200 de meșteri populari din toata țara iau parte la Târgul Creatorilor Populari de la Muzeul ASTRA Sibiu, in acest weekend

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu organizează în perioada 15 – 18 august 2019 unul dintre cele mai mari târguri de meteri populari din ară. Timp de 4 zile, aleile muzeului și casele tradiționale din muzeul ȋn aer liber prind viață prin prezența meșteșugarilor din toată țara. La eveniment sunt ateptai peste 10.000 de vizitatori.

200 de meșteri populari din toate zonele etnografice ale țării, dar și din Republica Moldova, vor fi prezenți în perioada 15 – 18 august la Muzeul ASTRA din Sibiu pentru a participa la Târgul Creatorilor Populari. Încă din anul 1983, evenimentul reunește meșteri populari de diferite etnii, care au învățat tainele meșteșugurilor tradiționale de la strămoși și încearcă să le ducă mai departe.

,,Târgul Creatorilor Populari reprezintă o carte de vizită pe care Muzeul ASTRA o lasă atât în rândul vizitatorilor, cât și în rândul meșterilor populari care vin și revin an de an aici. Atelierele interactive, produsele, poveștile autentice făurite aici, în inima satului românesc, reconfirmă Muzeul Astra din Sibiu ca fiind un pol al culturii. Prin astfel de proiecte descoperim și redescoperim Muzeul ca spațiu prielnic dezvoltării unei interacțiuni exponențiale între propovăduitorii și beneficiarii actului cultural.”, a declarat Ciprian Ştefan, directorul general al Muzeului ASTRA.

Pe toată durata târgului, reprezentantele Asociației Semne Cusute, coordonate de arhitectul  Ioana Corduneanu,  vor susține ateliere demonstrative de croit, cusut, brodat ii și cămăși tradiționale, la Gospodăria din Râșculița. Cu acest prilej, doamnele de la Semne Cusute  vor prezenta aici în premieră colecția ”Croi mindful design”. De asemenea, începând de joi, 15 august, până duminică, 18 august, la Muzeul ASTRA vor avea loc workshopuri de dansuri  organizate de Ansamblul Haiducii din raionul  Rezina, Rep Moldova. În program mai regăsim și ateliere de teatru interactiv (Hocus Pocus Trulala din Sibiu) și spectacole de dansuri și de muzică populară la Târgul de țară în Muzeul în aer liber.

RADOR – 16 august