Fabrica de sodă de la Govora își oprește producția și anunță disponibilizări

Compania poloneză care deţine fabrica de sodă de la Govora – singura de acest tip din România – anunţă că va începe la jumătatea lunii viitoare procesul de oprire a producţiei. Într-un comunicat, compania precizează că va fi nevoită să înceteze contractele de muncă pentru 500 dintre cei 600 de angajaţi ai săi. Principala cauză a măsurii de oprire a producţiei o reprezintă creşterile succesive ale preţului la principala materie primă – aburul industrial. În ultimul an, preţul acestuia a crescut cu aproximativ 135%, susţine compania./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august