Nava şcoală Mircea efectuează o croazieră pe Dunăre

Nava şcoală Mircea se află până pe 23 septembrie într-un marş de instrucţie pe Dunăre, pentru a încheia seria evenimentelor organizate cu ocazia împlinirii a 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare române. Pentru prima dată în istoria sa, bricul a acostat ieri într-un port dunărean, la Tulcea. Au asistat la eveniment câteva sute de persoane, care apoi au vizitat velierul cunoscut drept ‘bijuteria Marinei Române’. Bricul va putea fi vizitat şi astăzi, la Tulcea, iar mâine va porni spre Galaţi, unde va acosta la ora 17:00.

Cornel Rogozan: Nava şcoală Mircea, construită în 1939, vine în continuarea primei nave Mircea construită în 1882 în Anglia şi care a fost o navă şcoală adusă în ţară ca urmare a înfiinţării Şcolii Copiilor de Marină la Galaţi, în 1881. A fost adusă un an mai târziu acea navă, cu care s-a făcut cadeţie pentru generaţiile de cadeţi.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 septembrie