Calendarul evenimentelor, 30 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Electoral

* La Înalta Curte de Casație și Justitie (ICCJ) vor fi desemnati în ședință publică, prin tragere la sorți, cei 5 judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din data de 10 noiembrie 2019 – ora 10:00, la sediul ICCJ, sala Secțiile Unite

 

– Ministere

* Helsinki, Finlanda: Ministrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, participă la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din Uniunea Europeană (Gymnich)

 

– Apărare, Interne

* Râmnicu Vâlcea: Conferinţă de presă organizată de Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea – ora 9:00

* Satu Mare şi Carei: Marcarea datei Dictatului de la Viena va avea loc la Muzeul Județean din Satu Mare, astăzi, de la ora 16:00, iar sâmbătă, 31 august, se va ține și la Carei, în cadrul Școlii de Vară de la Carei, desfăşurate în perioada 26 august – 1 septembrie, tot de la ora 16:00, la Monumentul Comemorativ al foștilor refugiați. Va urma un simpozion dedicat momentului istoric din 30 august 1940 în cadrul căruia vor avea intervenții deputatul Daniel Gheorghe și urmași ai foștilor refugiați din Carei. La final vor fi lansate cărți aparținând renumitului lingvist Stelian Răducanu („Probele Ființei Neamului”) și istoricului Vasile Lechințan din Cluj-Napoca

 

– Partide

* Constanţa:  Şcoala politică de vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate – ora 11:00, la Pavilionul Expoziţional Constanţa, Bd. Mamaia, nr. 331A

* Constanţa: Conferinţă de alegeri a Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa – ora 17:00, la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, Bd. Ferdinand, nr. 56

  • conferinţă de presă – ora 19:00

* Conferinţe de presă organizate de:

  • PNL Bistriţa-Năsăud – ora 11:00
  • ALDE Galaţi – ora 11:00
  • PRO România Suceava – ora 9:00
  • ALDE Tulcea – ora 12:00
  • PNL Vâlcea – ora 10:00

* Conferinţe de presă susţinute de candidatul Alianţei USR- PLUS la preşedinţia României, Dan Barna la:

  • Brăila – ora 12:00
  • Galaţi – ora 16:45

* Piatra Neamţ: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele filialei PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc – ora 12:30, sediul din Piaţa Mihail Kogălniceanu

* Târgu Mureş: Şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali – ora 12:00

 

– Culte, Biserică

* Serbia: Un festival, conferințe și pelerinaj vor fi organizate de Biserica Ortodoxă Română – Vicariatul Dacia Ripensis, împreună cu Ariadnae Filum, în Timocul sârbesc, în localitățile Podgoraț, Bor și Lăpușnea, de Ziua Limbii Române (31 aug.). Proiectul este susţinut de Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Institutului Cultural Român, în perioada 30 august – 1 septembrie. Vineri, 30 august va avea loc conferința privind activitatea BOR în Timoc, despre limba română „Limba noastră românească – Pod peste Dunăre”, la care vor participa lideri importanți ai românilor/ vlahilor din Timoc, etnologi, reprezentanți ai mediului asociativ, jurnaliști, reprezentanți ai Ambasadei României la Belgrad. Sâmbătă, 31 august, se va desfășura Festivalul folcloric de la Podgoraț, unde participă şapte ansambluri folclorice, dintre care unul din România („Plai de dor” din Mioveni, Argeș)

 

– Administrație

* Conferinţă de presă susţinută de primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, privind funcţionarea sistemului „park&ride” – ora 11:00, la parcarea publică de la intersecţia Şoselei Berceni cu Şoseaua Olteniţei – lângă staţia de metrou Piaţa Sudului

* Brăila: Ședința ordinară a Consiliului Județean – ora 10.30

* Constanța: Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință extraordinară – ora 13:00

* Râmnicu Vâlcea: Şedinţă a Comisiei de Dialog Social Vâlcea – ora 11:30, la sediul Instituţiei Prefectului

* Suceava: Consiliului Judeţean Suceava se reunește în şedinţă ordinară – ora 11:00, la sala de şedinţe „Bucovina” din Palatul administrativ

