Ministrul sănătații a anunțat că 450 de mii de doze de vaccin antigripal vor ajunge în teritoriu începând din 10 octombrie

450 de mii de doze de vaccin antigripal vor ajunge în teritoriu începând din 10 octombrie – a anunţat ministrul sănătăţii, Sorina Pintea. Ea a precizat în această seară, la un post de televiziune, că un nou lot de 500 de mii de doze va fi distribuit în luna noiembrie. Anul acesta, în Programul naţional de vaccinare al ministerului au fost achiziţionate 1,5 milioane de doze, cu 200 de mii mai multe decât anul trecut. Acestea sunt destinate categoriilor considerate de risc, respectiv bolnavi cronici, personal sanitar, persoane vârstnice. Amintim că, anul trecut în România au fost 199 de decese cauzate de gripă./eradu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 septembrie