Petre Daea: Toate obiectivele din agricultură au fost îndeplinite la zi

Toate obiectivele din agricultură au fost îndeplinite la zi, conform cu programul de guvernare, a anunţat astăzi ministrul de resort Petre Daea. Într-o conferinţă în care şi-a prezentat bilanţul activităţii din ultimii doi ani şi jumătate, el a spus că principalul obiectiv a fost aducerea la timp a subvenţiilor pentru fermieri, activitate care a fost realizată cu mare efort. Ministrul agriculturii a mai precizat că de la începerea mandatului său au fost absorbite fonduri europene de peste 8,5 miliarde de euro, iar sistemul de irigaţii reprezintă o prioritate din punct de vedere investiţional.
Petre Daea: Avem la ora actuală aproape 200 de kilometri, că-n fiecare zi creşte, de canal betonat, de canale care duc apa, sunt impermeabilizate. Avem 48 de şantiere unde am înlocuit staţiile de pompare. Sunt sisteme care au fost abandonate de 30-30 şi ceva de ani de zile. Acum merge apa!/aburtoi/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 iulie)