* Tulcea: Şedinţă a Consiliului Judeţean Tulcea – ora 10:00

* Vaslui: Conferinţă de presă a Direcţiei Agricole a Judeţului Vaslui – ora 10:00

* Zalău: Consiliul județean Sălaj se reunește în ședință ordinară – ora 09:00

 

 – Justiție

* Fostul şef SRI George Maior este citat astăzi, de către procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care Laura Codruţa Kovesi are calitatea de inculpat

 

– Organizaţii

* Google România lansează proiectul „Exportă cu Google Atelierul Digital”, în București (30 aug.), Cluj-Napoca (13 şi 20 sep.), Timișoara (27 sep.), Iași (11 oct.) și Constanța (25 oct.); un program naţional gratuit adresat antreprenorilor români care doresc să îşi extindă afacerile în străinătate – ora 9:00, la Google Atelierul Digital Hub, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Matematică şi Informatică

 

– Social

* Constanţa:  HOSPICE Casa Speranţei îşi propune să stabilească un nou record mondial care să promoveze cauza pacienţilor incurabili din România chiar în Guinness World RecordsŽ. Titlul recordului este „Cel mai mare mozaic de baloane format din oameni” obţinut în prezenţa unui reprezentant desemnat de Guinness World RecordsŽ. Evenimentul va începe de la 18:00, în parcarea Centrului Comercial Tom din Constanţa, înaintea concertului „Live&Crunchy powered by Carrefour România”

* Slatina: Inaugurarea Parcului Tineretului din Slatina – ora 12:00

* Timişoara: De la ora 18:00, are loc evenimentul „Pedalarea antipoluare”, care pornește de la Catedrala Mitropolitană, sub sloganul:”Noi nu blocăm traficul, noi facem parte din trafic!”. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Timișoara

 

– Economic

* Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va organiza, în perioada 30 august – 1 septembrie, un eveniment de informare şi educaţie financiară dedicat populaţiei. Evenimentul de informare va începe alături de călătorii din trenul nr. 1681 care pleacă la Constanţa din Gara de Nord – ora 9:30. Reprezentanţii ASF vor interacţiona cu pasagerii, vor acorda asistenţă de specialitate, vor răspunde la întrebările lor şi vor distribui materiale educaţionale. Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul CFR Călători.

  • Sâmbătă şi duminică (31 august – 1 septembrie), cei care doresc să adreseze întrebări sau să solicite informaţii de la reprezentanţii ASF, îi vor putea găsi pe aceştia în zona Casino Mamaia din Municipiul Constanţa, unde, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, între orele 10:00-17:00, vor avea loc discuţii cu cei interesaţi şi vor fi distribuite materiale cu caracter educaţional

* Buzău: Conferinţă de presă organizată la Staţiunea de cercetări legumicole Buzău – ora 11:00

 

– Învăţământ

* Astăzi şi luni, 2 septembrie are loc evaluarea competenţelor digitale – proba D, în cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat din acest an (aug. – sep.)

 

– Istorie

* Constanța: Festivalul Antic Tomis 2019 transformă, timp de trei zile (30 august – 1 septembrie), zona Termele Romane (Poarta I – Edificiul Roman cu Mozaic) într-un spațiu special, dedicat istoriei antice. Programul manifestării culturale include ateliere de reconstituire istorică, ateliere de meșteșuguri antice, demonstrații de luptă, expuneri și descrieri de echipamente militare și inventare gospodărești antice, dansuri antice, lupte de gladiatori care se vor desfășura zilnic, începând cu ora 10:00. Fiecare din cele trei zile de desfășurare a festivalului are și un moment special, respectiv Ceremonia de deschidere, Jocurile Sportive Antice și Reconstituirea unei bătălii din Antichitate. Serile Festivalului Antic Tomis 2019 se vor încheia cu momente culturale autentice, pe 30 august și 1 septembrie fiind programate concerte folk, iar pe 31 august publicul poate urmări celebra piesă de teatru „Viața și pătimirile lui Ovidius Publius Naso”. Festivalul este organizat de Asociația Culturală Tomis și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, Primăriei Municipiului Constanța, Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I – Filiala Constanța și Grupului pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare Constanța

