Senatorii şi deputaţii se vor reuni, astăzi, în şedinţă comună, pentru citirea moţiunii de cenzură, depusă acum două zile de opoziţie. Documentul va fi dezbătut şi votat săptămâna viitoare, pe 10 octombrie. Propunerea PSD ca moţiunea să fie votată mai repede, în ziua de sâmbătă, a căzut ieri la vot, prilej pentru formaţiunile de opoziţie să susţină că partidul de guvernământ a pierdut majoritatea în legislativ. În textul moţiunii se spune că soluţia după demiterea guvernului PSD înseamnă adoptarea unui program de guvernare responsabil, orientat către dezvoltarea şi modernizarea ţării şi către prosperitatea reală a fiecărui român. Amalia Bojescu a surprins declaraţiile politicienilor pe acest subiect:
Reporter: Premierul Viorica Dăncilă afirmă că opoziția încearcă să se organizeze pentru moțiunea de cenzură și nu are numărul necesar de voturi pentru a dărâma guvernul:
Viorica Dăncilă: Această tărăgănare a votului chiar de către semnatarii ei arată în același timp cât de tare își doresc să vină la guvernare. Oricât ați încercat să tărăgănaţi acest vot moțiunea nu va trece.
Reporter: Opoziția consideră însă că a trecut un test important în parlament, prin faptul că a reușit prin vot să respingă programul pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură stabilit inițial:
Ludovic Orban, președintele PNL: Lucrul cel mai important care s-a demonstrat este faptul că opoziția are majoritate în parlament. De asemenea, s-a demonstrat clar că guvernul Dăncilă este în minoritate în Parlament.
Reporter: USR consideră că în urma votului de astăzi se prefigurează foarte clar că guvernul Dăncilă va cădea săptămâna viitoare.
Stelian Ion, deputatul USR: Este doar o chestiune de timp să se întâmple acest lucru. Şi pesediștii s-au mobilizat și-au adus toți oamenii, cu toate asta nu au reușit să-și stabilească, să-și impună abuziv programul pe care îl gândiseră inițial.
Reporter: Liderul PRO România, Victor Ponta, este sigur că moțiunea de cenzură va trece:
Victor Ponta: Vineri, pe 11, se împlinesc 45 de zile de când guvernul și-a schimbat structura politică prin plecarea ALDE și, practic, tot guvernul devine interimar. Dacă moțiunea trece pe 10, joi, atunci practic criza se încheie și trebuie să ne gândim cât mai repede să avem un guvern.
Reporter: Pentru că moțiunea de cenzură să fie adoptată de parlament sunt în necesare 233 de voturi. Documentul este semnat de 237 de parlamentari, de la șase partide, deputați ai minorităților naționale, dar și aleși ai PSD./pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 octombrie)