce trupa Vunk şi Delia. Ziua se încheie la ora 22:30, cu un spectacol pirotehnic al trupei franceze Groupe

– S-a întâmplat într-o zi de 14 iulie

* Acum 563 de ani (1456) a avut loc lupta navală de la Salankemen (pe Dunăre), când flota lui Iancu de Hunedoara a înfrânt flota turcă şi a reuşit să trimită ajutoare în trupe, arme şi alimente celor asediaţi la Belgrad

* Cu 437 de ani în urmă (1582) apărea „Palia de la Orăştie”, prima traducere românească a celor două cărţi de început ale „Vechiului Testament” („Geneza” şi „Exodul”), monument de limbă veche românească, important document lingvistic, mai ales datorită încercărilor de unificare a limbii prin evitarea regionalismelor. A fost tipărită la Orăştie de meşterul-tipograf Şerban, fiul diaconului Coresi, şi de diaconul Marian

* Cu 336 de ani în urmă (1683), între 14.VII şi 12.IX, Şerban Cantacuzino, Gheorghe Duca şi Mihail Apfai au participat, alături de turci, la asediul Vienei. Domnitorii români au întreţinut, însă, legături secrete cu asediaţii, cărora le furnizau informaţii despre armata otomană

* În urmă cu 319 ani (1700) a fost semnat Tratatul de Pace de la Constantinopol între Rusia și Turcia, prin care Marea Azov a fost atribuită Rusiei

* Acum 72 de ani (1947), în urma capcanei puse la cale de Securitate, au fost arestaţi pe aeroportul Tămădău (la 46 km de Bucureşti), sub acuzaţia de tentativă de „fugă într-o ţară străină”, un grup de 10 conducători ai PNŢ (în frunte cu Ion Mihalache, vicepreşedinte al partidului, Nicolae Penescu, secretar general, şi Nicolae Carandino, director al ziarului „Dreptatea”). Grupul de fruntaşi ţărănişti urmau să informeze opinia publică internaţională şi oficialităţile din statele occidentale despre situaţia din România

* Cu 61 de ani în urmă (1958), printr-o lovitură de stat militară (condusă de generalul Abd-al-Karim al-Kassem), a fost abolită monarhia (regele Feisal al II-lea este asasinat), iar Irakul s-a proclamat republică

* Acum 4 ani (2015), marile puteri din grupul „5+1” (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) şi Iranul au încheiat la Viena, după aproape doi ani de negocieri intense, un acord final asupra programului nuclear iranian, acord care să garanteze caracterul strict paşnic ale acestui program, în contrapartidă cu ridicarea sancţiunilor internaţionale impuse Teheranului

* Cu 4 ani în urmă (2015) sonda spaţială New Horizons, lansată de NASA în 2006, a trecut în cel mai apropiat punct de planeta pitică Pluto. După o călătorie de 5 miliarde de kilometri, New Horizons a trecut la doar 12.430 km de Pluto. „Întâlnirea” a fost considerată de specialişti principalul eveniment spaţial al anului 2015

* Într-o zi de 14 iulie, acum 4 ani, oamenii de ştiinţă de la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva au anunţat descoperirea unei noi particule subatomice numită „pentaquark” (sau pentacuarc). Existenţa acestui tip de particulă a fost prezisă încă din 1964 de fizicienii Murray Gell Mann şi George Zweig

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Statisticianului”, instituită prin Hotărârea de Guvern 592/2002; se marchează în a doua duminică a lunii iulie (la 12.VII.1859 domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Ordonanţa Domnească nr. 276 de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, actul de naştere a statisticii oficiale în România; de acest moment îşi leagă numele şi doi eminenţi economişti români ai secolului al XIX-lea, Dionisie Pop Marţian şi Ion Ionescu de la Brad – 160 de ani)

– „Ziua Transmisioniştilor Militari”; la 14.VII.1873 principele Carol a semnat un decret prin care s-a aprobat înfiinţarea unei secţii de telegrafie în cadrul Batalionului de geniu al Armatei române, marcându-se astfel apariţia transmisiunilor militare

– 1883: S-a născut compozitorul şi profesorul Alexandru Zirra (m. 1946)

– 1892: A murit actorul şi traducătorul Grigore Manolescu (n. 1857)

– 1897: S-a născut Marietta Sadova, actriţă şi regizoare (prima femeie-regizor de teatru din România); condamnată în 1960 la opt ani de temniţă grea pentru „uneltire contra ordinei sociale”, graţiată în 1963 (m. 1981)

