Seria de prelegeri „Istoria sionismului din România” la „Cafeneaua Românească” de la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv continuă evenimentele organizate în limba ebraică și destinate descendenților evreilor originari din România – generațiile a II-a și a III-a, cu o serie de prelegeri intitulată „Istoria sionismului din România”, în cadrul „Cafenelei Românești”, ce-i va avea ca invitați pe profesorul Avraham Daskal și pe cercetătoarea Sylvia Hershcovitz. Prezentările celor doi vor aborda diverse aspecte ale sionismului din România secolelor XIX și XX.

Evenimentele, în limba ebraică, vor fi realizate în colaborare cu grupul „Shorashim Romanim – Rădăcini românești” și vor avea loc la sediul ICR Tel Aviv, în datele de 19 și 26 septembrie 2019, ambele cu începere de la ora 18:00.

Avraham Daskal este lector la Universitatea Bar-Ilan și autor al mai multor studii despre istoria sionismului care abordează inclusiv situația acestuia în România. Prelegerea sa, din data de 19 septembrie, intitulată 100 de ani de la dispariția lui Aaron Aharonsohn, fondatorul mișcării de rezistență „Nili”, va trata următoarele subiecte: istoria familiei Aharonson, mișcarea underground Nili, prima Aliya românească, sionismul din România, Congresul de la Focșani.

Sylvia Hershcovitz este în prezent doctorandă la departamentul de istorie contemporană a evreilor al Universității Bar-Ilan, având o diplomă de master în istorie evreiască și studii de gen de la Institutul Schechter din Ierusalim. Sub coordonarea prof. Moshe Rosman lucrează la o lucrare de doctorat despre filiala românească a organizației de femei sioniste din România în prima parte a sec. XX, având ca studiu de caz Asociația Culturală a Femeilor Evreice, fondată în 1919 la inițiativa și conducerea Nadiei Stein. Sylvia Hershcovitz va susține o prelegere pe această temă în data de 26 septembrie 2019.