Corul Madrigal deschide seria concertelor de noapte din Festivalul Internațional George Enescu

Sâmbătă, 31 august, de la ora 22.30, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va deschide, la Ateneul Român, secțiunea „Concertele de la miezul nopții” din cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2019.
Corul Madrigal, coordonat de Anna Ungureanu, va fi parte integrantă a unuia dintre cele mai spectaculoase și așteptate evenimente ale festivalului – La Cetra d’Orfeo „Ay Amor!” -, un proiect realizat și dirijat de muzicianul belgian Michel Keustermans.

„Este o imensă bucurie să deschidem această secțiune a Festivalului. În toată istoria acestui eveniment emblematic pentru cultura românească, Madrigalul a fost mereu prezent, de la prima ediție. Cu atât mai mult colaborarea de anul acesta cu un muzician atât de versatil ca Michel Keustermans ne onorează.” – a declarat Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal.

„Corul Madrigal este minunat. Are o sonoritate precisă și o tonalitate perfectă, creată de voci foarte frumoase, puternice și pline de vitalitate. Mă aștept să fie un concert excelent. Cred că pentru public va fi o experiență inedită pe care sper să o îndrăgească”, a spus Michel Keustermans.

Spectacolul La Cetra d’Orfeo „Ay Amor!” este un periplu muzical în universul sonor și afectiv al barocului, cu o selecție de creații muzicale realizată de Michel Keustermans, ce urmează planul ideatic al spectacolului cristalizat în jurul ideii de iubire, temă care a inspirat din plin compozitorii secolelor 16 – 18. Falconieri, Flores, Encina, sau Frescobaldi sunt doar câteva dintre semnăturile pe care le poartă muzicile spectacolului, ce ne invită să decoperim „…cântul profund al ţărilor latine în zorii barocului, unde savanteria şi popularul se întâlnesc într-o muzică sensibilă, emoţionantă şi exuberantă. Dansatorii spanioli îi subliniează toată mândria, seducţia şi nobleţea în sunetul castanietelor şi-n pocnetele din călcâi.”
La Cetra d’Orfeo „Ay Amor!” este un spectacol care se modelează după formarea renascentistă a creatorului său: absolvent de arhitectură și inginerie, interpret, dirijor și compozitor – tot la fel și spectacolul aduce laolaltă dansuri baroce, costume de epocă și tradiționale, instrumentiști și soliști vocali dar și inconfundabila sonoritate a Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, un ansamblu care a scris deja pagini de istorie în zona repertoriului baroc. Pe scenă se vor afla Marie De Roy – sopană, Johan Van Aken – vioară, Martin Bauer – viola da gamba, Hannelore Devaere – harpă triplă, Philippe Malfeyt – teorbă și vihuela, Ariane De Bievre – percuţie, charango și flaut traversier, Michel Keustermans – flaute, Maria-Angeles Hurtado, Jaime Puente și Lieven Baert – dansatori.
Coregrafie: Lieven Baert, Jaime Puente și Maria-Angeles Hurtado
Costume moderne: Lieven Baert
Costume de epocă: Jaime Puente

Creat de Michel Keustermans, La Cetra d’Orfeo (Lira lui Orfeu) este un ansamblu de muzică veche a cărui originalitate constă în varietatea programelor prezentate publicului într-un mod viu și accesibil tuturor. Abordarea artistică a ansamblului este meticulos construită, ca o călătorie în care ascultătorul se simte condus atât la nivel afectiv, cât și la nivel spiritual, către unul sau mai multe momente importante. Alcătuită dintr-un nucleu de artiști specializați în interpretările din secolele XIV‑XVIII, ansamblul este recunoscut ca operatorul cultural oficial al Comunității Franceze.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate. În 2019, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a împlinit 56 de ani de activitate neîntreruptă, devenind astfel unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.

Mai multe despre spectacolul La Cetra d’Orfeo „Ay Amor!” găsiți pe site-ul oficial al Festivalului Internațional George Enescu.

RADOR (30 august)