Calendarul evenimentelor, 25 iulie 2019

EVENIMENTE INTERNE

 

 

– Ministere

* Comisarul general al Secțiunii Române pentru Expoziția mondială 2020 „Connecting Minds, Creating the Future” (Dubai, Emiratele Arabe Unite), Mihail Doru Dediu, participă la conferința de presă pentru anunțarea rezultatelor Concursului de soluții „Pavilionul Național al României la EXPO 2020 Dubai” – ora 11:00, la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, în Sala de Consiliu. Conferinţa de presă pentru anunţarea câştigătorilor Concursului de Soluţii „Pavilionul Naţional al României la EXPO 2020 Dubai”, competiţie lansată pe data de 6 iunie. Concursul de soluţii are ca scop selectarea celei mai bune soluţii în vederea realizării Pavilionului Naţional al României la Expo 2020 Dubai  pentru atribuirea contractului de proiectare şi curatoriat. România îşi propune să participe la Expoziţia Mondială 2020 din Dubai (20 oct. 2020 – 10 apr. 2021) cu un pavilion expoziţional care să găzduiască timp de şase luni activităţi specifice unei expoziţii internaţionale: evenimente artistice şi diplomatice, expoziţie permanentă şi expoziţii temporare, acţiuni de dialog intercultural şi de ospitalitate

* Conferinţă de bilanţ susţinută de ministrul Economiei, Niculae Bădălău – ora 12:00, la sediul ministerului

* Borșa, jud. Maramureș: Ministrul Turismului, Bogdan Trif, va susţine o conferinţă de presă cu ocazia semnării contractului de finanțare a proiectului „Pârtie olimpică de schi, orașul Borșa” – ora 12:00, la sala de evenimente Nord Hotel, Str. Alexandru Ioan Cuza nr. 237A. Proiectul, în valoare totală de 104.623.397 lei, va fi finanțat de Ministerul Turismului în proporție de 90 % din valoarea cheltuielilor investiției de bază

 

 

 

– Partide

* Baia Mare: Conferinţă de presă organizată de Plus Maramureş – ora 13:00

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de consilierul judeţean Stela Babău, preşedintele OFSD Bihor – ora 12:00, la sediul PSD Bihor din Piaţa 1 Decembrie

* Piteşti: Conferinţă de presă organizată de PNL Argeş – ora 12:00

* Slatina: Conferinţă de presă organizată de ALDE Olt – ora 10:00

 

– Ambasade

* Alma Vii, jud. Sibiu: Ambasadorul SUA, Hans Klemm, va face o donaţie din partea Guvernului SUA pentru Centrul Educaţional şi de Recreere din satul Alma Vii – ora 9:00

* Alma Vii, jud. Sibiu: Ceremonia de inaugurare a proiectului pentru restaurarea complexului bisericii fortificate din Alma Vii, finanţat prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale al Departamentului de Stat al SUA, la care vor lua cuvântul ambasadorul SUA, Hans Klemm, şi preşedintele Trustului „Mihai Eminescu”, Caroline Fernolend – ora 10:00, în curtea bisericii fortificate din satul Alma Vii

* Râşnov, jud. Braşov: În cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov (19 – 28 iul.), are loc o discuție intitulată „Libertate recâștigată – Libertăți pierdute? Dezbatere după 30 de ani”, al cărei moderator va fi publicistul-comentator Sorin Cucerai şi la care va participa ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble – ora 17:00, la Şcoala Peter Thal

 

– Minorităţi

* Jud. Braşov, Harghita, Mureş: Cea de-a VII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai mare eveniment local care are ca scop revitalizarea zonei săsești din Transilvania, va avea loc în perioada 25 – 29 iulie, și va include localitățile: Archita (jud. Mureş), Viscri (jud. Braşov), Homorod (jud. Harghita), Saschiz (jud. Mureş), Rupea (jud. Braşov), Criț (jud. Braşov), Bunești (jud. Braşov), Roadeș (jud. Braşov), Meșendorf (jud. Braşov) și Cloașterf (jud. Mureş). Ediția din acest an este dedicată comunității, formate atât din locuitorii de odinioară ai satelor săsești, întorși acasă, cât și din turiști români și străini. Sub sloganul „Fii parte din comunitate!”, Săptămâna Haferland își propune să îi aducă mai aproape pe toți cei interesați de arta și cultura sașilor, care vor putea descoperi tradițiile și frumusețile regiunii și vor putea deveni chiar ambasadorii acestei culturi. Organizatorii evenimentului sunt Fundația Michael Schmidt și Fundația Tabaluga, împreună cu Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația ADEPT, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, Asociația Nowero Rupea și Primăria Rupea

