Un document privind aplicarea strategiei 5G va fi trimis CSAT, a anunţat ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu

Un document privind aplicarea strategiei 5G, adoptată în august de guvern, va fi trimis în curând CSAT, a anunţat ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu. E a fost invitat ieri, de către liberali, la Camera Deputaţilor la „Ora Guvernului”. Opoziţia acuză Executivul de lipsă de transparenţă privind strategia 5G, în timp ce autorităţile afirmă că programul a beneficiat de o largă dezbatere publică. Iulia Gherman cu detalii.
Reporter: Liberalii, susţinuţi de reprezentanţii grupurilor parlamentare din opoziţie, au acuzat guvernul de lipsă de transparenţă în privinţa modului în care va fi aplicată strategia 5G de implementare a noii generaţii tehnologice în comunicaţiile mobile. Deputatul PNL Sorin-Dan Moldovan a subliniat că se va pierde şansa creării de locuri de muncă şi de câştiguri semnificative în viaţa economică, dacă nu se va aplica această strategie.
Sorin-Dan Moldovan: O altă problemă a guvernului o reprezintă calendarul de licitaţie pentru benzile de frecvenţă alocate dezvoltării tehnologiei 5G, unde la sfârşitul lunii septembrie trebuie lansată licitaţia. Probleme sunt şi cu bugetul de stat.
Reporter: De cealaltă parte, ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, a declarat că documentul privind strategia 5G s-a aflat în dezbatere publică înainte de a fi adoptat de guvern şi a fost elaborat în consens cu propunerile ANCOM, ale companiilor Telekom şi ale experţilor din administraţia publică şi din domeniul academic.
Sorin-Dan Moldovan: Doar în baza acestei strategii această licitaţie a putut fi lansată şi sunt şi multe alte elemente în acest document ce ţin de acoperirea cu 5G la nivel naţional.
Realizator: Social-democratul Dinu Socotar a declarat că ministrul Comunicaţiilor conduce un domeniu în care România s-a remarcat în Europa.
Dinu Socotar: Este bine cunoscut că, vizavi de viteza de internet pe care o furnizează reţelele din România, România este o fruntaşă în Europa.
Realizator: Tehnologia 5G se adresează telefoniei mobile şi presupune viteze de transfer al datelor de 10 ori mai mari decât în prezent. Autorităţile centrale speră ca în anul 2025 să existe o acoperire naţională a reţelei 5G în România./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 17 septembrie