Premierul britanic Boris Johnson a declarat că trebuie respectat termenul pentru ieşirea din Uniunea Europeană

„Radiojurnal” – Realizator: Constanţa Comănici – Reporter: Dan Vasiliu, Londra
Realizator: Un Brexit fară acord ar reprezenta un eşec atât pentru guvernul britanic, cât şi pentru cel irlandez, a declarat premierul Boris Johnson în prima sa vizită oficială la Dublin. El s-a întâlnit cu omologul sau irlandez, Leo Varadkar, care i-a transmis că nu va accepta înlocuirea „backstop”-ului până când nu vor exista variante concrete şi viabile care pot garanta că graniţa irlandeză va rămâne deschisă, iar integritatea pieţei unice va fi protejată.
Reporter: În ziua în care intră în vigoare legea care obligă guvernul să ceară o amânare a Brexit-ului, premierul Boris Johnson a schimbat tonul discursului său anterior. Dacă până acum a susţinut că ieşirea din Uniunea Europeană va avea loc până la 31 octombrie, indiferent de circumstanţe, el a declarat astăzi la Dublin că termenul trebuie respectat, pentru că altfel s-ar pierde definitiv încrederea în clasa politică, dar că e de preferat ca acest lucru să se întâmple cu un acord.
Boris Johnson: Vreau o înţelegere. Am analizat cu atenţie varianta fără acord şi am estimat consecinţele. Da, acest scenariu este încă posibil, dar ar fi un eşec pentru care am fi toţi corespunzători. Pentru binele mediului de afaceri, pentru fermieri şi pentru milioanele de oameni care se bazează pe noi pentru a ne folosi imaginaţia şi creativitatea ca să rezolvăm această situaţie, îmi doresc să putem încheia un acord.
Reporter: De cealaltă parte, premierul irlandez, Leo Varadkar, s-a arătat deschis oricăror propuneri concrete care ar putea rezolva problema „backstop”-ului şi ar facilita astfel încheierea unei întelegeri.
Leo Varadkar: Sunt pregătit să ascult orice propunere constructivă prin care putem să ne îndeplinim scopurile comune. Dar ce nu putem face şi nu vom face este să acceptăm înlocuirea „backstop”-ului cu o promisiune. Afacerile noastre au nevoie de garanţii pe termen lung şi oamenii de pe această insulă, de ambele părţi ale graniţei, trebuie să ştie că viaţa şi securitatea nu le vor fi expuse riscurilor din cauza Brexitului./cmorozanu/dstanesc

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 septembrie)