 

– Administraţie

* Alexandria: Şedinţa Colegiului Prefectural organizat la nivelul Judeţului Teleorman – ora 11:00, la Sala mare de ședințe din sediul Palatului Administrativ

* Arad: Conferinţă de presă organizată de Primăria Arad – ora 11:30

* Buzău: Şedinţa Consiliului Judeţean Buzău – ora 9:00

* Câmpia Turzii, jud. Cluj: Şedința Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii – ora 13:00, la sala de şedinţe a Palatului Cultural „Ionel Floaşiu”

* Cluj-Napoca: Organizatorii Someș Delivery și inițiatorii petiției pentru curățarea malurilor Someșului organizează o dezbatere publică, un prim pas în rezolvarea crizei gunoaielor din Florești. Dezbaterea va avea loc sub formatul unei mese rotunde, de la ora 16:00, la Casa Tranzit, chiar pe malul Someșului din centrul Clujului. La dezbatere sunt așteptați Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Horia Șulea, primarul comunei Florești, reprezentanți ai Apelor Române, Gărzii de Mediu, Companiei de Apă Someș, Consiliului Județean Cluj, Hidroelectrica, specialiști în domeniu și societatea civilă

* Focşani: Şedinţa Comisiei de Dialog Social Vrancea – ora 11:00, la Prefectura Vrancea

* Focşani: Dezbatere publică organizată de Primăria Municipiului Focşani – ora 16:00, la sala de Consiliu Local, etaj 1

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang – ora 10:00

* Piatra Neamţ: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic – ora 12:00

* Reşiţa: Şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin – ora 11:00

 

– Organizaţii

* Grupul pentru Dialog Social, cu sprijinul a peste 20 de organizații din societatea civilă, va organiza o conferință de presă în care va anunța finalizarea și înaintarea unui „Memorandum adresat tuturor autorităților publice centrale cu responsabilități în domeniul protecției copilului” – ora 12:00, la sediul GDS, Calea Victoriei nr. 120

 

– Economic

* Conferinţa TOP HR Challenges, organizată de Capital Media Production, în cadrul căreia va fi abordată situaţia forţei de muncă din România, va fi prezentat studiul „Cei mai doriţi angajatori” şi va fi lansat anuarul „100 Cei mai buni Angajatori din Economie” – ora 9:00, la Sheraton Bucharest Hotel, sala Iridium, Calea Dorobanți nr. 5-7

* Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează evenimentul de lansare a celei de-a 17-a ediții a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România” – ora 10:00, la Hotel InterContinental, sala Rapsodia, etaj 1. Evenimentul va identifica soluțiile și răspunsurile problemelor ridicate de antreprenorii chestionați în lucrare, prin intermediul celor două workshop-uri: „Unicorni, zebre, perspective” și „Fonduri europene 2021-2027. Perspective”

 

– Medicină, Sănătate

* În perioada 25 – 26 iulie, Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, în colaborare cu Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), prin programul postuniversitar Comunicare în domeniul sănătății, organizează la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr. 30A), Școala de Jurnalism Medical – ora 14:00 (deschiderea oficială). Evenimentul se adresează tuturor actorilor interesați de situația sectorului de sănătate din România: jurnaliști, medici, farmaciști, experți clinici, manageriali și din health advertising, membri ai ONG-urilor și asociațiilor de educație medicală, cercetători, funcționari publici, profesori și decidenți din universități, din asociațiile de pacienți și din administrația publică

 

– Istorie

* Orăştie: Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Secția de Etnografie și Artă Populară Orăștie, organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, evenimentul „Seara muzeală orăștiană – 100 de ani de la campania militară a Armatei Române din 1919” – ora 19:30, Piața Aurel Vlaicu nr. 1

 

– Mass-media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

 