 

– Cultură

* Muzeul Național al Literaturii Române găzduieşte concertul „Broasca țestoasă și alte povestiri pe note” susținut de actorul Radu Gheorghe – ora 19:00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8 (în spatele Bisericii Albe situate pe Calea Victoriei). Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Astăzi, la Filiala Vasile Alecsandri și la Filiala Nicolae Bălcescu a Bibliotecii Metropolitane București se sărbătoreşte „Ziua Limbii Române”.De asemenea, Biblioteca Metropolitană București derulează în filialele sale sesiuni de informare, precum „Dunărea albastră”, „Alege-ți cariera potrivită!”, cluburi de lectură, ateliere de jocuri, cursuri de limbi străine, vizite documentare etc.

* Moonlight Breakfast susține un concert la Muzeul Țăranului Român – ora 20:00. Evenimentul face parte din UNDERCLOUD, Festivalul Internațional de Teatru Independent

* Alba Iulia: Maia Morgenstern şi Horaţiu Mălăele se vor afla printre invitaţii speciali ai celei de a VII-a ediţii a Alba Iulia Music & Film Festival, care va avea loc între 30 august şi 1 septembrie, în aer liber, în Cetatea Alba Carolina

  • Întâlnirile cu invitaţii speciali continuă şi sâmbătă (31 august – n.r.), când actorul Horaţiu Mălăele va fi prezent la proiecţia filmului „Moromeţii 2”, de la ora 20:45, în Piaţa Cetăţii

* Băile Pucioasa: Zilele Orașului Pucioasa se desfășoară, între 30 august și 1 septembrie, în cadrul Proiectului Cultural „Pucioasa Mon Amour”, având conceptul „Strada Schimbă Orașul”. Deschiderea oficială are loc astăzi de la ora 17:30, în Parcul Central

* Braşov: În zilele de 30 și 31 august, la Cetatea Medievală Feldioara-Marienburg și Căminul Cultural Feldioara vor rula trei pelicule românești, în prezența criticului de film Irina Margareta Nistor și a Echipei ARTIS: „Serata” (1971 – Regia: Malvina Urșianu), „Duminica la ora 6”(1966 – Regia: Lucian Pintilie), „Marea Unire – România, la 100 de ani” (film documentar marca „Agerpres”)

* Câmpulung Muscel: Festivalul Posada Rock revine cu o nouă ediție, în perioada 30 august – 1 septembrie – ora 15:00, pe Stadionul Municipal

* Cluj-Napoca: Manifestări dedicate Zilei Limbii Române – ora 16:00, la Centrul de Cultură Urbană „Casino” din Parcul Central „Simion Bărnuţiu”. În cadrul evenimentului vor susține conferințe scriitorul Horia Bădescu, prof. dr. Ovidiu Pecican, prof. dr. Ilie Rad și Gabriela Lungu. Actorul Ruslan Bârlea, de la Teatrul Național, va susține un recital de poezie. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor, Filiala Cluj

* Constanța: Cea de-a IV-a ediție a evenimentului cultural „Seară de Jazz” – ora 19:00, faleza Cazinoului. Manifestarea este organizată de Uniunea Armenilor din România – sucursala Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța

* Deva: Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva organizează a doua ediţie a  festivalului de jazz în aer liber, în zilele de 30 august, 31 august și 1 septembrie 2019, începând cu ora 19:00, în Parcul Cetății din Deva. Nume cunoscute și recunoscute la nivel mondial asigură line-up-ul ediției:Paperjam (RO), Janet Evra Trio (SUA), Letecki Pekinezeri (MK), Monstein Ensemble (CH), The Gamblers – Sremska Mitrovica – (SRB), Blue Noise (RO), Sorin Zlat Quintet(RO), Steel Jazz Quartet&Nistor Purcariu (RO). Momentul de vârf al festivalului este asigurat de către  Martha High & The Soul Cookers (SUA)

* Hunedoara: În perioada 30 august – 1 septembrie, Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” va ajunge pentru prima dată în localitate, invitând spectatorii la trei seri de film clasic românesc. Proiecțiile vor avea loc în aer liber, în fața Casei de Cultură – Centrul Pietonal Corvin, cu începere de la ora 20:30.

