Statul ar trebui să îi sprijine mai mult pe antreprenori – consideră preşedintele Centrului Român al Energiei, Corneliu Bodea

Statul ar trebui să îi sprijine mai mult pe antreprenori – consideră preşedintele Centrului Român al Energiei, Corneliu Bodea. La o conferinţă pe teme de energie, organizată la Palatul Parlamentului, el a explicat care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă antreprenorii români şi industria, în general:

Corneliu Bodea: Nu mai există forță de muncă și nu avem de unde să aducem, nu avem lângă noi state care pot să fie furnizor de forță de muncă pentru noi. Al doilea context nepotrivit este ce se întâmplă cu zona de licitații publice, fie că sunt companii de stat sau nu, dar sunt supuse legislației achizițiilor publice, se licitează exclusiv cu prețul cel mai scăzut. Iar al treilea element este cel de finanțare. Băncile din UE au reglementare peste reglementare. Chiar dacă ar dori să sporească expunerea și finanțarea, nu reușesc să o facă datorită clenchului ăsta în care sunt cu Banca Centrală Europeană, cu propriile probleme pe care le au în ţările de unde provin ele. Ne aflăm într-o situaţie în care nu există capital pentru a garanta și pentru a susține în continuare dezvoltarea companiilor.

Realizator: Antreprenorii care doresc să îşi extindă afacerile în străinătate sunt sprijiniţi de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a declarat, la acelaşi eveniment, secretarul de stat, Paula Pârvănescu. Ea a explicat că instituţia pe care o reprezintă oferă sprijin financiar pentru participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, dar şi informaţii, prin reţeaua de ataşaţi comerciali din străinătate – ne-a transmis reporterul RRA Iulian Olescu./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 septembrie