Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea deschide mai devreme stagiunea 2019-2020

După microstagiunea estivală, 3-24 august 2019, realizată prin proiectul „La Strada” din programul managerial al stagiunii 2018-2019, care a avut drept scop diversificarea peisajului cultural vâlcean printr-o pată de culoare artistică, organizată de Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin care publicul s-a bucurat de reprezentații ce au avut ca specific, în primul rând, un mare grad de interactivitate cu publicul prin care au fost  expuse spectatorilor forme teatrale alternative, Teatrul Municipal „Ariel” anunță deschiderea stagiunii 2019-2020 în luna septembrie, cu spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia și scenografia Vlad Popescu, la Cinematograful „Geo Saizescu” (în data de 8 septembrie 2019, ora 19:00, prețul biletului 20 de lei).

Spectatorii sunt invitați ca prin intermediul acestei comedii, „Steaua fără nume”, să descopere personajele din opera lui Mihail Sebastian, personaje ce-și exprimă fără niciun fel de ocolișuri nevoia de cunoaștere, fiind într-o continuă căutare a sinelui, iar în cele din urmă predomină nevoia firească și umană de a iubi și de a fi iubit. Misterul rămâne în prim-plan deoarece nu se poate descifra nicio certitudine de reciprocitate a acestei armonii existențiale.

Despre spectacol, regizorul Vlad Popescu a declarat: „Steaua fără nume” este povestea tragi-comică a coliziunii dintre două universuri, a doi oameni cu principii total diferite de viață, a căror întâlnire și șansă de a se întâlni și iubi nu ar fi fost posibilă, dar care, printr-o întâmplare – sau nu, pentru o clipă, ajung să se contopească, să se completeze și să se transforme. Dar pentru că orice comedie respectabilă are la bază o dramă, siguranța și confortul, teama de-a nu fi judecat, de-a deține „controlul” înving întotdeauna fragilitatea existenței libere, spontane, exuberante a iubirii. Aici un rol dominant îl are și societatea, „gura târgului”, o prezență invizibilă, malefică, a mediocrității, care are drept scop nimicirea oricărui lucru particular, care are nevoie să știe tot, să vadă tot, să controleze tot. Masa asta uniformă de gândire creează tipare, pune presiune și, de cele mai multe ori, distruge vise, indivizi, vieți.

Din distribuţia spectacolului, cea indicată de autor, fac parte actorii: Anca Olteanu (Necunoscuta), Ionuț Mocanu (Profesorul), Cătălina Sima Getsck (Domnişoara Cucu), Gabriel Popescu (Şeful gării), Alin Păiuș (Udrea), Cristian Stanca (Grig), Mădălina Floroaica (Eleva), Georgiana Marin (Ţăranca), Julliet Attoh (D-na Grigorescu), Dan Constantin (Pascu), Camelia Constantin (Ichim), Alin Holcă (Conductorul).

Vă așteptăm cu drag la teatru!

Pentru mai multe detalii privind activitatea Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea și a Cinematografului „Geo Saizescu”, urmăriți:

https://www https://www.facebook.com/events/437701013486177/.arieltheatre.ro

https://www.facebook.com/cinemageosaizescuvl/

https://www.facebook.com/teatrul.ariel/

Pagina oficială a evenimentului/spectaolului de pe Facebook:

https://www.facebook.com/events/356071385315264/