– Cultură

* Biblioteca Națională a României organizează al patrulea atelier de carte rară din seria dedicată albumelor de artă din secolul al XIX-lea, de data aceasta prezentând albumul de litografii „Voyage dans la Mer Noire, le Bosphore, la Mer de Marmara & les Dardanelles”, realizat de pictorul francez Jean-Baptiste Henri Durand-Brager (1814-1879) – ora 18:00, la Sala Multimedia „Sergiu Celibidache” (Mezanin)

* Concertul „Sonete… Canțonete… Șansonete”, organizat de Asociația Opera Rara Universalia – ora 18:30, la Palatul Suțu. Interpretează: Simona Nicoleta Jidveanu – soprană şi Lidia Butnariu – pianistă

* Festivalul Internațional „Vară Magică”, ediția a VIII-a (10 iul. – 21 aug.), continuă, cu un concert susținut de Orchestra Musica Ricercata, avându-l ca dirijor pe Gabriel Bebeșelea, cel care îi asigură conducerea artistică și tehnică de la înființarea acesteia, în 2017 – ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român. Concertul „BaRockIN’ Transylvania” o va avea ca solistă pe soprana Rodica Vică

* Alba Iulia: Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează în ultima zi de joi a fiecărei luni, cercul de scriere creativă „Verbum”, deschis tuturor celor care au abilități în domeniul creației literare și artistice – ora 17:00, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

* Brașov: Are loc cea de-a VIII-a ediție a fEstivalului de cArte și Muzică LIBRIS, în agenda de evenimente a festivalului, desfăşurat în perioada 25 – 28 iulie, regăsindu-se lansările a peste 50 de noi volume editoriale, sesiuni de autografe și întâlniri cu scriitori din România, Israel, Belgia, Italia, Danemarca și Canada – ora 12:00, în Piaţa Sfatului. Organizatori: Asociația Libris Cultural cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

* Iaşi: Vernisajul expoziției de fotografie „Geto-Dacii”, cu lucrări realizate de artistul Paul Adrian Chiş, eveniment organizat de Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova – ora 18:00, la Hanul Dacilor, Şos. Bucium nr. 73G (lângă parcarea Plopii fără Soţ). Vineri 26 iulie, de la ora 12:00 şi până la închidere, au loc ateliere meșteșugărești interactive pentru copii și adulţi (tir cu arcul, desen și pictură, țesut la gherghef). Banii obținuți din vânzarea fotografiilor vor fi folosiți pentru organizarea Festivalului Getodava, a II-a ediție din 10-11 august de la Cucuteni, Iași

* Ipoteşti, jud. Botoşani: A IV-a ediție a taberei de artă fotografică „Căutându-l pe Eminescu” organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, în parteneriat cu Fundația Judeţeană Pentru Tineret Botoșani. Atelierele de fotografie vor fi coordonate de Marius Cinteză, fotograf profesionist (25 – 28 iul.)

* Oradea: Muzeul Ţării Crişurilor, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Kapos Art, Magyar Müvészeti Akadémia şi MKITSZ prezintă vernisajul expoziţiei „Selecţii din colecţia de artă grotescă a Uniunii Kapos Art (Kaposvár, Ungaria)” – ora 17:30, la Muzeul Ţării Crişurilor, Str. Armatei Române nr. 1/A. Expoziţia va rămâne pe simezele Muzeului Ţării Crişurilor până în 2 septembrie

* Piatra Fântânele, jud. Bistriţa-Năsăud: Festivalul de scurtmetraj „Filmul de Piatră” ajunge în acest an la cea de-a XIX-a ediție şi se va desfăşura în campusul asociației Tășuleasa Social. Noua ediție va purta eticheta „CAMP Edition” și va avea loc între 25 și 28 iulie, în mijlocul naturii

* Piteşti: Centrul Cultural Pitești și Fundația Literară „Liviu Rebreanu” organizează o lectură-spectacol din creația scriitoarei Maria Chirtoacă – ora 17:00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții. Manifestarea se desfășoară în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul „Confluențe literare”, coordonat și moderat de poeta și profesoara Allora Albulescu, președintele Fundației Literare Liviu Rebreanu

* Râşnov, jud. Braşov: Alte evenimente desfăşurate în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov (19 – 28 iul.):

