Celebrul dirijor Ion Marin anunță o nouă colaborare de elită, prin preluarea turneului european al  Filarmonicii din Sankt Petersburg. Inițial, concertele din Italia și Elveția au fost programate cu  Yuri Temirkanov la pupitru, însă dirijorul principal al orchestrei a anunțat imposibilitatea prezenței sale în acest proiect, din motive de sănătate. Ion Marin extinde astfel colaborarea din această stagiune cu Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg (un parteneriat început încă din anul 2014), în al cărei program fusese deja anunțat că va dirija ciclul de concerte dedicat muzicii franceze, unul dintre repertoriile favorite ale celebrului muzician de origine română.

Dirijorul Ion Marin va conduce, așadar, renumita Filarmonică din St. Petersburg în turneul ce debutează chiar în această săptămână în cinci orașe din Italia și Elvetia. Programul cuprinde Simfonia a 9-a “Din Lumea Nouă” de Antonin Dvorak și Simfonia nr. 1 de Gustav Mahler. Turneul va avea loc în săli faimoase din Verona, Merano, Milano și Torino (între 11 și 15 septembrie), iar apoi în Elveția, la Lugano ( în 16 septembrie).

 

Alte informații despre dirijorul Ion Marin:

Personalitate fascinantă a scenei muzicale internaționale, dirijorul Ion Marin este unul dintre puținii dirijori care se manifestă la cel mai înalt nivel atât în domeniul muzicii simfonice, cât și în cel al operei. Este invitat frecvent să dirijeze pe scenele marilor opere ale lumii și a condus toate orchestrele europene importante, cum sunt Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, London Symphony Orchestra, Philharmonia, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma și Orchestra Filarmonică din St. Petersburg.

 

Pe plan național și european, Ion Marin este o personalitate recunoscută în mod oficial pentru serviciile deosebite aduse culturii, artei și imaginii României în lume, precum și pentru dimensiunea socială a impactului său. Activitatea profesională a muzicianului este întregită de implicarea hotărâtoare și ferventă în două mari programe, atât culturale, cât și sociale. Ion Marin este Directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și, de asemenea, Președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi România, instituit în 2011 la inițiativa domniei sale. După opt ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a strâns sub umbrela sa peste 1.300 de coruri. Aproape 50.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, construind nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre. Din ianuarie 2019, odată cu înființarea Orchestrei Uniunii Europene, când România a preluat președinția rotativă a UE, Ion Marin a fost numit manager si director artistic al acestui amplu proiect de diplomație culturală.

 

Biroul de presă

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Programul Național Cantus Mundi