Declaraţii ale purtătorului de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime

Cercetările efectuate astăzi la domiciliul din Caracal al lui Gheorghe Dincă au vizat în principal stabilirea prezenței în acel loc a Luizei Melencu, adolescenta dispărută în luna aprilie, a anunțat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

Aceasta a mai spus că din analizele de laborator ale probelor efectuate până în prezent de INML a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, Alexandra Mihaela Măceșanu, concluzie fundamentată științific pe compararea cu profilul genetic al părinților fetei.

Mihaela Porime: Cercetarea la fața locului a fost întreruptă și reluată în această dimineață și a vizat în special fixarea prezenței Luizei la domiciliul inculpatului. Cu ocazia cercetării criminalistice au fost ridicate trei urme biologice, a fost efectuată o conducere în teren și de asemenea o activitate efectuată de către poliție, de căutare; de asemenea, la dosarul cauzei au fost atașate cele două rapoarte de expertiză medico-legală, raportul antropologic și raportul materialului genetic; profilul ADN feminin aparține victimei cu o probabilitate de peste 99,9%.

Realizator: Purtătorul de cuvânt al DIICOT a precizat că orice pistă este urmărită pentru elucidarea celor două dispariții. Amintim că Gheorghe Dincă a recunoscut la audieri că le-a ucis pe cele două adolescente./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august