  • ora 18:00 – Biserica Evanghelică din Râșnov va găzdui concertul „De la cântul gregorian la Ewan McGregor”, susținut de grupul coral german Neuer Kammerchor Heidenheim, format din 75 de tineri, și de ansamblul de dans râșnovean Mugurelu
  • ora 20:00 – Actrița Oana Pellea va susține, în Grădina Cetății Râșnov, o prelegere despre libertate, eveniment urmat de cine-concertul „Femeie în Lună” la care vor participa criticul de cinema Irina Margareta-Nistor și grupul clujean CelloFun

* Reşiţa: Are loc lansarea cărţii „Schimbarea ești TU”, semnată de bibliotecarul hunedorean Avram Iancu, cel care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, a parcurs înot Dunărea de la izvoare la vărsare şi a traversat înot Marea Neagră și Strâmtoarea Bosfor – ora 18:00, la Librăria „Semn de Carte”, Str. Libertății nr. 13

* Sibiu: Muzeul de Istorie Naturală organizează un eveniment de marcare a 170 de ani de la naşterea naturalistului sibian Mauritius Von Kimakowicz, intitulat „Mauritius Von Kimakowicz (1849-1921) – Colecționarul de Istorie Naturală” – ora 16:00, Str. Cetăţii nr. 1, sala Multimedia. Invitați de onoare vor fi: Ioana Kirculescu von Kimakowicz, strănepoata lui Mauritius von Kimakowicz și Dr. Miklos Szekeres, renumit malacolog

* Sibiu: Vernisajul expoziției de fotografie și documente „Aplauze cu parfum de epocă. Începuturile teatrului românesc la Sibiu” – ora 18:00, în sala Atrium a Primăriei Municipiului Sibiu. Evenimentul este organizat de Asociația Sibiul Cultural, în cadrul unui proiect cofinanțat de Primăria Sibiu, prin Agenda Culturală 2019 și se va desfășura în prezența primarului Sibiului, Astrid Fodor. Expoziția este deschisă, începând din 8 iulie și până la finalul lunii, în Curtea interioară a Primăriei Sibiu

* Sibiu: Cea de-a III-a ediție a East European Music Conference and Showcase Festival (EEMC), prima conferință internațională din ţara noastră dedicată profesioniștilor din industria muzicală, își deschide porțile între 25 – 27 iulie, la Sibiu, prilej de întâlnire și de discuție al industriei muzicale românești și al operatorilor culturali cu unii dintre cei mai buni specialiști în domeniu. Seminariile și discuțiile vor avea loc la Casa Hermes / Muzeul ASTRA din Sibiu și Galeria Habitus, acestea fiind completate de o serie de concerte marca Romanian Music Export și de evenimente alternative, organizate în Piața Mică. Evenimentul de lansare al „Sibiu – Festival City: East European Music Conference & Showcase Festival 2019” va avea loc, în Piața Mică, de la ora 19:00, fiind deschis publicului larg

* Sibiu: De la ora 19:00, în sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA, are loc un recital inedit de chitară ce îl va avea ca protagonist pe tânărul muzician Raul-Răzvan Guțu. Evenimentul face parte din seria de evenimente pe care Muzeul Național Brukenthal le organizează în acest an cu prilejul Zilei Baronului Samuel von Brukenthal

* Sinaia: În perioada 18 – 30 iulie, are loc ediția de vară a festivalului – EUROPAfest Summer Edition!, invitați speciali fiind Remus Azoiței – Marea Britanie și Freddy Kafka – Germania. EUROPAfest Summer Edition este organizat în parteneriat cu Primăria Sinaia, Muzeul Peleș și Hotelul Mara. Din programul zilei:

  • ora 19:00 – „Classic in the Park – Best of Classic” – Casino Sinaia, Parcul „Dimitrie Ghica”

* Timişoara: Proiecţia documentarului „The Singing Revolution / Revoluţia cântată”, creat de americanii James Tusty şi Maureen Castle Tusty, în seria de proiecţii din cadrul programului „Xtensii – Revoluţii prin film” iniţiat de Central European Film Festival Timişoara  şi Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii – ora 20:00, pe terasa Bastionului Theresia, Str. Martin Luther nr. 4, aripa B1, etaj 1