  • Astăzi, cinefilii sunt invitați să vizioneze prima parte a filmului istoric „Mihai Viteazul” – „Călugăreni”, urmând ca sâmbătă, 31 august să fie prezentată partea a doua a filmului, „Unirea

* Iași: Filarmonica de Stat „Moldova” Iași susține un concert vocal-simfonic dedicat deschiderii stagiunii estivale – ora 19:00, în Grădina Palas. Participă Orchestra simfonică și Corul academic Gavriil Musicescu, dirijor – Radu Popa, dirijorul corului – Doru Morariu; prezintă Anca Ciobanu

* Ploieşti, jud. Prahova: Cu prilejul celei de a VII-a ediţii a Zilei Limbii Române, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale celebreză una dintre cele mai importante zile ale identităţii naţionale prin următorul program:

  • ora 11:00 – Matineu muzeal: „Limba noastră-i o comoară“ – participă Ansamblul vocal „Floricica“ al Zonta Club Ploieşti – la Muzeul „Ion Luca Caragiale”
  • ora 11:00 – Expoziţie temporară: „Mihai Eminescu – cartofilie şi corespondenţă inedite” – la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Str. Toma Caragiu, nr. 10

* Sibiu: Una dintre cele mai apreciate actrițe ale scenei românești, Lamia Beligan, este invitata unui nou eveniment Round Table Sibiu. Întâlnirea cu publicul sibian va avea loc astăzi, de la ora 19:00, într-un nou un spectacol – conferință moderat de jurnalista Oana Ciucă Lázár. Desfășurându-se în spațiul inedit al terasei de pe acoperișul Bibliotecii Județene ASTRA, dialogul va fi completat de intermedii artistice susținute la violoncel de Csilla Kecskés Ávéd. Programul va cuprinde Suita nr. 1 pentru violoncel solo de J.S. Bach și Suita nr. 3 pentru violoncel solo, de Paul Hindemith

* Sighișoara: DAVA Festival revine cu a doua ediție, în perioada 30-31 august, în fosta fabrică de sticlă

* Timişoara: Conferinţă de presă privind Festivalul Evreiesc Timişoara – ora 11:00, la Palatul Administrativ Timiş

* Tulcea: În perioada 30 și 31 august, are loc a V-a ediție a Dichis’n’Blues, în cele două zile ale festivalului urmând să urce pe scenă Kenny Neal (SUA), O Sister! (Spania), The Blues Overdrive (Danamarca) și Equilateral Guitar Union (România) – ora 19:00, la Casa Avramide

* Vama Veche: Rock’n Sat, festival de rock fabricat în Vama Veche, are loc în perioada 30-31 august, pe Strada Falezei nr. 75

* Veneţia: Începând cu ora 16:00, în Sala de Conferinţe a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu prilejul celebrării Zilei Limbii Române, va avea loc un eveniment menit să (re)aducă în atenţia publicului italian şi românesc din zonele adiacente Veneţiei opera pentru copii şi adolescenţi a unuia dintre cei mai importanţi scriitori români: Mihail Sadoveanu. Lucrarea selectată pentru acest proiect cultural este «Dumbrava minunată», operă a unui clasic al literaturii române care tratează într-o manieră realist–fantastică tema copilăriei. Evenimentul este destinat copiilor şi adolescenţilor români şi italieni din regiunea Veneto, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, care sunt interesaţi de literatura română

 

– Sport

* Tulcea: RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine în localitate, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an consecutiv. Anul acesta toate acțiunile noastre stau semnul AUR-ului (Apele Unite ale României). Festivalul care lansează toamna în Deltă va debuta, ca în fiecare an, cu o paradă de ambarcațiuni pe Dunăre. Vor participa, pe lângă Ivan Patzaichin, oficialitățile municipiului Tulcea, secretarul de stat coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României – László Borbély, precum și secretarul de stat și șeful Departamentului de Relații Diplomatice de la Ministerul de Externe al Ungariei – Iglói Nagy István și Murányi Gergely

