Eugen Rădulescu, director la BNR, susţine că România nu mai are resurse pentru a rezista încă un an şi jumătate

Directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naţionale, Eugen Rădulescu, susţine că România se află într-o situaţie extrem de dificilă, politic şi economic, şi nu mai are resurse pentru a rezista încă un an şi jumătate, până ce un nou guvern, rezultat din alegeri la termen, să poată să repare ce este acum ‘stricat rău de tot’. Aprecierile au fost făcute într-o postare pe un grup de Facebook, în nume personal. De altfel, şi Banca Centrală a precizat că postarea a fost făcută în nume personal şi nu reflectă poziţia oficială a instituţiei. Eugen Rădulescu critică în termeni extremi de duri şi prestaţia actualei guvernări, inclusiv în ceea ce priveşte schimbările din legislaţie făcute în ultimii aproape trei ani şi care au afectat, consideră el, toate domeniile de activitate./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 august