* Tel Aviv: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează și găzduieşte o dublă lansare de carte intitulată „Scriitori israelieni față în față cu cititorii lor”, în cadrul căreia vor fi prezentate volumele „A patra fiică”, de Madeleine Davidsohn (Editura Hasefer, 2019) și „Râvnesc la o lume” de Adina Rosenkranz-Herscovici (Editura Saga, 2019). Ambele autoare fac parte din Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română (ASILR) și sunt membre marcante ale comunității românești din Israel. Evenimentul, în limba română, va fi moderat de Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv

 

– Sport

* Campioana en titre la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, susţine un meci amical cu nou-promovata Rapid Bucureşti – ora 18:00, la Sala Polivalentă Rapid

* Runcu, jud. Gorj: Etapa a III-a a Campionatului Naţional de Off-Road, Off Road Challenge, se va disputa în perioada 25 – 28 iulie, pe drumul județean 672 C. Organizator al Campionatului Național de Off Road este Federația Națională de Automobilism Sportiv

* Sibiu: Devenit deja o tradiție a orașului, Raliul Sibiului se va desfășura în perioada 25 – 27 iulie, în municipiul reşedinţă și pe drumurile asfaltate din județ. Startul festiv al competiției autotomobilistice se va da astăzi, de la ora 20:30, din Piața Mică, iar cea mai așteptată probă, Super Speciala, se va desfășura sâmbătă, 27 iulie, pe traseul Sala Transilvania – Piața Aurel Vlaicu – Calea Dumbrăvii – Bd. Mihai Viteazu

* Meciuri din prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa susţinute de echipele româneşti în deplasare:

  • Ungaria: Budapest Honvéd FC – Universitatea Craiova – ora 19:55 (ora României), pe Eto Park Stadion Győr (Meciul retur se va disputa joi, 1 august, la ora 19:15, pe Stadionul „Ion Oblemenco”)
  • Erevan, Armenia: Alashkert FC – FCSB – ora 20:00 (ora României), pe Stadionul Academiei FFA (Meciul retur va avea loc joi, 1 august, de la ora 21:30, pe Stadionul „Marin Anastasovici”)
  • Belgia: KAA Gent – FC Viitorul Constanţa – ora 21:30 (ora României), Arena Ghelamco (Returul se va disputa joi, 1 august, de la ora 18:00, pe stadionul Central al Academiei „Gheorghe Hagi”)

 

– Diverse

* În perioada 25 – 28 iulie, are loc Gourmandia Festival @Plaza România, patru zile de răsfăț culinar pentru iubitorii preparatelor de tip street-food, eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 prin Centrul Cultural European Sector 6 – ora 10:00, în parcarea exterioară

* Evenimentul „First Ride Academy în România”, ce are ca temă siguranţa mersului pe trotinetă şi include plimbări pe trotinetele Lime – ora 18:00, în Parcul „Regele Mihai I”, intrarea Piaţa Charles de Gaulle

 

– S-a întâmplat într-o zi de 25 iulie

* Acum 171 de ani (1848) guvernul provizoriu al Ţării Româneşti (constituit la 14/26.VI.1848) a fost nevoit să demisioneze sub presiunea reacţiunii interne sprijinite de Poarta Otomană şi de Rusia (25.VII/6.VIII)

* Acum 162 de ani (1857) avea loc întrevederea dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria, în cadrul căreia s-a ajuns la o soluţie de compromis privind Principatele Române: Marea Britanie accepta anularea alegerilor (falsificate) din Moldova, iar Franţa se mulţumea cu o unire parţială (Ţara Românească şi Moldova urmând să aibă instituţii similare) şi renunţa la proiectul privind unirea acestora sub un principe străin. Pe plan diplomatic, această întrevedere a reprezentat un moment important în realizarea statului român. Cu o zi în urmă (la 24.VII./5.VIII.1857) Franţa, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei au hotărât ruperea legăturilor cu Poarta Otomană, care refuzase să anuleze alegerile pentru Adunarea ad-hoc din Moldova (din 7/19.VII.1857), falsificate de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride, ostil unirii Moldovei cu Ţara Românească (25.VII/6.VIII)

* Se împlinesc 110 ani (1909) de când Louis Blériot (1872-1936), aviator şi constructor francez de avioane, a realizat, în premieră, un zbor între Europa continentală şi Marea Britanie, traversând Canalul Mânecii cu avionul, de la Calais la Dover