  • Astăzi, are loc o conferinţă de presă – de la ora 9:00, la sediul CJ Tulcea, sala Dobrogea
  • Duminică, 1 septembrie, este organizată Conferința Națională „Apele Unite ale României – AUR pentru 2030” în contextul unui proiect de conștientizare privind rolul râurilor în consolidarea comunităților durabile din România, derulat împreună cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, care coordonează Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030

* Se dispută primele două meciuri din cadrul etapei a 8-a a Ligi 1 de fotbal:

  • FC Botoşani – Academica Clinceni – ora 18:00, la Stadion „Municipal” – Botoşani
  • FC Voluntari – Universitatea Craiova – ora 21:00, la Stadion „Anghel Iordănescu” –  Voluntari

* Monaco: Are loc tragerea la sorţi a grupelor Europa League la fotbal – ora  14:00)

* Sabac/Serbia: CSM Oradea evoluează în turul I preliminar al Ligii Campionilor la polo pe apă

  • CSM Oradea vs Steaua Roşie Belgrad – ora 10:30
  • CSM Oradea vs Dinamo Moscova – ora 18:30

 

– Diverse

* Dobrovăț jud. Iași: Afterhills 2019 este dedicat tinerilor iubitori de trap, EDM și trance (30 – 1 sep.)

* Oradea: Festivalul The Big Picnic se desfășoară în Parcul Cetății, în perioada 30 august – 1 septembrie

* Satu Mare: În organizarea Retromobil Club România și Oldtimer Club Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, a Primăriei Municipiului Satu Mare și a Primăriei Municipiului Carei, în zilele de 30 – 31 august, are loc etapa jubiliară cu numărul XX a concursului național dedicat vehiculelor istorice „Raliul Carpați Retro”. Astăzi, de la ora 8:30, în Piața Libertății, în fața Catedralei Romano-Catolice, cele 40 de mașini se vor alinia pentru a fi admirate, până la ora 10:00 când pornesc în cursă

* Sibiu: Festivalul Mediteranean Sibiu (30 august – 1 septembrie), eveniment culinar dedicat fructelor de mare și dulciurilor turcești – ora 10:00, în Piața Habermann

 

– S-a întâmplat într-o zi de 30 august

* Acum 484 de ani (1535) s-a încheiat înălţarea bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava (începută la 10.VIII.1534), ctitorie a domnitorului Moldovei Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546)

* Acum 321 de ani (1698) apărea, la Iaşi, prima scriere filosofică românească – „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul” de Dimitrie Cantemir, aceasta fiind şi prima antologie din literatura română, prin numeroasele texte române şi străine existente în lucrare

* Cu 142 de ani în urmă (1877) avea loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii din Războiul de Independenţă. Trupele române au ocupat puternica redută Griviţa-1. Au căzut în luptă maiorul Gheorghe Şonţu (1851-1877), căpitanul Valter Mărăcineanu (1840-1877) şi aproape 800 de soldaţi (30.VIII/11.IX)

* Acum 138 de ani (1881) inginerul francez Clément Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo din Franţa

* Se împlinesc 105 ani (1914) de când a avut loc primul spectacol al „Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra” (cu piesa „Soţul ideal” de Oscar Wilde; în distribuţie: Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza-Bulandra, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Constantin Toneanu). Compania s-a numit ulterior „Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin” şi a funcţionat, cu o întrerupere de doi ani în timpul Primului Război Mondial, până în 1941, fiind unul dintre cele mai importante teatre ale Capitalei (30.VIII/12.IX)

* Cu 79 de ani în urmă (1940) se semnau, la Viena, documentele „arbitrajului” germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi cedată Ungariei horthyste

* În urmă cu 71 de ani (1948) apărea Decretul privind înfiinţarea şi organizarea Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (replică a poliţiei politice sovietice), cu atribuţiile de „apărare a cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare România contra duşmanilor din interior şi exterior”; primul şef al Securităţii, cu funcţia de director general, a fost Pantelimon (Pantiuşa) Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie), agent al NKVD-ului

