Luni este prima zi a sărbătorii mozaice Sucot

Astăzi este prima zi a sărbătorii mozaice Sucot, care aminteşte despre călătoria evreilor prin deşert către Tărâmul Făgăduinţei, timp de 4 decenii, acum peste 3.200 de ani. Aceştia locuiau în construcţii făcute în grabă şi, de aceea, Sucot este sărbătoarea corturilor, dar şi una a recoltei – pe parcursul căreia este exprimată recunoştinţa faţă de natură.
prim rabinul Rafael Shaffer: Se numește sărbătoarea corturilor sau a colibelor. Ne amintim de cei 40 de ani de pribegie ai strămoșilor noștri în deșert. Această sărbătoare e numită și sărbătoarea bucuriei, pentru a învăța ceva. Bucuria și bunăstarea nu întotdeauna merg împreună. Dacă vom fi împreună, dacă vom fi darnici cu cei din jur, dacă vom îndeplini poruncile Torei, aceasta este singura cale care ne aduce spre bucurie.
Realizator: A consemnat reporterul RRA, Angela Cerven./cmorozanu/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 octombrie)