Luna prevenirii cancerului la sân

Octombrie este luna prevenirii cancerului la sân, iar în ţări din toată lumea sunt organizate acţiuni ce îşi propun să atragă atenţia privind depistarea precoce, tratamentul, dar şi prevenirea acestei boli. La Bistriţa, există o organizaţie a femeilor care au învins cancerul şi care face inclusiv terapie ocupaţională cu doamnele afectate de această boală. Corespondenta noastră Cristiana Sabău ne oferă, în direct, mai multe informaţii. Bună dimineaţa!
Reporter: Bună dimineaţa! Asociaţia se numeşte „Amazoanele Bistriţene” şi s-a alăturat autorităţilor în această campanie, întrucât cancerul de sân reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în România. Din păcate, în țara noastră 90% dintre femei ajung la medic atunci când boala atinge stadiile II, III, şi IV, adică în forme avansate și metastatice când nu se mai poate face altceva decât să se prelungească speranța de viață a pacientei, aceasta în condițiile în care doar 6% dintre femei își verifică starea de sănătate pentru a fi sigure că nu au această boală. Tocmai de aceea, toată luna aceasta instituţiile de sănătate publică și organizațiile pacienților desfăşoară campanii de conștientizare pentru depistarea precoce, tratamentul și prevenirea acestei boli./cmorozanu/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 octombrie)