* Acum 56 de ani (1963) a devenit operaţional „telefonul roşu” între Moscova şi Washington. Uniunea Sovietică şi Statele Unite au decis, la 20 iunie acelaşi an, stabilirea unei linii directe de comunicaţii între Kremlin şi Casa Albă, pentru a preveni riscurile declanşării accidentale a unui război nuclear (nevoia unei astfel de linii directe a apărut în urma „crizei rachetelor din Cuba”, din octombrie 1962, când cele două super-puteri ale „războiului rece” au fost la un pas de a declanşa un război nuclear)

* Se împlinesc 35 de ani (1984) de la primul zbor al navetei Discovery, cea mai veche dintre cele trei navete spaţiale americane. În anul 2011 a aterizat pentru ultima oară în Florida, după ce a încheiat cu succes cea de-a 39-a misiune în spaţiu, făcând ultima reverenţă înainte de a lua drumul spre muzeu. Discovery a petrecut 365 de zile pe orbită, de la intrarea sa în funcţiune, în 1984, a înconjurat în total Pământul de 5.830 de ori şi a parcurs 238 de milioane de km

* Cu 28 de ani în urmă (1991) Republica Azerbaidjan îşi proclama independenţa de stat

* Cu 26 de ani în urmă (1993), după o serie de tratative secrete la Oslo, se încheia primul Acord de principiu israeliano-palestinian privind autonomia palestiniană, limitată, pentru început, la Gaza şi Ierihon. Acordul a fost semnat, la 13.IX.1993, la Washington, de primul ministru al Israelului, Yitzhak Rabin, şi de preşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat. Garanţii acordului au fost SUA şi Rusia

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului (Calendarul Creştin-Ortodox 2019)

 

– 1848, 30.VIII/13.IX: S-a născut Gheorghe Bengescu, diplomat şi publicist; din 1872 a desfăşurat o intensă activitate diplomatică, funcţionând la mai multe legaţii ale României în străinătate; delegat al României pe lângă Comisia Europeană a Dunării; membru titular al Academiei Române din 1921 (m. 1921)

 

– 1891: A murit Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist; contribuţii originale îndeosebi în geometrie şi optică; membru titular al Academiei Române din 1879 (n. 1830)

 

– 1897: S-a născut Aurel Petrescu, regizor şi operator de film, publicist, grafician, caricaturist, ilustrator de carte şi creator de benzi desenate; pionier al filmului de animaţie românesc (m. 1948)

 

– 1899: S-a născut arheologul Dinu Rosetti, preocupat de cercetarea vestigiilor din Bucureşti (m. 1979) – 120 de ani

 

– 1901: S-a născut pictorul Dimitrie Ştiubei, unul dintre cei mai reprezentativi pictori ai mării; stabilit în RFG, din 1976 (m. 1986)

 

– 1910: S-a născut istoricul literar Augustin Z. N. Pop; în paralel cu contribuţiile la lămurirea unor probleme ale culturii şi literaturii vechi, şi-a consacrat eforturile în direcţia elucidării problemelor biografiei eminesciene (m. 1988)

 

– 1913: S-a născut medicul neurolog Vlad Voiculescu; contribuţii la cunoaşterea rolului scoarţei cerebrale; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2001)

 

– 1927: S-a născut chimistul şi profesorul Victor-Emanuel Sahini; intensă activitate ştiinţifică în domeniile chimiei fizice, spectroscopiei moleculare, chimiei cuantice; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2017)

 

– 1929: A murit Emanoil Riegler, medic, farmacolog şi profesor; a acordat o deosebită importanţă colaborării dintre clinică şi laboratorul de chimie biologică; membru corespondent al Academiei Române (n. 1854) – 90 de ani

 

– 1934: A murit publicistul transilvănean Ion Rusu-Abrudeanu, redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu; ulterior a scris pentru ziarele „Timpul”, „Adevărul” şi „Dimineaţa”, care apăreau la Bucureşti (n. 1870) – 85 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 21.VIII.1934

 

– 1936: S-a născut prozatorul şi publicistul Dumitru Matală

 

– 1938: S-a născut Adrian Neculau, psiholog, profesor universitar, iniţiator de şcoală în psihologia socială (m. 2012)

 

– 1941: S-a născut basul şi profesorul George Emil Crăsnaru, stabilit în Germania

