România rămâne cel mai solid susţinător al eforturilor Republicii Moldova pe parcursul său european – a transmis vicepremierul Mihai Fifor

România rămâne cel mai solid susţinător al eforturilor Republicii Moldova pe parcursul său european, a transmis, astăzi, vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice, Mihai Fifor. El a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a Parlamentului de la Chișinău, condusă de vicepreşedintele Monica Babuc, cu care a discutat despre priorităţile relaţiei bilaterale şi proiectele comune, dezvoltate în domeniile social şi economic. Oficialul român a evidenţiat importanţa consolidării comunităţii de limbă, cultură şi istorie, care stă la baza relaţiei deosebite dintre cele două ţări, iar în ceea ce priveşte domeniul economic, accentul a fost pus asupra investiţiilor de interconectare energetică./fdoman/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 octombrie)