– 1900: S-a născut pictorul Mircea Teodorescu; spirit complex, îl interesau în egală măsură celelalte arte, în special muzica, dar şi ştiinţele exacte (m. 1971)

– 1924: S-a născut regizorul de film Lucian Bratu (m. 1998) – 95 de ani

– 1932: S-a născut compozitorul şi muzicologul Theodor Drăgulescu (m. 2002)

– 1932: S-a născut sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti, reprezentant al sculpturii avangardiste (m. 2002)

– 1932: A murit sculptorul Dimitrie Paciurea; membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (n. 1873)

– 1947: S-a născut soprana Monica Teodorescu

– 1958: S-a născut Mircea Geoană, om politic social democrat; preşedinte al Senatului României (dec. 2008 – nov. 2011), preşedinte al Partidului Social Democrat (apr. 2005 – febr. 2010); senator PSD; fost ministru al afacerilor externe (2000-2004); candidat la alegerile prezidenţiale din 2009; președinte al Partidului Social Românesc, formațiune pe care a fondat-o în aprilie 2015; președintele Institutului Aspen România, o asociație non-profit

– 1967: A murit Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1880)

– 1967: S-a născut Mădălina Manole, cântăreaţă de muzică uşoară, compozitoare şi instrumentistă (m. 2010)

– 1974: A murit botanistul Emil Pop, profesor universitar la Cluj; la îndemnul său au fost întemeiate numeroase rezervaţii naturale menite să conserve vestigii de o inegalabilă importanţă pentru istoria vegetaţiei din România; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1897) – 45 de ani

– 1999: A murit Cornel Regman, critic şi istoric literar (n. 1919) – 20 de ani

– 2002: A murit Henri Wald, filosof şi eseist; studii şi lucrări de logică, teoria cunoaşterii şi semantică (n. 1920). NOTĂ: Site-ul www.romanianjewish.org dă ca dată a morţii 10.VII.2002

– 2008: A murit criticul muzical, violonistul şi profesorul Dan Scurtulescu (n. 1939)

EVENIMENTE EXTERNE

– Beijing: Forum al securităţii, la care participă şefi militari şi miniştrii ai apărării din Africa (14 – 20 iul.)

Aniversări – Comemorări

– Sărbătoarea Naţională a Republicii Franceze. Ziua căderii fortăreţei pariziene Bastilia (închisoare de stat din secolul al XV-lea, simbol al absolutismului regal), în 1789 – 230 de ani

– 1454: S-a născut poetul italian Poliziano (Angelo Ambrogini) (m. 1494) – 565 de ani

– 1827: A murit fizicianul francez Augustin Jean Fresnel; a pus bazele opticii ondulatorii (1819) şi a explicat fenomenele de interferenţă, polarizarea luminii şi dubla refracţie (n. 1788)

– 1903: S-a născut scriitorul american Irving Stone (numele real: Irving Tennenbaum), maestrul romanului biografic (m. 1989)

– 1904: S-a născut Isaac Bashevis Singer, scriitor american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru literatură pe 1978 (m. 1991) – 115 ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 21.XI.1902

– 1910: S-a născut William Hanna, regizor şi producător american de filme de animaţie; alături de Joseph Barbera (1911-2006), co-fondator şi co-preşedinte al studiourilor „Hanna Barbera” (înfiinţate în 1957); creatorul unor personaje ca Tom, Jerry sau Scooby Doo; Hanna şi Barbera au dominat industria americană a desenelor animate până la sfârşitul vieţii (m. 2001)

– 1915: S-a născut horticultorul american Frederic Leon Hough; a fost iniţiatorul şi conducătorul echipei care a creat primele soiuri de măr cu rezistenţă genetică la boli; pomicultura românească a beneficiat din plin de sprijinul său direct – selecţii de pomi oferite ca fond de gene sau ca soiuri, documentaţie şi aparatură; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 1993)

– 1930: S-a născut actriţa şi cântăreaţa americană Polly Bergen (numele la naştere: Nellie Paulina Burgin) (m. 2014)

– 1939: S-a născut cântăreţul ceh de muzică pop şi folk Karel Gott – 80 de ani

– 1939: A murit Alphonse Mucha, desenator şi pictor ceh (n. 1860) – 80 de ani

– 2010: A murit Sir Charles Mackerras, dirijor de origine australiană (n. 1925)

– 2017: A murit romanciera franceză Anne Golon (nume real: Simone Changeux), autoarea seriei ”Angelique” (n. 1921)