Documentarul „Colectiv” a fost selectat pentru Festivalul de Film de la Veneţia 2019

Documentarul „Colectiv”, regizat de Alexander Nanău, a fost selectat pentru Festivalul de Film de la Veneţia 2019. Pelicula, care spune povestea tragediei din 2015 din clubul bucureştean Colectiv soldată cu moartea a 65 de oameni, cei mai mulţi tineri, va fi proiectată în afara competiţiei. Este pentru prima oară când un film documentar românesc ajunge să fie selectat pentru cel mai vechi festival de film din lume, a cărui primă ediţie a avut loc în 1932./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 iulie