Peste 300 de militari din Constanţa, Brăila şi Tulcea au participat ieri, pe Dunăre, la cea de-a doua etapă a exerciţiului Danube Protector 19. Şeful de Stat Major al Comandamentului Flotilei Fluviale, comandorul Marian Rîşnoveanu, a declarat presei că manevrele au fost complexe, având angrenate atât forţe navale, cât şi forţe terestre. Astăzi, la Sulina, între orele 15:00 şi 18:00, publicul va putea vizita trei nave militare fluviale, care vor fi acostate pe faleza oraşului, ne-a transmis corespondenta noastră, Luiza Rosetti./schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 septembrie)