* Acum 98 de ani (1921) intra în vigoare Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria (încheiat la 4.VI.1920, la Trianon/Franţa), act prin care se recunoaştea pe plan internaţional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România

* Cu 78 de ani în urmă (1941), potrivit unui comunicat militar oficial, a fost încheiată campania militară purtată de Armata română, alături de cea germană, pentru eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei (declanşată la 22 iunie acelaşi an)

* În urmă cu 41 de ani (1978) se năştea primul copil din lume (o fetiţă) conceput în urma unei proceduri de inseminare artificială (The First Taste-Tube Baby), Louise Joy Brown. Evenimentul a avut loc la clinica Oldham District General Hospital din Anglia

* Se împlinesc 40 de ani (1979) de la inaugurarea pasajului rutier Bucur – Obor din Bucureşti

* Se împlinesc 35 de ani (1984) de când astronautul sovietic Svetlana Savitskaya a devenit prima femeie din lume care a ieșit în spațiul deschis (3 ore și 35 min.), într-o misiune cu naveta Soyuz T-12

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Iacob, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2019)

 

– „Ziua Radiolocaţiei” (marchează debutul existenţei radiolocaţiei ca armă distinctă în cadrul Armatei române, la 25.VII.1955)

 

– 1864: S-a născut Ioan Bogdan, istoric şi filolog; iniţiatorul studiilor de slavistică din România; membru titular al Academiei Române din 1903, vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1916-1919) (m. 1919) – 155 de ani

 

– 1876: S-a născut poetul Mihail Codreanu, unul dintre cei mai de seamă autori de sonete din literatura română; membru corespondent al Academiei Române din 1942 (m. 1957)

 

– 1893: S-a născut Nagy Imre, pictor, grafician şi gravor de naţionalitate maghiară (m. 1976)

 

– 1926: S-a născut compozitorul şi muzicologul Theodor Grigoriu (m. 2014)

 

– 1932: S-a născut actorul Mihai Vasile Boghiţă (m. 1999)

 

– 1958: S-a născut Varujan Vosganian, economist, scriitor şi om politic liberal; preşedinte al Uniunii Armenilor din România (din 1990)

 

– 1964: A murit sculptorul şi profesorul Cornel Medrea (nume complet: Corneliu Virgiliu Medrea); membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1888) – 55 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 9.III.1888

 

– 2011: A murit compozitoarea, pianista şi profesoara Elise Popovici (n. 1921)

 

– 2017: A murit pictorul Radu Costinescu (n. 1931)

 

– 2017: A murit poetul și jurnalistul Petre Got (n. 1937)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Varşovia: Vizita preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru discuţii privind programul şi componenţa noii Comisii

 

– Londra: Noul premier britanic, Boris Johnson, urmează să susţină o declaraţie în Parlament în legătură cu planurile sale privind Brexitul şi să anunţe numele viitorilor miniştri din noul executiv

 

– Viena: AIEA – Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică lansează procedurile de desemnare a unui nou director general, organizând o reuniune specială a Consiliului Guvernatorilor, după decesul japonezului Yukiya Amano (n. 9 mai 1947 – m. 18 iulie 2019), care s-a aflat în fruntea organizaţiei timp de 10 ani

 

– Madrid, Spania: Are loc un nou vot pentru reînvestirea premierului Pedro Sanchez, care nu a obţinut sprijinul necesar în prima rundă desfăşurată marţi, 23 iulie

 

– Santiago de Chile: Miniștrii de finanțe din țările APEC se întâlnesc înaintea summitului prezidențial (25 – 26 iul.)

 

– Santiago de Chile: Vizita ministrului francez de externe, Jean-Yves Le Drian (25 – 27 iul.)

 

– Brasilia: Vizita ministrului rus de externe, Serghei Lavrov (25 – 26 iul.)