 

– 1942: S-a născut Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar (m. 1994)

 

– 1949: S-a născut (la Brașov) Peter Maffay (nume la naștere: Peter Alexander Makkay), cunoscut compozitor, autor şi interpret de rock în limba germană din Germania, Austria şi Elveţia; a emigrat cu familia în Germania în anul 1963 – 70 de ani

 

– 1950: A murit (în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, ca deţinut politic) Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic liberal; specialist în istoria Evului Mediu; împreună cu Ioan Lupaş a fondat (1920) Institutul de Istorie Naţională din Cluj; ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte (1934-1935; 1938-1939) şi preşedinte al acestui for (1935-1938) (n. 1876). NOTĂ: Unele surse dau ca an al morţii 1954

 

– 1952: S-a născut economistul şi profesorul Daniel Dăianu; ministru al finanţelor (1997-1998); europarlamentar (2007-2009); membru titular al Academiei Române din 2001; din data de 16 iulie 2019, îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Fiscal, instituţie independentă, înfiinţată prin legea responsabilităţii fiscal-bugetare şi compusă din 5 membri cu experienţă în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare

 

– 1959: S-a născut Ralu Filip, jurist și jurnalist; preşedinte al Consiliul Naţional al Audiovizualului (2002-2007) (m. 2007) – 60 de ani

 

– 1964: A murit Scarlat Lambrino, epigrafist şi istoric al antichităţii greco-romane; stabilit în Portugalia, din 1947; membru corespondent al Academiei Române din 1934 (n. 1891) – 55 de ani

 

– 1965: S-a născut A.G. Weinberger, compozitor şi solist vocal, promotor al blues-ului american în România, chitarist, producător şi realizator de emisiuni radio şi de televiziune

 

– 1982: S-a născut sportiva Alina Alexandra Dumitru, prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc (Beijing, 2008)

 

– 1989: A murit Costin Murgescu, economist, jurist, gazetar, cercetător, diplomat; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, publicând lucrări în domeniul gândirii economice româneşti şi universale şi al economiei politice; membru al Academiei Române din 1963 (n. 1919) – 30 de ani

 

– 1992: A murit (la Wernack, Germania) Mihai Berindei, trompetist, saxofonist, conducător de formaţii de jazz şi critic muzical (n. 1907)

 

– 1992: A murit regizorul de film documentar Gheorghe Horvat (n. 1934)

 

– 2009: A murit Dan-Alexandru Voiculescu, compozitor, muzicolog, pianist şi profesor universitar (n. 1940) – 10 ani

 

– 2012: A murit Cornel Todea, regizor de teatru, de film şi operă, realizator tv. (n. 1935)

 

– 2014: A murit scenograful şi creatorul de costume Ion Oroveanu (n. 1927) – 5 ani

 

– 2015: A murit Dan Iordăchescu, bariton – cântăreţ şi actor de operă, profesor (n. 1930)

 

– 2016: A murit profesorul, dirijorul şi compozitorul Gheorghe Gomoiu; fondator şi dirijor, timp de 46 de ani, al Corului de Cameră „Ars Nova” de la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti; contribuţie majoră la lansarea şi organizarea Festivalului Internaţional de Muzică Corală „D.G. Kiriac” (n. 1939)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Beijing: Premierul chinez Li Keqiang se întâlneşte cu preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, în cadrul vizitei pe care acesta o efectuează în această ţară

 

– Austria: Vizita şefei statului slovac, Zuzana Caputova

 

– Norvegia: Vizita şefului diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu

 

– Haga, Olanda: Este anunţat oraşul gazdă al concursului Eurovision 2020

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Persoanelor Dispărute” a fost declarată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 21 decembrie 2010, prin Rezoluția 65/209, în care se exprimă profunda îngrijorare față de creșterea fenomenului disparițiilor forțate sau involuntare în diferite regiuni ale lumii și este salutată intrarea în vigoare a Convenției internaționale pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate, adoptată la 20 decembrie 2006

 

– 1748: S-a născut pictorul francez Jacques-Louis David, şeful şcolii neoclasice din Franţa; pictor de curte al lui Napoleon I (m. 1825)

