Realizator: Ani Sandu – Ministerul Finanţelor estimează că trecerea României la statutul de piaţă emergentă secundară va permite companiilor româneşti listate sau care se vor lista la Bursă sa aibă acces la fonduri de investiţii de 30 de ori mai mari. Acum, la Bursa de Valori Bucureşti sunt listate peste 80 de companii, dar doar pe piaţa principală, iar conducerea BVB îşi propune ca în următorii ani să dubleze valoarea pieţei de capital. Anunţul furnizorului global de indici bursieri FTSC Russel a fost prezentat ca o oportunitate de a investi în România şi la întâlnirea premierului Viorica Dăncilă cu reprezentanţi ai unor companii reprezentative americane. La întâlnirea din SUA, premierul Viorica Dancilă le-a mai transmis investitorilor americani că guvernul de la Bucureşti a adoptat unele dintre cele mai ambiţioase măsuri de stimulare a afacerilor din regiune. A vorbit despre oportunităţile de afaceri din domenii esenţiale: energie, sănătate, cercetare sau tehnologia informaţiei şi comunicaţii. Potrivit unui comunicat al executivului, reprezentanţii companiilor americane au apreciat deschiderea la dialog a autorităţilor române şi creşterea bugetelor destinate investiţiilor în sănătate, infrastrucutură şi apărare./lazard/cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (28 septembrie)