 

– Paris: Ministrul francez al Armatelor, Florence Parly, prezintă strategia franceză în spaţiul militar

 

– Bangkok: Noul guvern thailandez îşi prezintă politica în faţa Parlamentului

 

– Germania: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene privind politica monetară în zona euro

 

– Washington: Camera Reprezentanţilor votează asupra unui acord bugetar de doi ani cu Casa Albă

 

– Suedia: Decizie privind trimiterea în faţa unui tribunal a rapperului american Asap Rocky, suspectat de agresiune şi reţinut, pentru care preşedintele Donald Trump s-a oferit să garanteze personal pentru eliberarea lui pe cauţiune sau altă alternativă

 

– Tokyo: Compania japoneză Nissan anunță rezultatele financiare din primul trimestru al acestui an

– Roma: Conferinţă de presă pentru prezentarea celei de-a 76-a ediţii a Festivalului de film din Veneția 2019, eveniment desfăşurat între 28 august şi 7 septembrie

 

– Germania: Deschiderea Festivalului de muzică clasică de la Bayreuth, în prezenţa cancelarului german, Angela Merkel (25 iul. – 28 aug.)

 

– Ventspils, Letonia: Va fi prezentat publicului cel mai mare pian din lume

 

– Calais/Sangatte, Franţa: Marcarea a 110 de ani de la prima traversare a Canalului Mânecii cu avionul de către francezul Louis Blériot. Franky Zapata intenţionează să parcurgă traseul lui Louis Blériot, la bordul aparatului Flyboard Air

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1794: A murit Andre de Chénier, poet francez, considerat precursor al romantismului (n. 1742, la Istanbul) – 225 de ani

 

– 1834: A murit Samuel Taylor Coleridge, poet, estetician şi critic literar englez; fondator, alături de William Wordsworth, al „Şcolii lacurilor” (n. 1772) – 185 de ani

 

– 1848: S-a născut Arthur James Balfour, filosof şi om politic conservator britanic; prim-ministru (1902-1905) şi ministru de externe (1916-1919); autor al unei declaraţii (1917) în care afirma sprijinul guvernului britanic pentru crearea unei „patrii” pentru evrei în Palestina (m. 1930)

 

– 1874: S-a născut chimistul rus Serghei Lebedev, creatorul cauciucului sintetic industrial (m. 1934) – 145 de ani

 

– 1920: S-a născut Rosalind Elsie Franklin, biofizician şi cristalograf britanic, care a adus contribuţii importante la înţelegerea structurilor fine moleculare ale ADN-ului, ARN-ului, virusurilor, cărbunelui şi grafitului (m. 1958)

 

– 1927: S-a născut Daniel Ceccaldi, actor, regizor şi scenarist francez (m. 2003)

 

– 1929: S-a născut Vasili Şukşin, regizor, actor, scenarist şi poet ucrainean (m. 1974) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut scriitorul şi profesorul rus Boris Vasiliev, cunoscut pentru cartea-document “Stalin mi-a furat copilăria”, una dintre primele cărţi despre copiii românilor basarabeni deportaţi în lagărele comuniste din Siberia (m. 2013)

 

– 1941: S-a născut regizorul chilian de film Raoul Ruiz, stabilit, din 1974, în Franţa (m. 2011)

 

– 1951: A murit istoricul britanic Robert William Seton-Watson; specialist în istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; bun cunoscător al realităţilor româneşti, a susţinut cauza unităţii politice a românilor („Istoria românilor”, 1934); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj şi cetăţean de onoare al acestui oraş; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (n. 1879)

 

– 1955: A murit compozitorul rus Isaak Dunaevski (n. 1900)

 

– 1956: S-a născut Frances Hamilton Arnold, biochimistă și inginer chimist american, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie 2018

 

– 1967: S-a născut actorul american Matt Le Blanc

 

– 1980: A murit Vladimir Vîsoţki, actor, poet şi muzician rus (n. 1938)

 

– 1996: A murit pictorul italian Remo Brindisi, considerat fondatorul mişcării „Noua Reprezentare” (n. 1918)

 

– 2002: A murit Abdel Rahman Badawi, scriitor şi filosof egiptean (n. 1917)

 

– 2011: A murit regizorul grec de film Michael Cacoyannis; a devenit cunoscut pe plan internaţional cu filmul „Zorba Grecul” (n. 1922)

 

– 2012: A murit sculptorul austriac Franz West (n. 1947)

 

– 2013: A murit Walter Joseph De Maria artist, sculptor, illustrator şi compozitor american (n. 1935)

 

– 2013: A murit Bernadette Lafont, actriţă franceză de teatru şi film (n. 1938)

 

– 2014: A murit tenorul italian Carlo Bergonzi; considerat un specialist în ariile compozitorului Giuseppe Verdi (n. 1924) – 5 ani