172 de medicamente utilizate în tratamentele oncologice au primit interdicţia de a fi exportate

172 de medicamente utilizate în tratamentele oncologice au primit interdicţia de a fi exportate, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Ministrul de resort, Sorina Pintea, afirmă că, în prezent, 12 medicamente din această categorie au probleme la aprovizionare, din motive comerciale. Pentru a evita riscul întreruperii tratamentului pentru pacienţi, demnitarul a semnat autorizaţii de nevoi speciale. În urma unei analize de specialitate, s-a ajuns la concluzia că există acelaşi risc de aprovizionare şi în cazul a încă 26 de medicamente. Potrivit ministrului, în acest moment, legislaţia permite eliberarea de autorizaţii de nevoi speciale pentru medicamentele care au stocuri minime, însă nu se poate utiliza această metodă pe perioadă lungă. Printre medicamentele supuse acestui ordin se numără Carboplatin, Transmusiab, Cisplatin şi Docetaxelum – ne-a transmis reporterul RRA, Adriana Turea./aburtoi/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 septembrie)