Cel mai mare spectacol aviatic din România are loc, astăzi, la Aeroportul Băneasa. BIAS 2019 va fi punctul de atracţie pentru peste 100 de mii de spectatori aşteptaţi la eveniment. Spectacolul este dedicat anul acesta celebrării a 50 de ani de activitate a Aeroportului Internaţional Henri Coandă şi 15 ani de la aderarea României la NATO. Mai multe informaţii are Alexandru Lancuzov:
Reporter: Peste 100 de avioane în aer și la sol, formații și demonstrații de acrobație aeriană și zbor solo, efecte pirotehnice în crepuscul, focuri de artificii și un concert la încheierea programului sunt printre atracțiile BIAS 2019, spectacol ajungi la a XI-a ediție.
Deschiderea oficială este programată pentru ora 10:00, cu un zbor MIG-21, iar la închiderea spectacolului, aproape de ora 21:00, va evolua o aeronava Spartan, tot din dotarea Forțelor Aeriene Române.
Pentru că sunt așteptați peste 100.000 de spectatori, organizatorii au câteva recomandări pentru public:
Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Aeroporturi București: Avioane de lupta, avioane de acrobaţie, planoare, paraşutişti,
elicoptere pentru un astfel de show, care este foarte condensat, se desfășoară într-o singură zi, dar fără pauză. Nu există locuri de parcare, astfel încât recomandarea noastră foarte fermă este ca participanții să vină cu alte mijloace de transport, cu mijloace de transport în comun. Este recomandat ca oamenii să-și protejeze în primul rând capul și, de asemenea, să aibă haine cu factor de protecție solară în special pentru cei mici, să se hidrateze. Avem noi grijă aici, pe platforma aeroportului, de tot ceea ce le trebuie.
Reporter: La BIAS intrarea este liberă./pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 august)