 

– 1797: S-a născut scriitoarea britanică Mary Shelley, considerată drept precursoarea scrierilor ştiintifico-fantastice moderne; cunoscută mai ales pentru romanul Frankenstein (1818); soţia poetului Percy Shelley (m. 1851)

 

– 1811: S-a născut scriitorul francez Théophile Gautier (m. 1872)

 

– 1844: A murit astronomul englez Francis Baily (n. 1774) – 175 de ani

 

– 1852: S-a născut Jacobus Henricus van ‘t Hoff, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel în anul 1901, părintele fondator al stereochimiei, domeniu al chimiei care studiază structurile spațiale și repartizarea moleculelor și atomilor din diferitele elemente chimice (m. 1911)

 

– 1883: S-a născut Theo van Doesburg, pictor şi teoretician de artă olandez (m. 1931)

 

– 1884: S-a născut Theodor Svedberg, chimist şi fizician suedez; a construit prima ultracentrifugă (1922); contribuţii la studiul suspensiilor şi al soluţiilor coloidale; Premiul Nobel pentru chimie pe 1926 (m. 1971) – 135 de ani

 

– 1907: S-a născut (la Buenos Aires, Argentina) pictoriţa suprarealistă italiană Leonor Fini; a realizat şi scenografie şi costume pentru spectacole de teatru (m. 1996, la Paris)

 

– 1912: S-a născut australianca Nancy Wake, unul dintre cei mai apreciaţi agenţi secreţi ai Aliaţilor din timpul celui de-al doilea război mondial; era supranumită de Gestapo „Şoarecele alb”, datorită abilităţii sale de a scăpa de fiecare dată de militarii nazişti; a fost decorată de Franţa cu cea mai înaltă distincţie militară pentru rolul avut în Rezistenţa franceză; pentru meritele sale a mai fost decorată de Statele Unite, de Marea Britanie şi de Australia (m. 2011)

 

– 1919: S-a născut cântăreaţa americană Kitty Wells (numele real: Ellen Muriel Deason), principala voce feminină a muzicii americane country între anii 1953 şi 1968 (supranumită şi „Queen of Country Music”) (m. 2012) – 100 de ani

 

– 1928: A murit Franz von Stuck, pictor simbolist, sculptor, gravor şi arhitect german (n. 1863)

 

– 1935: A murit scriitorul francez Henri Barbusse (n. 1873)

 

– 1958: S-a născut ziarista rusă Anna Politovskaia, celebră pentru articolele sale critice la adresa Guvernului de la Moscova pe tema războaielor din Cecenia; autoarea mai multor cărţi despre aceste războaie (m. 2006, asasinată)

 

– 1972: S-a născut Cameron Diaz, actriţă americană

 

– 1974: S-a născut Camilla Läckberg, scriitoare suedeză de romane poliţiste – 45 de ani

 

– 2003: A murit actorul american de film Charles Bronson (n. 1921)

 

– 2006: A murit scriitorul egiptean Najib Mahfuz (Naguib Mahfouz); laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1988, primul scriitor de naţionalitate arabă laureat al acestui premiu; acordarea acestei distincţii a fost contestată de către arabi care l–au acuzat de tratarea exclusivistă a problemelor Egiptului; la 14.10.1994, scriitorul a fost ţinta unui atentat al fundamentaliştilor islamici, căruia i–a supravieţuit cu greu (n. 1911)

 

– 2006: A murit actorul american de film Glenn Ford (n. 1916)

 

– 2010: A murit Alain Corneau, regizor de cinema, producător, scenarist şi actor francez (n. 1943)

 

– 2011: A murit cântăreaţa basarabeancă Alla Baianova, considerată regina romanţelor ruseşti (n. 1914)

 

– 2013: A murit poetul irlandez Seamus Heaney; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1995 (n. 1939)

 

– 2015: A murit Wes Craven (nume real: Wesley Earl Craven), regizor de film, actor şi scenarist american, maestru al filmelor de groază (n. 1939)

 

– 2015: A murit neurologul şi scriitorul britanic Oliver Sacks (n. 1933)